Dumnezeu a ținut promisiunea făcută lui Noe. Și oriunde se declanșează o furtună, fie în înalturile cerului, fie în adâncurile noastre, apar întotdeauna culorile împăcării.
Observând curcubeul după furtună, am tânjit întotdeauna să știm ce se află dincolo, ce ne așteaptă după parcursul inițiatic până la final. Cum se împletesc culorile speranței pentru fiecare.
Copiii primesc un răspuns pe înțelesul lor: la capătul curcubeului stă un zmeu. În minunatele ilustrații ale Mariei Scrivan, bestsellere internaționale, zmeul aduce așteptări remarcabile. În acvariul pe care îl păzește, el stoarce curcubeul de pești și depinde de noi ce ne imaginăm: oare în cufăr se află o hartă spre o comori ascunde sau poate suntem noi comoara pe care am căutat-o?
Cercul. În vasta sa carieră artistică, pictorul modernist Marc Chagall a surprins curcubeul legământului de trei ori. Nu este ceva obișnuit să revii asupra unui subiect, simțindu-ți că ți-a scăpat esențialul. În cea mai dramatică dintre variantele tabloului, scena se petrece noaptea. Apare curcubeul și noaptea? Apare. Explicând fără a strica misterul lumii: odată ce Soarele coboară sub orizont, lumina lui atinge Luna și revine ca o stea de veghe pe Pământ. Întâlnesc o furtună, când această furtună se potoleşte, lumina va străluci printre picăturile de ploaie ca un curcubeu. Patriarhul Noe primește strălucirea divină a luminii multicolore din cer, iar Chagall surprinde, în sfârșit, esențialul. Arcul Lunii și silueta aplecată a lui Noe se pregătesc să închidă un cerc. Fie că-l numim cercul credinței, fie cercul speranței, spunem totuși același lucru.
UNDEVA, DEASUPRA… De câte ori nu am visat, în copilărie sau în alte perioade, să schimbăm cenușiul realității cu propria noastră imaginație multicoloră! Să ajungem în locurile pe care ni le-am construit în minte – „undeva, deasupra curcubeului”.
A nimerit Orașul de Smarald Dorothy, mica erouina din cartea lui Lyman Frank Baum, „Vrăjitorul din Oz”. În ecranizarea basmului (1939), Judy Garland reușește o performanță memorabilă. Chiar și copiii noștri pot înțelege magia acestui film. Acolo, printre aventuri și imagini fascinante, într-un tărâm alternativ, pot exista personaje misterioase, reale sau fantastice.


