Reflecții profunde ale gânditorilor și artiștilor străpung misterul privirii, fără a-i dezvălui complet esența mistică.
Ochii sunt scântei divine, așezate de Creator în ființa noastră. Sunt poduri spre lume și retrageri în noi înșine. Ochiul este o oglindă magică, care ne reflectă pe noi și pe cei din jur.
Privirea ne trădează atunci când încercăm să ne ascundem în spatele cuvintelor.
Privirea alungă, privirea atrage. Privirea îmbolnăvește, privirea vindecă.
De la privirea tulburătoare din arta suprarealistă, până la profunzimile istoriei, la ochiul veghereor din mitologia egipteană, omenirea a păstrat o uimire comună. Frumusețea tulburătoare a acestui semn sculptat pe pereții unei peșteri, ca simbol al puterii supreme, constă în aparenta legătură cu o lacrimă:
OGLINDA ÎNTOARSĂ. Opera suprarealistă a lui René Magritte, creată sub umbra Primului Război Mondial, suscită controverse intense. Poate titlul alternativ „Oglinda întoarsă” ar fi lămurit enigma. Este poate finala imagine pe retina soldatului. Sufletul său s-a risipit ca un fum, nu-și va mai comunica propria frumusețe. Ochiul său reflectă întregimea lumii, așa cum a perceput-o, golită de război. Războiul ne golește de esență lăsând doar un ecou al unei lumi pierdute.
AL TREILEA OCHI. Nu ne preocupă ocultul sau ezotericul. Nu aspirăm la iluminare. Al treilea ochi poate fi considerat o însuşire innăscută pentru toţi artiştii: capacitatea de a surprinde esența lumii, de a ne deschide către adevărurile ei profunde. Cea mai simplă cale este să menținem privirile celor doi ochi deschise.
„LACRIMILE LUCRURILOR”. În fața celebrei sculpturi din Dallas, nu ar trebui să ne gândim la suprarealism, ci la hiperrealism. Simțim ca privirea de nouă metri ne urmărește. Această operă de artă are recea inteligență artificială și ne duce cu gândul la George Orwell și la ochiul veghetor al Big Brother. Lucrării îi lipsesc simbolic sufletul, lacrima, cea pomenită de eroul lui Vergiliu din Eneida.
CU OCHII LARG ÎNCHIȘI. Pentru cei care au experimentat drama erotică a lui Stanley Kubrick, „Cu ochii larg închiși”, Valsul nr. 2 de Dimitri Șostakovici, evoca visul protagonistului. Un fragment dintr-o poveste de dragoste, în care, cu ochii închiși, ne pierdem în oceanul imaginilor, într-un vals amețitor.
