Iluzionismul academic reprezintă, de fapt, o artă a înșelătoriei. Nu subestimăm talentele artiștilor din domeniu – dimpotrivă, le admirăm lucrarea cu aceeași fascinație ca în copilărie. Scamatoria denumită iluzionism necesită uneori o stăpânire aproape diabolică a matematicii și a perspectivelor.
Pentru a crea iluzia, artiști precum pictorii, sculptorii sau arhitecții ne transcend realitatea, construind cel puțin două lumi imaginate: lumea percepută a ceea ce pare a fi și lumea percepută a ceea ce părea a fi, dar care nu este.
Psihologii ar include, probabil, „trompe-l’œil” în categoria artei manipulării. Alarmant, dacă nu am asocia manipulaea cu conotații negative, însă această formă de înșelăciune realizată de artiști experimentați are în comun cu manipularea doar distragerea atenției, scopul fiind unul nobil: de a surprinde și de a încânta spectatorii, dovedind că totul este posibil.
Este comparabil cu iubirea. Când iubești, te vezi în ochii celuilalt în frumusețea și strălucirea cu care cel iubește te-a desenat în mintea lui. Chiar dacă ești cea mai obișnuită ființă, te recunoști și zbori pe aripile dăruite de această iubire.
Recomandări
Explorarea financiară a ministrului Daniel David: 50.000 de euro pentru studierea efectului parfumului de trandafir asupra creierului
Imaginea emblematică a „trompe-l’œil” aparține caricaturistului și ilustratorului american din secolul trecut, William Ely Hill. Desenul alb-negru se numește sugestiv „Soția mea și Soacra mea”, ilustrând clar cele două portrete într-un singur cadru.
CASA CARE DANSEAZĂ. Sunt numeroase exemple de iluzionism în arhitectură, cu clădiri ale căror forme insolite par ieșite din comun. Un exemplu emblematic este Dancing House din Praga, finalizată în 1996, realizată de arhitecții Vlado Milunić (decedat în septembrie 2022) și Frank Gehry. Această „casă dansatoare” este stilizată în curentul deconstructivist, aparent paradoxal.
Deconstructivismul oferă privitorului perspective noi de interpretare. Este similar cu dansul celebru interpretat de Fred Astaire și Ginger Rogers – un dans al iluziei în arhitectură, reflectat în forme dinamice și nepredictibile.
SPECTACOLUL ILUZIEI OPTICE. O impresionantă expoziție despre evoluția iluzionismului în artă, de la începutul secolului XVI până în prezent, a fost găzduită între octombrie anul trecut și martie anul acesta de Muzeul Marmottan Monet din Paris, situat în arondismentul 16.
Informațiile despre expoziție sunt disponibile prin intermediul unui video informativ, explicând pronunția corectă a termenului și istoria sa, pentru a înțelege tehnica trompe-l’œil, utilizată încă din Antichitate.
@yakoa_paris Anulați doar dacă nu doriți să descoperiți că Muzeul Marmottan Monet din Paris sărbătorește 90 de ani și organizează o expoziție specială dedicată trompe-l'œil de la 1520 până în zilele noastre. Peste 80 de opere de colecție prestigioasă din întreaga lume sunt expuse, unele fiind inedite. Această tehnică, datând din Antichitate, creează iluzia realității în pictură. Termenul „trompe-l'œil” a fost folosit pentru prima dată în secolul al XIX-lea, fiind introdus de artistul Louis Léopold Boilly. Vizitatorii pot descoperi diverse forme, de la „vanitas” și „trofee de vânătoare” la obiecte cotidiene precum „scrisori” sau elemente de decor. Vizitați Muzeul Marmottan Monet până pe 2 martie 2025 pentru a explora un stil artistic ce continuă să joace cu percepțiile noastre.
ILUZIONISMUL ÎN MUZICĂ. Nu putea fi complet și echitabil să nu fie abordat și impactul iluzionismului în lumea muzicii, unde fim influnțați nu doar de tehnologia folosită, ci și de percepția noastră auditivă.
Specialiștii enunță diverse tipuri de iluzii auditive: iluzia transformării vorbirii în cântec (cuvinte repetitive), iluzia scalei (percepția diferită a tonurilor pentru diferitele moduri de interpretare), iluzia cromatică (prioritizarea unuia dintre tonuri de creierul nostru, percepând un singur sunet diferit de celelalte), precum și iluzia imaginii stereo (sunet care pare să se plimbe între difuzoare).
Printre cele mai intrigante se află și iluzia cuvintelor-fantomă, în care sunetele și cuvintele iluzorii se întrepătrund, adaptându-se stării sufletești a ascultătorului. Acest truc tehnic, similar cu stratul tridimensional al picturii, adaugă o nouă dimensiune experienței sonore, captivantă pentru ureche.
