Artistul Salvador Dalí a avut o pasiune intensă pentru părintele psihanalizei. Întâlnirea cu Sigmund Freud este relatată în cartea sa „Viața secretă a lui Salvador Dalí” (obișnuia să vorbească despre sine la persoana a treia, numindu-se adesea „Divinul Dalí”):
„L-am întâlnit în sfârșit pe Freud la Londra. Mă însoțeau Stefan Zweig și poetul Edward James. Spre deosebire de așteptările mele, am vorbit puțin, dar ne-am privit intens. În afară de picturile mele, pe care le admira, Freud nu știa nimic despre mine. Am încercat să par un fel de dandy al «intelectualismului universal». Mai târziu am aflat că mi-a făcut o impresie cu totul opusă. Înainte de a-l părăsi, am vrut să-i las o revistă cu un articol despre paranoia. Am deschis revista la pagina cu articolul meu, rugându-l să-l citească dacă va găsi timp. Freud continua să mă privească fix, fără să acorde vreo atenție la ceea ce îi arătam”.
Mai târziu, aminit de Dalí, Freud s-a adresat lui Zweig: „N-am văzut niciodată un spaniol atât de perfect. Ce fanatic!”. Este probabil că Freud l-a privit pe Dalí mai mult ca pe un subiect de studiu, continuând tăcerea.
Dalí a schițat o imagine a marelui medic, descriindu-l în stilul său excentric: „Am scos un strigăt puternic. Chiar în acel moment am descoperit secretul morfologic al lui Freud! Craniul lui Freud este un melc! Creierul său are forma unei spirale – trebuie extras cu un ac!”
„CORPUL ȘI SUFLETUL EI SUNT CELE MAI BINE ÎMBRĂCATE DIN LUME”. Dalí a fost fascinat de modă, în manieră narcisică, dând dovadă de interes de a-și lăsa amprenta. Apropierea sa apropiată de Coco Chanel i-a insuflat acesteia conceptul de „extraordinar absolut”.
Cu o notă ironică, Dalí a realizat un portret satiric al celebrei Coco Chanel și parfumului său iconic, Chanel No.5, creat în 1921. Despre Coco Chanel, Dalí scrie pasaje memorabile, cu o abordare mai puțin ostentativă: „Seamănă cu o lebădă albă cu capul ușor plecat, plutind pe valul istoriei care avea să ne inunde cu totul. Chanel vorbea ca nimeni altcineva despre Franța pe care o iubea cu ardoare. Ea nu avea să părăsească această țară, nici în vremuri grele. Corpul ei și sufletul ei sunt cele mai bine îmbrăcate din lume”.
CUM SE DIFERENTIĂ CUBISMUL LUI PICASSO DE SUPRAREALISMUL LUI DALÍ. Lucrarea lui David Vela Cervera, grafician, umorist, doctor în filologie hispanică, oferă o analiză clară. Deși ambii artiști erau influențați de ego-ul artistic, Picasso și Dalí s-au apreciat reciproc. Dalí a recunoscut că prima sa întâlnire cu Picasso l-a impresionat mai mult decât o vizită la Papă.
IMERSIUNE ÎN „METODA PARANOICO-CRITICĂ”. Beneficiază imersiunile în operele marilor artiști? Uneori, ele pot să devină kitsch sau grotesce, în special cele susținute de inteligența artificială. Dar apropierea rapidă a utilizatorilor de internet de legendele artei rămâne o provocare. Cum influențează metoda paranoico-critică, așa cum a definit-o Dalí, percepția operei, prin imersiune?
HISTRIONISMUL UNUI ARTIST DE GENIU. Salvador Dalí a fost fascinat de presa americană de la prima sa vizită în SUA. Spunea că avea „gustul rece și ascuțit al nonsensului”. Invitat la un show al lui Dick Cavett în 1971, a remarcat superficialitatea presei. „Nu vezi tot ce privești”, spunea artistul, o idee asupra abordării.
