Poate cea mai puternică metaforă a fragilității noastre este reprezentarea castelelor construite pe nisip. Sau pe nori. Sau pe terenurile instabile ale gândirii.
Cât construim aceste castele, timpul își suspendă cursul. Se oprește. Dar se va reîntoarce, ca o maree, și le va șterge. Vom construi altele.
Dintre toți artiștii, cei mai plini de încredere mi se par cei care urmează curentul „artă peisagistică”. Nu creează pentru eternitate, nu sculptează în piatră, ci lucrează în materialul cel mai efemer: natura. Unii au început chiar pe țărmul mării, chiar cu castele de nisip. Și au crezut că, sparte de valuri și purtate departe de reflux, se vor reconstitui undeva în adâncuri, ca petice ale minții lor.
Este adevărat că nu își pot aduna creațiile în expoziții. Ei au curajul actorilor de teatru. După ce cade cortina, nici o imagine nu poate reda atmosfera unei săli de spectacol, vibrația personajelor. Asemenea unei cortine, în „artă peisagistică”, valurile, vânturile, schimbările anotimpurilor, trec peste toate creațiile. Le restituie, de fapt, ciclului naturii, așa cum și personajul pe care îl construiești pe scenă revine în circuitul spiritual, pe care memoria spectatorilor îl poate revisita. Dar bătăile inimii pe secundă vor avea gustul înșelător al amintirii.
FLAMINGII ȘI PESCĂRUȘUL. Nu putem înainta în apele largi ale ideilor, fără a ne opri, aidoma pescărușului din tabloul artistei americane Leah Saulnier, pe reversul primei idei. Pentru că artista l-a surprins în captura pânzei sale, castelul de nisip din imagine nu va mai avea șansa scufundării. Poate că va fi prins de acești doi flamingo-i vicleni, cu expresii profesorale. Stridența pescărușului vrea să țină castelul sub controlul prezentului, să nu îl lase să ajungă în viitor, reprezentat de flamingo-i. Dar, printre picioarele lor, aproape neobservat, pândește un rac. El ar putea fura castelul de nisip, trăgându-l spre ieri, înaintea flamingo-ilor.
SCULPTEAZĂ LUMEA! Unul dintre cei mai interesanți reprezentanți ai curentului „artă peisagistică”, cunoscut pentru prezența sa în mediile digitale, este galezul Jon Foreman (în mai multe imagini, îl vedem alături de operele sale). Crezul său artistic – Sculpt the World – ar putea suna pompos, dar, gândindu-ne la suportul ales – natura – pare și ridicol. Dar infatuarea cu care se încumetă să sculpteze lumea este, de fapt, o smerită imitare a lui Dumnezeu.
GÂND DIN GÂND. Dorul de cei dragi construiește castele de nisip pe plajele minții noastre. Speranța de nemurire este că nu suntem doar aparențe fragile, umbre de carne și sânge, ci suntem gânduri în gândurile altora. M83 a fost un grup muzical de dream pop, numit astfel după o galaxie din constelația Hidra. Împlinindu-și dorințele în univers, Nicolas Fromageau și Anthony Gonzalez își construiesc castelul în înălțimi. Un castel numit dorință. Lacrimile au compoziția mării. Putem naviga în liniște în apele lacrimilor. De ce să ne îndoim? Și în largul iubirii, calea este mereu mai importantă decât destinația.
Abonează-te la ȘTIRILE ZILEI pentru cele mai noi știri.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește noul VIDEO.
