Takaichi preia conducerea națiunii într-un moment în care scena politică japoneză pare mai fragmentată ca niciodată și se confruntă cu probleme economice ce nemulțumesc electoratul, conform Reuters și The New York Times.
Conservatoarea dură Sanae Takaichi a făcut istorie, marți, obținând votul parlamentar pentru a deveni prima femeie premier a Japoniei.
Este programată să depună jurământul în cursul serii, conform Reuters.
Takaichi a adunat 237 de voturi în primul tur de scrutin, eliminând necesitatea unui al doilea tur în Camera Inferioară, care numără 465 de locuri, relatează postul public de televiziune NHK.
Victoria lui Takaichi survine după ce Partidul Liberal Democrat (LDP), aflat la guvernare, s-a aliat cu Partidul Inovației din Japonia (JIP), și, potrivit unor surse, a încheiat un acord de coaliție în weekend.
Partidul a acceptat susținerea politicilor JIP, precum reducerea numărului de mandate parlamentare, învățământul liceal gratuit și o amânare de doi ani pentru taxa pe consum, conform Reuters.
Scena politică tot mai divizată
Urmându-i urmele fostului prim-ministru Shinzo Abe și admirându-i pe Margaret Thatcher, Takaichi pare hotărâtă să revină la stimulentele economice adoptate anterior de Abe, în încercarea de a revitaliza o economie afectată de creștere lentă și inflație.
Situatia nu va fi simplă.
Cele două partide împart cu două locuri mai puțin decât majoritatea în camera inferioară, ceea ce înseamnă că va trebui să atragă sprijinul altor grupuri de opoziție pentru a guverna eficient și pentru a aproba un buget suplimentar viitor.
Este important de menționat că într-o perioadă în care politica japoneză devine tot mai fragmentată, în parte din cauza ascensiunii partidului de extremă dreaptă Sanseito, care a captat voturi de la LDP.
Fostul partener de coaliție Komeito a rupt alianța de 26 de ani în această lună, după alegerea lui Takaichi la conducere.
Viziunea lui Takaichi
Japonia se confruntă cu creșteri de prețuri, cauzate de yenul depreciat, care a dus la majorarea costurilor importurilor pentru alimente și combustibil. Inflația și salariile scăzute au stârnit nemulțumiri în rândul populației și au alimentat sprijinul pentru opoziție, inclusiv pentru noii actori de extremă dreaptă.
În campania electorală, Takaichi a afirmat ca apărarea și securitatea națională vor fi pilonii fundamentali ai guvernării sale.
Ea și-a propus să mărească bugetul pentru apărare și să aprofundeze colaborarea cu Statele Unite și partenerii internaționali în domeniul securității.
De asemenea, migrația va ocupa un loc important pe agenda sa, în contextul îngrijorărilor populației japoneze.
Având o vizită frecventă la sanctuarul Yasukuni din Tokyo, despre care vecinii asiatici cred că simbolizează agresiunea din timpul războiului, ea a solicitat și revizuirea constituției pacifiste postbelice, pentru a recunoaște forțele militare ale Japoniei.
Un moment istoric pentru femeile din Japonia?
Conform unor comentatori, victoria lui Takaichi marchează un pas semnificativ pentru națiunea în care încă domină influența masculină.
Multe femei japoneze speră ca noua lideră să contribuie la normalizarea statutului femeilor în funcții de conducere și să promoveze politici familie-friendly, precum extinderea serviciilor de îngrijire a copiilor.
Totodată, activiști și observatori, în special cei de pe spectrul stâng, și-au exprimat temerea că Takaichi va persista în susținerea politicilor care au restricționat progresul femeilor japoneze.
Convinsă conservatoare, Takaichi a promovant structuri familiale „tradiționale”, într-o societate în care femeile se ocupă încă preponderent de treburile casnice și creșterea copiilor.
Este de susținut legile actuale care interzic cuplurilor căsătorite să poarte nume de familie diferite, amenințând astfel feminitatea femeii, precum și legislația ce ar permite unei femei să devină împărat.
Momoko Nojo, fondatoarea grupului „No Youth No Japan” pentru sprijinirea tinerilor, a declarat pentru The New York Times că alegerea lui Takaichi este „foarte simbolică”.
Cu toate acestea, ea a adăugat că „situația femeilor nu va suferi o îmbunătățire reală”, având în vedere ideologia conservatoare a multor oficiali și susținători ai Partidului Liberal Democrat.
„Este prima femeie care face acest pas în această direcție”, a afirmat Nojo. „Însă a ajuns în această poziție menținând și promovând inegalitatea de gen în societate. Nu cred că vor fi progrese semnificative”, a mai spus ea.
Dominanța masculină
Japonia rămâne în urmă comparativ cu alte democrații în privința participării femeilor în politică.
În luna trecută, femeile reprezentau aproximativ 16% din locurile din camera inferioară a Parlamentului, plasând Japonia pe locul 141 din 183 de țări în clasamentul proporției de femei în legislativ, conform Uniunii Internaționale a Parlamentelor.
Anul trecut, 73 de femei au fost alese în Parlament, atingând un record. Totuși, reprezentarea feminină la cele mai înalte poziții de conducere rămâne scăzută: în actualul cabinet sunt doar două femei.
În mediul de afaceri, participarea femeilor pe piața muncii este mai mare decât în multe alte economii dezvoltate, inclusiv Statele Unite.
Cu toate acestea, multor femei le revin funcții de nivel inferior.
Peste jumătate dintre companii au echipe de conducere exclusiv masculine, conform unui sondaj recent pe un eșantion de peste 20.000 de firme japoneze, realizat de Teikoku Databank.
Împărtășirea experienței lui Takaichi
La începutul carierei, Takaichi a recunoscut dificultățile de a fi femeie în politică.
Într-un volum publicat în 1995, la doi ani după alegera sa în Parlament din prefectura Nara, ea și-a amintit de momentele în care se simțea izolată, în timpul întâlnirilor nocturne și a saunelor organizate de colegii bărbați.
„În ultimele vremuri, am început să merg și eu oriunde merg ei”, a scris ea.
O visătoare, ea și-a exprimat dorința ca femeile din politică să devină mai autentic reprezentate.
„O epocă dedicată femeilor va începe atunci când vom avea o mulțime de femei politicieni care să nu fie fie mascote ce exploatează feminitatea excesiv, fie dure care o resping complet”, a spus ea.
Promițând să sporească procentul femeilor în cabinet până aproape de „standardele nordice”, apropiate de 50%, ea a respins în mod repetat ideea cotelor de diversitate, considerate de unii activiști de egalitate de gen esențiale.
