Într-un trecut îndepărtat, un înţelept care stăpânea limbajul tuturor fiinţelor de pe Pământ a întâlnit un miriapod şi, studiindu-l cu atenţie, l-a întrebat: cum reuşeşti să te deplasezi cu atâtea membre? „Înţeleptule”, i-a răspuns micul animal, „dă-mi câteva clipe să mă gândesc”. Povestea spune că s-a gândit, dar, după aceea, nu a mai putut niciodată să se mişte. Niciun regret nu există în această întâmplare. Este o alegorie a artistului căruia nu trebuie să i se pună obstacole în creaţie şi să i se distrugă inspiraţia.
Un cap conic, terminat cu un cioc – poate că s-a imaginat vultur şi a fost trezit brusc din reverie. Pe vârful capului – nişte antene lungi (sistemul său de orientare, întrucât este orb). Corpul – format din segmente, alungit şi aplatizat, pregătit să se strecoare prin cele mai înguste crăpături. Şi zeci, sute de picioruşe (la anumite specii se numără până la 1306). Cu atâtea membre, este greu să-ţi reprime pofta de viteză. Pe cât de mic este, pe atât de mare este spiritualitatea, simbolismul rezistenţei şi adaptării, atribuit în imaginarul cultural: curaj în faţa obstacolelor.
Descopăr cu uimire că miriapodele au o oglindire tulburătoare în artă. Sculptorul japonez Isamu Noguchi le-a închinat o statuie. Găsiţi „monumentul” la Muzeul de Artă Modernă (MoMA, un nume potrivit pentru miriapode) din New York. Simplu – un stâlp de lemn, gresie neșlefuită şi o sfoară de cânepă. Simplu, dar şi complex, asemeni unui koan (ghicitoare zen-budistă). Statuia are o înălţime de patru metri şi douăzeci de centimetri şi o lăţime de 46 de centimetri. Și, având în vedere menţiunea koanului, în zen-budism fiecare viață are melodia ei, care ar putea fi melodia vieții unui miriapod?
DE CE SĂ ÎNVEŢI SĂ DESENEZI CENTIPEDE? Centipedul este denumirea miriapodului în latină, „o sută de picioare”. Ce mister ascunde TikTok, pe lângă misterele pe care le-a mai dezvăluit: de ce ar trebui să înveţi să desenezi centipede, dacă nu eşti artist? Probabil că există o fascinaţie metafizică, iar, în afară de artişti, oamenii vor să pătrundă în secretele miriapodelor. Desenându-le, conform unei superstiţii vechi şi poetice, li s-ar putea fura sufletul. Sau măcar ar putea fi înţeleşi.
DE LA PĂMÂNT LA STELE. Pictoriţa americană Debbie Kappelhoff ridică miriapodul spre stele. Opera se numeşte „Miriapodul cosmic”. Ridicarea spre cer a unei fiinţe, de care unii simt repulsie, transformându-l într-o constelaţie, înseamnă înţelegerea Universului. Să înţelegi că fiecare fiinţă are un scop, o misiune, un rol. Să înţelegi eleganţa miriapodelor, faptul că nu ne privesc cu dispreț doar pentru că avem două picioare…
PORTRETUL ARTISTULUI ÎN VREME DE RĂZBOI. La ce mă gândea miriapodul care a apărut în mintea mea? Am lăsat această călătorie spirituală la sfârșit, pentru că este greu de explicat raţional. Mai greu de explicat decât modul în care te poţi mişca având o mulţime de picioare. Iată o poveste reală: am descoperit tabloul lui Myroslava Perevalska, „Pisica şi miriapodul”. L-am privit cu o atracţie stranie, până am dobândit perspectiva pisicii. Miriapodul m-a condus spre ea. M-am întrebat deseori ce fac artiştii în vreme de război. Am găsit răspunsul în toată cruzimea lui, când am ajuns pe spatele miriapodului, până în Ucraina lui Myroslava Perevalska: în război, artiştii supravieţuiesc, ţin şi alţii în viaţă, creând. La Kiev, în lumina lumânărilor, still au loc vernisaje. Am citit postările ei cu emoţie. Doar simţind suflul rece al războiului poţi aprecia pacea. Şi povestea mea nu s-ar putea termina altfel: în ucraineană, Myroslava înseamnă „Glorie păcii”…
