Poate că nu sunt creați pentru a rămâne mult timp în văzduh: atacați în mediul lor natural, aleg să fugă. Păunii sunt păsări docile, bucuroase să trăiască în captivitate. Motivul este simplu: își găsesc propriul refugiu în interior, zboară în gândurile lor. În acest lucru constă vanitatea cu care sunt acuzați de cei care nu-i înțeleg. Împăunarea lor este un zbor interior, încrederea că pot construi o lume interioară ca refugiu.
Artiștii – și ei niște păuni – i-au privit dintotdeauna cu fascinație. S-au recunoscut în nenumărații ochi din penajul păunilor. Ei rămân pe tronul acestei lumi, atunci când dinastiile se schimbă, la fel ca în povestea maestrului zen…
…Odată, demult, probabil chiar ieri, un maestru zen a ajuns la porțile unui palat. Lumina spirituală care-l înconjura, asemănătoare penajului unui păun, a orbit gărzile. Nu au îndrăznit să-l oprească. A intrat și a ajuns direct la picioarele tronului. „Ce dorești?”, l-a întrebat furios regele, orb de propria putere. „Doresc doar un loc de odihnă peste noapte în hanul acesta”, a răspuns luminatul. „Dar aici nu e un han, nesăbuitule! E palatul meu!”, a spus regele. Maestrul a zâmbit: „Poți să-mi spui cine a deținut înaintea ta ceea ce numești palat?”. „Tatăl meu. E mort”, a răspuns regele. Maestrul nu mai zâmbea: „Și înaintea tatălui tău?”. Regele părea să-și piardă răbdarea: „Bunicul meu. E mort”. O clipă doar s-a lăsat liniștea. Apoi vocea maestrului, din ce în ce mai puternică, părea să urce treptele tronului: „Continui să crezi că acest loc, unde oamenii poposesc doar pentru o clipă, nu este un han?!”.
Ideea ilustratoarei britanice Edith Annie Ibbs (1863–1937) de a închide un păun într-un balon alchimic pare firească pentru cei care caută Piatra Filosofală, indiferent de semnificația ei:
ÎNTRE DOUĂ LUMI. Viața unui păun, la fel ca a unui artist, constă în a naviga între două lumi, între cer și pământ. Să danseze între două lumi, așa cum mărturisește marele scriitor și filosof indian (născut chiar în patria păunilor), Rabindranath Tagore, comparându-și dansul sentimentelor cu mișcările păunilor. Când se rotesc, desfăcându-și penele, ne invită și pe noi la dans. Nu-i putem privi din același punct fix în toată splendoarea lor. Penajul lor este ca un covor de oglinzi care reflectă lumina, desenând-o în culori fabuloase. Optica ondulatorie numește fenomenul „interferență”. Noi putem spune despre el ca despre o întâlnire a divinității cu lumea, ca în această reprezentare mitologică a zeiței Hera, în care păunului i se oferă cununa nemuririi:
PĂUNUL ALB. Utilizatorii de rețele sociale, obișnuiți cu realitatea digitală, s-ar putea să nu observe miracolul unui păun în lumea reală. Probabil le va părea o creație digitală. Dar lumea reală este plină de miracole, dacă te uiți cu atenție. O raritate în videoclip este păunul alb. El pare să contrazică definiția, având penajul lipsit de culori. De fapt, este cel mai generos, oferindu-ne ocazia de a-l colora după dorințele noastre. Este simbolul Nirvanei, cu alte cuvinte, păunul absolut.
ȚIPĂTUL. Așa cum nu obișnuiesc să zboare, păunii nici nu cântă în mod tradițional. Dar scot, la intervale, pentru a chema sau a avertiza asupra unui pericol, țipete dramatice. În adâncul țipetelor lor te poți prăbuși. În atât de tulburătoare sunt țipetele lor, încât te gândești că sfârșitul lumii va fi anunțat de un păun. Cântecul împerecherii lor este asurzitor de mut… Dacă nu le auzi frumusețea, le poți auzi glasul, „repovestit” într-o piesă de jazz, cum numai saxofonul lui Stan Getz și pianul lui Bill Evans puteau face. Vom auzi, dacă ascultăm cu atenție, și leitmotivul împăunării, ca poveste despre iubire, cea mai frumoasă împăunare.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
(Nu există informații cu funcționalități de abonament).
Urmărește cel mai nou VIDEO
