Noile achiziții ale Poli Iași au început să joace și fanii sunt optimişti pentru viitor.
În perioada de transferuri, echipa iașeană a adus mai mulți jucători ce vor fi integrați în lot. Unii dintre ei au intrat deja în acțiune și au demonstrat calități.
Noile transferuri de la Poli Iași au debutat
Adama Diakhaby și-a făcut debutul în repriza secundă a meciului cu CFR Cluj. Pentru el a fost prima experiență pe teren de fotbal acoperit de zăpadă. Jucătorul de 28 de ani a evoluat anterior pentru: Caen, Rennes, Monaco, Huddersfield, Nottingham Forest, Amiens, Qarabag și Badirmaspor. În timpul perioadei petrecute în Anglia, valoarea sa a ajuns la 8 milioane de euro, conform Transfermarkt.
„A fost prima mea experiență pe teren cu zăpadă. Nu a fost foarte frig, însă a fost dificil de controlat mingea. Orașul arată bine, mulți studenți, centre comerciale, mi-a plăcut. Localnicii mi-au spus multe lucruri bune despre Iași, este al doilea oraș ca mărime din România. Cred că într-o zi, după antrenament, voi ieşi să văd ce pot face aici. Pentru restul sezonului, îmi doresc ca echipa să rămână în Superliga, pentru club şi pentru oraş este important. Individual, vreau să joc cât mai mult, să înscriu goluri şi să ofer pase decisive.”, a declarat Adama Diakhaby.
Ataantul albanez Xhuliano Skuka a sosit de la echipa portugheză Penafiel, însă a mai jucat și în Franța. Acesta a evoluat pe post de atacant în repriza secundă a confruntării cu CFR. Vasile Miriuță s-a declarat mulțumit de noii jucători.
„Sunt fericit după primul meci, echipa este foarte luptătoare. Nu am jucat foarte mult, dar acesta este primul meu meci. La antrenamente am văzut lucruri bune, o energie bună şi calităţi. Cred că pot rămâne mult timp aici. Experienţa de joc pe zăpadă a fost pentru prima dată. A fost frig, dar eram concentrat pe joc. Obiectivul meu este să rămânem în prima ligă cu Poli Iași.”, a declarat Xhuliano Skuka.
Și jucătorii români au debutat
Andrei Bordușanu, împrumutat de la Dinamo, și-a făcut debutul în ultimele minute ale meciului cu CFR Cluj. Poli Iași a obținut un punct cu dificultate în partida de la Copou.
„Mă bucur că am debutat. Echipa a luptat şi am obţinut un punct greu câştigat. M-am simţit bine pe teren, fanii m-au susţinut când am intrat, sper să fie tot aşa. Condițiile de joc nu au fost ideale, am avut de toate. Am intrat pe teren, am vrut să-mi fac treaba şi să ajut la scor. Dacă vom avea această atitudine, nu vom avea probleme. Sunt o săptămână aici, mă adaptez treptat şi sper să joc cât mai mult.”, a spus Antonio Bordușanu.
Denis Ciobanu și-a făcut debutul în fotbalul profesionist. S-a pregătit în Germania, la echipa de juniori a clubului Bielefeld.
„A fost un moment special. Sunt fericit că am debutat. Am avut puţin emoţii, dar acestea au dispărut pe parcursul jocului. Este important pentru mine; sunt fericit că am realizat acest lucru. Încerc să obţin mai multe minute de joc. Cel mai important este să salvam echipa de la retrogradare.”, a declarat Denis Ciobanu.
Noile achiziții ale Poli Iași au început să joace pentru echipă. Rămâne de văzut dacă se vor integra în lot.