Aproape toți europenii au în organism cel puțin două substanțe chimice agricole, iar concentrațiile sunt și mai ridicate la copii, arată un studiu amplu realizat între 2014 și 2021 în cinci state europene de către Inițiativa Europeană de Biomonitorizare Umană (HBM4EU). Cercetarea a identificat un total de 46 de substanțe chimice agricole și produși metabolici ai acestora în probele analizate.
Produsele chimice utilizate pentru combaterea buruienilor, dăunătorilor și bolilor plantelor (erbicide, insecticide și fungicide) au adesea efecte similare asupra sănătății, complicând analiza lor separată în multe studii.
La nivel european, utilizarea totală de substanțe chimice agricole este estimată anual la aproximativ 350.000 de tone, Germania, Franța, Spania și Italia înregistrând cele mai mari volume. În România, ca și în alte țări est-europene, utilizarea substanțelor chimice agricole a crescut după aderarea la UE, fermierii adoptând metode agricole intensive.
Studiul a evidențiat, de asemenea, că peste 90% dintre participanți au avut urme de piretroizi și clorpirifos, acesta din urmă fiind interzis în Uniunea Europeană din cauza efectelor toxice asupra sistemului nervos. Expunerea la glifosat și principalul său produs metabolic, acidul aminometilfosfonic (AMPA), a fost la fel de răspândită, deși în concentrații mai scăzute.
Cum ajung substanțele chimice agricole în corpul uman
Substanțele chimice agricole ajung în organism prin hrană, la aproape fiecare masă. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a identificat reziduuri în produsele alimentare, cum ar fi orez (în 6,7% dintre probe valorile depășeau limitele legale), fasole uscată (4,9%) și majoritatea fructelor și legumelor analizate.
Substanțele chimice agricole sunt prezente și în apa potabilă. În Danemarca, între anii 2015 și 2019, 41% dintre gospodării aveau astfel de substanțe în apa de la robinet, iar în Irlanda problema a fost identificată în 4,5% dintre sursele de apă potabilă. Un studiu olandez a descoperit șapte substanțe chimice care depășeau limitele legale în apa potabilă, substanțe care nu erau monitorizate în mod rutinier.
Expunerea se realizează și prin aer. Concentrațiile cresc considerabil în perioadele de pulverizare agricolă, iar cei care locuiesc în apropiere de terenurile agricole sunt deosebit de expuși. Un studiu pe mame însărcinate din Idaho, SUA, a relevat că cele care locuiau la mai puțin de 500 de metri de terenurile tratate cu glifosat au avut niveluri mult mai ridicate ale substanței în urină.
Lucrătorii agricoli pot transporta substanțe chimice agricole acasă pe haine, expunându-și indirect familiile. Studiile au arătat că fermierii care nu utilizează mănuși prezintă concentrații mai mari de substanțe toxice în organism.
Glifosatul, un produs chimic agricol controversat
Glifosatul este substanța activă din Roundup, cel mai comercializat erbicid din lume. Acționează prin blocarea unei enzime necesare plantelor pentru a produce proteinele necesare creșterii. Problema este că produsele chimice Roundup conțin și alte componente care facilitează pătrunderea erbicidului. Cercetătorii susțin că acești aditivi pot fi mai toxici decât glifosatul singur, dar autoritățile le verifică rar, considerându-le ingrediente inactive.
În 2015, Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului a clasat glifosatul ca probabil cancerigen pentru oameni. Această decizie a fost bazată pe studii care au corelat substanța cu limfomul non-Hodgkin.
Un studiu din 2019 a demonstrat prezența reziduurilor de substanțe chimice agricole în 83% din probele de sol agricol analizate în Europa. Cea mai frecventă combinație a fost cea a glifosatului și a produsului său metabolic, acidului aminometilfosfonic (AMPA), detectate în 25% din probe.
Iată principalele efecte potențiale asupra sănătății ca urmare a expunerii la substanțe chimice agricole:
1. Cancerul și afecțiunile cronice
Relația dintre expunerea la substanțe chimice agricole și apariția cancerului este bine documentată în Europa. Institutul Național de Sănătate și Cercetare Medicală din Franța (Inserm) a publicat în 2022 o analiză care arată că expunerea profesională la substanțe chimice agricole crește riscul de leucemie infantilă și tumori cerebrale la copiii lucrătorilor agricoli.
Studiul AGRICAN, desfășurat în Franța, care a inclus 180.000 de persoane din sectorul agricol, a evidențiat o rată mai mare a cancerelor la viticultorii expuși în mod semnificativ la substanțe chimice agricole. Concluzii similare au fost trase și dintr-un studiu olandez la peste 120.000 de persoane cu vârste cuprinse între 55 și 69 de ani, care a stabilit o corelație între expunerea la aceste substanțe și cancerele de prostată, vezică urinară și cerebrale.
În cazul cancerului de sân, mai multe cercetări au arătat că femeile cu concentrații ridicate de DDE în sânge prezintă un risc crescut de boală, mai ales dacă expunerea a avut loc înainte de vârsta de 14 ani, iar substanțe precum clorpirifos pot favoriza dezvoltarea tumorilor prin afectarea echilibrului antioxidant al celulelor mamare.
2. Efectul substanțelor chimice agricole asupra creierului
Substanțele chimice agricole atacă sistemul nervos prin diverse mecanisme. De exemplu, organofosfații și carbamatele blochează enzima care descompune acetilcolina, un neurotransmițător crucial pentru transmiterea semnalelor nervoase.
Substanțe precum lindanul și endosulfanul acționează asupra receptorilor GABA din creier, reglând activitatea neuronală. Tulburările la nivelul acestor receptori pot duce la hiperactivitate neuronală, convulsii și deteriorări ale ADN-ului cerebral.
Paraquatul, un alt erbicid frecvent utilizat, este asociat cu riscul de boală Parkinson. Provoacă formarea radicalilor liberi, care distrug neuronii producători de dopamină. Meta-analizele sugerează că expunerea la această substanță crește riscul de Parkinson cu aproximativ 25%. Expunerea prelungită sau combinată cu alte substanțe chimice agricole amplifică riscul.
Efectele se extind și la funcțiile cognitive. Un studiu suedez pe aproape o mie de persoane peste 70 de ani a arătat că nivelurile ridicate de pesticide organoclorurate în sânge erau asociate cu un risc de trei ori mai mare de declin cognitiv. În Franța, lucrătorii din podgorii expuși la substanțe chimice agricole au obținut rezultate mai slabe la testele de memorie și atenție.
3. Probleme de fertilitate
Bărbații care consumă fructe și legume cu un conținut crescut de reziduuri de substanțe chimice agricole au un număr mai mic de spermatozoizi și un procent mai mic de spermatozoi cu o morfologie normală. Femeile care au lucrat cu substanțe chimice agricole în cei doi ani înainte de a încerca să rămână însărcinate prezintă un risc crescut de infertilitate.
Malformațiile congenitale pot fi o altă consecință a expunerii la astfel de substanțe. Cincisprezece studii din nouă state europene sugerează riscuri crescute de anomalii urogenitale (cu 30–40% peste media populației), malformații ale membrelor sau fisuri oro-faciale.
4. Astm și probleme respiratorii
În Germania, un studiu pe peste 25.000 de femei din sectorul agricol a arătat o asociere între expunerea la substanțe chimice agricole și astmul alergic. Pesticidele pot deteriora mucoasa bronșică, contribuind la sensibilitatea crescută a căilor respiratorii la alergeni.
Diizocianații, utilizați în anumite formulări de substanțe chimice agricole, pot determina astm chiar și la expuneri minime. Copiii sunt deosebit de vulnerabili.
Cum poate fi redusă expunerea
Există câteva măsuri simple pentru reducerea expunerii la substanțe chimice agricole:
- Alegeți alimente ecologice acolo unde este posibil.
- Spălați temeinic fructele și legumele.
- Diversificați sursele de hrană.
- Folosiți filtre de apă certificte pentru reținerea substanțelor chimice agricole, mai ales în regiunile cu probleme de contaminare.
Pentru lucrătorii agricoli și grădinarii amatori, sunt importante și măsurile de protecție directă:
- Purtați mănuși, îmbrăcăminte cu mâneci lungi și pantaloni lungi.
- Evitați aplicarea substanțelor chimice agricole în zilele cu vânt.
- Spălați-vă mâinile și hainele după utilizare.
- Evitați consumul de alimente, băuturi sau fumatul în timpul aplicării.
- Țineți copiii și animalele departe de terenurile tratate timp de cel puțin 24 de ore.
De ce sunt copiii mai vulnerabili decât adulții
Copiii sunt mai sensibili la expunerea la substanțe chimice agricole decât adulții. Studiul HBM4EU a identificat concentrații mai mari la copii. Vulnerabilitatea lor se datorează mai multor factori, printre care consumul alimentar mai mare raportat la greutatea corporală, comportamente precum joaca în iarbă și tendința de a-și duce mâinile la gură.