Câtă dragoste simțim, nu putem dispărea. Câtă amintire ne rămâne, existăm. Revenim ca valul mării, pe plaja memoriei celor ce ne iubesc. Existăm în ei și ei în noi, până la o unitate perfectă. Ne uităm în oglinda apei și-l vedem pe celălalt, care se reflectă doar pentru a-și vedea chipul.
Observând „Armonie lichidă”, sculptura artistei kenyene Sebawali Mwakai Sio, expusă la începutul primăverii la expoziția din Nairobi cu tema „Flux și reflux”, ne impresionează contururile care se estompează, se lichefiază. „Gânditorul” lui Sebawali Mwakai Sio este, asemenea tuturor, un vis al mareelor, al fluxului și refluxului inimii. Își astupă urechile, ascultând doar oceanul din scoica trupului său…
SCAFANDRII IUBIRII. Picturile artistului argentinian Marco Ortolan, asemeni velelor unei nave, plutesc pe apele impresionismului, atunci când nu se scufundă în hiperrealism, precum această pictură din seria săruturilor sub apă. Este un vis cu doi scafandri ai iubirii. Fără echipament de protecție, asigurându-și reciproc oxigenul.
PESCUITORI DE PERLE. Nu are legătură cu opera „Pescuitorii de perle” a lui Georges Bizet, pot coincide doar unele nuanțe… Când mi s-a sugerat, am crezut că este una dintre poveștile cu care îmi place să mă odihnesc. Adevărații pescuitori de perle, coboară în apele mării, de pe barcă pe o frânghie. Își țin respirația adunând midii și stridii, în speranța unui noroc. Căutările lor sunt mai de preț decât perlele. Frânghia care îi leagă de viață, are un anumit limbaj, după cum este mișcată. În felul nostru, toți suntem niște pescuitori de perle, înțelegând prin perle ceea ce ne este mai prețios. Ne ținem respirația ca să ne atingem idealurile, în marea agitată a lumii.
FLUX ȘI REFLUX, ETERNĂ REÎNTOARCERE. În spuma timpului, aceste imagini, acompaniate de sunetele grave ale unei simfonii, pot ilustra mitul eternei reîntoarceri, așa cum ni l-a descoperit Mircea Eliade. Ca spectator, aceste imagini mă transportă într-un fragment din romanul său „Noaptea de Sânziene”: „Te-am iubit așa cum m-ai iubit și tu, ca un nebun, ca un strigoi, fără să înțeleg ce fac, fără să înțeleg ce se întâmplă cu noi, de ce am fost sorțiți să ne iubim fără să ne iubim, de ce am fost sorțiți să ne căutăm fără să ne întâlnim…”.
CÂNTECUL ARMONIEI LICHIDE. Dacă sculptura artistei Sebawali Mwakai Sio ar cânta, acesta ar fi cântecul: „La marée haute” (Valul înalt) al regretatei Lhasa de Sela. „Pe valul înalt/ am urcat./ Mintea mi-e plină,/ dar inima/ nu s-a săturat…”.
