Bratislava, Slovacia. O vară toridă, cu căldură intensă în miezul zilei. Un oraș fascinant, cu străzi liniștite, oameni primitori, o atmosferă plăcută, muzică discretă și gastronomie excelentă. Dar azi vorbim despre fotbal. Despre echipa națională și o poveste remarcabilă.
- Jurnalul European U21 este un proiect original. Unul dintre jurnaliștii GSP prezenți la Euro 2025 va publica texte ce surprind detalii interesante, experiențe inedite și o perspectivă unică asupra evenimentului.
- Andrei Crăițoiu are o experiență vastă de 20 de ani în echipa Gazetei, cu un Campionat Mondial, două Campionate Europene, plus două ediții Under 21 în palmares. El știe că orice detaliu poate face diferența.
Este vorba despre un individ care, cu siguranță, merită maximă atenție, dar este adesea ascuns de lumina reflectoarelor. Este piatra de temelie din „spatele scenei”, din spatele jucătorilor, din vestiar, unde se muncește la fel de intens ca pe teren.
Este povestea din cantonamentul echipei naționale Under 21 din Slovacia, unde ne-am calificat pentru a patra oară consecutiv și unde am evoluat cu curaj, dar am fost confruntați cu realitatea.
Amintiri capturate
El este persoana care este mereu primul la teren și primul care îi așteaptă pe jucători în vestiar. „Pregătește” fizic jucătorii înainte de antrenamente și înainte de meciuri, fiind apreciat de toți sportivii și membrii staff-ului cu afecțiune.
La englezi este „Sir”, la noi sunt „nea Mircea”, „nea Mitică”, „nea Gigi”, „nea Puiu”. Azi este vorba despre unul dintre ei: nea Puiu.
Vladimir Foia, cunoscut drept nea Puiu, veteranul delegației echipei naționale de tineret a României la Campionatul European din Slovacia, are 68 de ani și l-am întâlnit în prima zi, la Bratislava, la antrenamentul băieților.
Apoi, într-o dimineață, l-am observat îmbrăcat în echipamentul naționalei, cu un aparat foto compact în mână. Se plimba pe străduțele pline de istorie. „Amintiri pentru colecția mea”, mi-a spus zâmbind.
„Acum, în aparat, am cam 1300 de imagini. Trebuie să le organizez când ajung în București. Aici sunt amintirile mele”, a continuat.
„Erau niște sportivi impresionanți în sală”
„Nea Puiu” este un fost halterofil de performanță al României. A obținut locul 5 la Campionatul Național în anii ’70 și a fost coleg de generație cu Nicu Vlad și Petre Becheru.
„Am fost legitimat la Steaua și la Rapid. De mic copil am avut pasiunea asta pentru sporturile de forță. Făceam lupte cu colegii. Eram fascinat de concursuri de forță.”, își începe povestea.
Cum a ajuns la haltere, nu la un alt sport? „Un coleg mi-a spus să încerc, dar vă spun sincer că nu mi-a plăcut. Erau niște sportivi impresionanți în sală.”, continuă.
„Când i-am văzut cum aruncau cu barele pe jos… Am simțit că era o închisoare. Nu mi-a plăcut absolut deloc.” Dar, treptat, am prins gustul.”, mai spune domnul Foia.
În fiecare zi sunt în sala de forță, indiferent unde mă aflu. Chiar dacă am 68 de ani, nu lipsesc niciodată. Asta mă menține în formă. Nu mai ridic greutăți ca în tinerețe, dar mă antrenez cu greutăți de 70-80 de kilograme. Mă descurc. Ha, ha, ha!
Vladimir Foia, maseurul echipei naționale U21
„La echipa națională mă simt ca acasă!”
„Nea Puiu” este maseurul echipei naționale și, de peste trei decenii, îi „pregătește” pe băieți înainte de antrenamente și meciuri. Este ca un tată pentru jucătorii din lot.
„De 23 de ani sunt la națională și mă simt ca acasă! Cea mai mare bucurie atunci când avem meciuri, antrenamente, deplasări. Nicăieri nu m-am simțit mai bine. Jucătorii, staff-ul, colegii, toți oamenii mă fac să mă simt extraordinar”, dezvăluie Vladimir Foia.
Primul contact cu lotul de tineret l-a avut în 1996. „Nea Grigore Sichitiu m-a adus, iar antrenor era Victor Pițurcă. Am stat doar câteva luni și m-au trimis acasă. Dar, după șase ani, am revenit”, povestește acesta.
„Am lucrat cu Ilie Dumitrescu, Nicolae Manea, cu Emil Săndoi, Bogdan Stelea, Mihai Teja, Mirel Rădoi, Adrian Mutu, Florin Bratu, și acum cu Daniel Pancu. Pe Rădoi și pe Mutu i-am cunoscut și ca jucători”, spune oficialul echipei Under 21.
„Am trăit momente frumoase și m-am bucurat de fiecare dată să fiu aici, alături de acești oameni minunați. Nici n-aș putea să-i descriu pe toți în cuvinte”, spune el.
Conversația se încheie, iar nea Puiu „dispare” să-i pregătească pe băieți pentru antrenamente și pentru ultimul meci, cel cu Slovacia. E povestea unui om discret, dar esențial pentru o echipă. Domnul Puiu!
