În perioada 2000 – 2020, proporția Uniunii Europene în producția industrială globală s-a redus de la 20,8% la 14,3%. Această diferență de 6,5% reprezintă migrația capitalului către costurile ridicate ale energiei pe Rin, către certitudinea subvențiilor din fluviul Yangtze și regiunile sudice ale Statelor Unite.
În prezent, Comisia Europeană încearcă să emite legislație pentru a inversa această tendință.
Proiectul de Directivă pentru Accelerarea Industrială (Industrial Accelerator Act – IAA), amânat până la 25 februarie, reflectă o îngrijorare profundă. Este o orientare către protecționism, improbabilă acum un deceniu în instituțiile de la Bruxelles.
Conform proiectului consultat de Reuters, UE trebuie să adopte strategii pentru ca tranziția ecologică să devină un catalizator al prosperității industriale și nu un factor de deindustrializare. Documentul prezintă un plan de protejare a industriilor grele europene și vizează crearea unei „piete lider” în care cel mai mic preț nu mai garantează câștigul.
Costurile pentru investitorii străini cresc…
Când Bruxelles-ul interzice lanțul global de aprovizionare
Elementul central al IAA îl reprezintă o reorganizare drastică a achizițiilor publice.
Bruxelles-ul intenționează să impună condiții obligatorii „Made in Europe” pentru achizițiile guvernamentale de tehnologii verzi. Estimările pentru proporția de producție internă variază între 60% și 80%, astfel ca cel puțin această părticică din bunurile cumpărate să fie fabricată pe continent.
Aceasta nu reprezintă o sugestie… ci o obligație pentru accesul pe piață.
Dacă o autoritate locală dorește să achiziționeze un sistem de baterii de stocare, legea va impune ca acesta să fie asamblat în interiorul UE în 12 luni de la intrarea în vigoare a IAA. În doi ani, cerințele vor deveni și mai stricte, fiind necesară fabricarea celulelor de baterii în Europa.
Comisia argumentează că, prin sporirea proporției de produse cu emisii scăzute fabricate în UE pentru consumul intern, cererea pe piața europeană va crește. Însă, în prezent, lanțul de aprovizionare cu baterii este concentrat în China.
China furnizează aproape 75% din bateriile litiu-ion globale. Europa, deși anunță „gigafabrici”, depinde în continuare de materiale procesate importate și de componente specifice necesare funcționării acestor unități. Impunerea unui conținut minim european înainte ca extracția și rafinarea mineralelor să fie disponibile riscă să blocheze aprovizionarea.
Reglementarea accesului la capitalul străin
Comisia nu mai preferă să lase piața să decidă direcția investițiilor.
Noua regulă din IAA va impune condiții obligatorii pentru orice investiție directă străină de peste 100 milioane euro în sectoare strategice. Aceste investiții vor fi aprobate doar dacă îndeplinesc cerințe stricte privind utilizarea componentelor fabricate în Europa și angajamentul forței de muncă locale.
Aceasta transmite un semnal de avertizare pentru capitalul global.
UE comunică firmelor americane și chineze că fondurile lor sunt binevenite doar dacă sprijină direct industria europeană. Este un răspuns la tarifele impuse de SUA și la subvențiile aggressive din legea privind reducerea inflației.
Totuși, capitalul are flexibilitate. Dacă un producător chinez de panouri solare sau o firmă americană din domeniul hidrogenului se confruntă cu un impozit de 100 milioane euro, se pot orienta spre alte piețe din apropiere, precum Maroc sau Egipt, care devin hub-uri industriale cu costuri reduse și acces direct la Europa.
Ambiția nucleară și provocările lanțului de aprovizionare
Documentul intenționează să susțină energia nucleară și hidrogenul.
Se sugerează ca noile reactoare nucleare, inclusiv cele modulare mici (SMR), să prioritizeze tehnologia provenită din UE, pentru a asigura „suveranitatea pe termen lung a UE”.
Cu toate acestea, lanțul european de aprovizionare în domeniul nuclear este fragil. Proiecte precum Flamanville 3 în Franța și Olkiluoto 3 în Finlanda au fost întârziate cu peste un deceniu din cauza deficiențelor de aprovizionare și erorilor de inginerie.
Prioritizarea componentelor europene pentru noi reactoare SMR ignoră avansul firmelor americane precum NuScale și TerraPower.
În domeniul hidrogenului, Comisia consideră că reziliența sectorului depinde de electrolizoarele fabricate în UE, însă costurile ridicate și lipsa comenzilor ferme limitează această direcție. Impunerea achizițiilor locale înainte ca industria să fie competitivă poate încetini, chiar bloca, procesul de decarbonizare.
Etichete ecologice și costuri „gri” ascunse
Documentul promovează scheme voluntare de etichetare pentru produsele cu emisii reduse, „Made in EU”.
Industria siderurgică este principalul vizat.
Propunerea pentru o etichetă privind conținutul de carbon a oțelului urmărește o abordare comună în UE pentru calcularea emisiilor, permitând oțelului «verde» să fie comercializat cu prețuri premium, comparativ cu oțelul «maro» importat.
Însă, fiind o marfă, dacă prețul oțelului „verde” este cu 40% mai mare decât cotațiile globale, costurile de infrastructură vor crește exponențial. Suedia produce deja oțel „verde”, dar unele state precum Cehia și Suedia avertizează asupra impactului crescut al prețurilor în licitații din cauza măsurilor “cumpără local”.
O etichetă nu acoperă costurile energiei electrice…
Berlinul și Parisul alocă mai mult decât alte state membre ale UE
IAA intenționează să reformeze gestionarea ajutoarelor de stat, permițând statelor să finanțeze proiecte de decarbonizare fără notificare specifică către Comisia Europeană.
Aceasta riscă să submineze „terenul de joc echitabil” al Pieței Unice, permitând marilor state să investească miliarde în proiecte naționale fără supraveghere externă.
Statele mai mici pot avea dificultăți în a concura, ceea ce va duce la o Europă cu două viteze, în care nordul și vestul beneficiind de subvenții, în timp ce sudul și estul urmează să achiziționeze bunuri premium la costuri mai mari.
Piața unică este sacrificată pentru a susține industria internă.
Îngreunarea autorizărilor
IAA promite accelerarea procesului de autorizare pentru industriile cu consum energetic ridicat, dar procedurile rămân birocratice și complicate la nivel local.
De exemplu, o nouă uzină chimică trebuie să treacă peste regulamentări extensive, proteste de mediu locale și rețele electrice fragmentate. Documentul propune criterii de reziliență și sustenabilitate pentru proiectele cu emisii reduse.
Adăugarea de proceduri suplimentare poate prelungi timpii de autorizare, comparativ cu alte piețe precum China, unde un proiect de baterii poate trece de la idee la producție în 18 luni.
Fără o abordare clară asupra legalității și legal în construcție, nu se va evita respingerea rapidă a noilor proiecte.
Proiecte ambițioase și provocări
Cea mai surprinzătoare estimare este că oțelul și cimentul vor contribui cu 20% la producția economică a UE până în 2030, indicând o transformare industrială majoră.
Pentru a atinge această țintă, UE ar trebui să înlocuiască fabricile vechi cu unități compatibile cu hidrogen, depășind orice precedent istoric. Aceasta ar necesita mai mult hidrogen verde decât produce în prezent întreaga lume.
Matematica nu se leagă complet în această viziune…
Comisia mizează pe creșterea cererii pentru ca oferta să urmeze, însă industria are nevoie de energie accesibilă, forță de muncă specializată și un mediu legislativ stabil. Amânarea IAA reflectă dificultăți interne și încercarea de a echilibra tranziția verde cu costurile ridicate pentru Europa.
În cazul în care UE prioritează autonomia în detrimentul costurilor, trebuie să fie pregătită pentru efecte inflaționiste.
Actul pentru Accelerarea Industrială reprezintă o strategie de câștig temporar, dar pe piața globală, timpul devine o resursă limitată, pe care Bruxelles-ul nu și-o poate permite să o subvenționeze.
