Un jurnalist privește moștenirea Papei Francisc.
Analizând lumea lăsată de Papa Francisc, observăm cum credința a devenit un instrument de divizare, în loc de un factor unificator. Îndoielile și varietatea de opinii, inclusiv cele religioase, sunt adesea suprimate de un antagonism agresiv. În acest context, se remarcă și o tendință spre exhibiționism religios, evidentă în comportamentul multora.
În țara noastră, demonstrarea credinței a luat amploare, devenind aproape un sport național. În politică, indivizi cu trecut neclar, uneori chiar condamnați, își pot susține acțiunile invocând divinitatea, marginalizând discernământul și compromisurile.
În acest context, declarațiile unor personalități publice, ca și răspunsurile acestora la întrebări cu subiect religios, pot genera reacții controversate. Îndoielile religioase sunt privite adesea cu reticență, termenul de „ateu” putând reprezenta o jignire. Este evident că în societate, diversele puncte de vedere sunt deseori marginalizate, predominând un mod rigid de gândire, simplificator.
În calitate de individ, respect persoanele cu convingeri religioase, dar consider că acestea nu ar trebui să devină un punct de discuție publică, cel puțin nu într-un mod agresiv sau impozant. Mă deranjează implicarea excesivă a religiei în viața publică, inclusiv în domenii precum învățământ, politică, sau viața cotidiană.
Mi se pare deplorabil faptul că anumite aspecte ale vieții religioase, cum ar fi petrecerile sau evenimentele religioase, sunt deseori folosite drept platformă pentru comportamente improprii, afectând experiența unora din public.
Ipocrizia și impunerea agresivă a religiozității sunt aspecte care mă preocupă. Atitudinea unor politicieni care utilizează religia pentru a-și justifica acțiunile fără a considera implicațiile, evidențiază tendința spre manipulare.
Moștenirea Papei Francisc, în contextul unei lumi care pare că se îndreaptă către un fundamentalism religios, este importantă. Gesturile sale, discursul direct și abordarea inclusivă s-au remarcat.
Vizita sa în România a contribuit la o atmosferă deosebită. Recunosc autenticitatea și simplitatea modului său de interacțiune, departe de formalitățile și protocolul cerut în astfel de evenimente.
Îmi amintesc cu plăcere de vizita Sa, prin gesturile sale simple, de naturalețe. Aș menționa exemplele comunicării sale directe, precum și a interacțiunii cu oamenii din diferite categorii sociale, manifestându-și empatia și respectul.
Prin simpla sa prezență, Papa Francisc a reușit să atingă și să mângâie rănile deschise ale societății, prin abordarea unor aspecte dificile, precum discriminarea cultelor religioase sau a minorităților. Modul său, de a abordare s-a remarcat prin naturalețea gesturilor sale.
În lumea contemporană, care pare a deveni din nou una rigidă și îngustă, moștenirea sa este importantă și face o diferență semnificativă. Exemplul său oferă o alternativă la agresivitate, și la impunerea unor valori extrem de selective.
Sunt convins că Papa nu și-a dorit o lume caracterizată de violență și intoleranță pe baza credințelor religioase. În schimb, el s-a străduit să promoveze toleranța. Prin exemple și prin atitudine, a oferit o alternativă de abordare la problemele actuale.
