Două jurnaliste de la HotNews au vizitat satul Wyryki-Wola, situat în estul Poloniei, aproape de granița cu Belarus și Ucraina, unde viața unei familii a fost profund schimbată.
- „Dacă rușii vor invada, sper că celelalte țări nu vor rămâne pasive. Poate Polonia va primi ajutor”, afirmă localnicii din estul Poloniei.
- O octogenară poloneză își amintește de timpul când călătorea cu trenul de la Moscova în Siberia. Se întreabă unde sunt „rușii integri și binevoitori” pe care i-a cunoscut.
Tomasz Wesolowski are 64 de ani și locuiește în satul Wyryki-Wola, în estul Poloniei. Are o soție pe nume Alicja, trei fii, bărbați adevărați, care lucrează și trăiesc în alte zone ale țării. De asemenea, are o curte spațioasă și o casă în construcție, pe care o amenajează de mulți ani.
Ce nu mai posedă în prezent Tomasz Wesolowski este acoperișul casei.
„Locuința noastră a fost pierdută”
Acoperișul a fost distrus după ce o drone rusească, invadând spațiul aerian al Poloniei dimineața zilei de 10 septembrie 2025, a survolat satul său.
Atunci, pereții s-au zdruncinat și viața lui Tomasz Wesolowski s-a întors în vremurile trecutului, evocând epoci de război, temute și cunoscute din poveștile bunicilor. Vremuri de conflict armat.
În acea dimineață, privea la televizor. „Inițial am auzit un sunet ca de avion obișnuit, apoi un zgomot puternic al motorului, ca și cum ar fi coborât rapid”, își amintește el. Apoi, un sunet asurzitor. „Am văzut lustra căzând, am privit pe geam și am observat resturi de metal și moloz zburând. I-am strigat soției mele: Locuința noastră e distrusă! Am pierdut tot! Totul s-a zguduit, tavanele și pereții s-au crăpat, mobilierul și hainele au fost amestecate peste tot. Apoi, am văzut focul. Am luat o găleată și l-am stins. Am crezut că a început războiul”, povestește Tomasz Wesolowski.
Distrus de o rachetă
Forțele aeriene poloneze și ale NATO au decolat pentru a asigura spațiul aerian, iar casa lui a fost afectată de o rachetă lansată pentru a doborî drona. Reprezentanți ai Ministerului Apărării au promis despăgubiri pentru pagube.
„Însă deocamdată, nu am semnat nimic oficial”, afirmă Tomasz Wesolowski, care nu are informații detaliate despre eveniment. „Probabil că nu mi se va revela nimic, fiind secret militar. Singurul lucru pe care-l știu este ceea ce circulă pe internet, iar toată lumea cunoaște. În timp, vom afla adevărul”, continuă el. În prezent, el și soția sa locuiesc temporar într-un spațiu oferit de autorități.
După distrugere, a renunțat lavitele și la fermă
Cu trei zile înainte, în timp ce dormea, s-a trezit devreme, la ora patru dimineața, și a urmărit știrile despre drone. „Pe toate canalele, se vorbea despre drone. Dar nu-mi imaginam că așa ceva mi s-ar putea întâmpla mie”, mărturisește.
Se simte norocos că el și soția sa sunt în viață, mai ales că aceasta era la etaj cu câteva minute înainte de impact. Vecinii îi spun rareori: „Ești norocos, ești în siguranță”, dar el spune că încă nu poate înțelege pe deplin cele întâmplate.
Privind spre casa sa, încă netencuită și cu acoperișul distrus, o consideră ca pe un membru rănit al familiei.
„Sunt fericit când câinele meu, Reksio, mă așteaptă”
Construirea casei a fost o încercare dificilă: fără credit bancar, fiecare zid a fost ridicat cu eforturi din economii lunare. Acum, însă, totul s-a schimbat. După ce casa a fost distrusă, a închiriat ferma și a vândut vitele.
„Nu mai am multe motive de bucurie. Mă simt fericit când copiii vin sau când câinele meu, Reksio, mă așteaptă. El e bucuria zilei mele. Ferma am renunțat. Psihicul meu a fost zdruncinat. Am vândut vitele mele, o vacă și un taur. Cultivam grâu și cereale, dar nu mai pot. Poate fizic aș mai avea forță, dar mental nu pot. Trebuie să mergeți înainte…”, spune el, întrerupându-se, remarcând că trebuie să încheie interviul.
Casă, pădure și drum spre magazin
Casa lui Kazimierz, 75 de ani, se află vizavi de locuința distrusă a familiei Wesołowski. Este o casă mică din lemn, cu două camere: în prima, se află patul și soba cu plită pentru gătit, iar în a doua, o cameră cu televizor. Privirea spre ferestre oferă o imagine a vecinilor din apropiere.
Dimineața zilei de 10 septembrie, l-a găsit trezindu-se brusc după o bubuitură puternică. S-a echipat rapid și a privit o scenă ireală. „Casa vecinului nu mai avea acoperiș… Credeam că a început războiul”, povestește el.
Se adaugă cu un oftat: „Armata, poliția, soldații… Toți au fost aici. Dar pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic, nimeni nu a vorbit cu mine”.
Kazimierz trăiește singur. Frații și sora au murit. „Totul a fost pierdut, sunt singur”, spune cu voce joasă. Vecinii îl vizitează uneori, dar zilele le petrece în mare parte între casă, pădure și drumuri către magazin.
Este îmbrăcat cu cizme de cauciuc, pantaloni verzi, geacă și șapcă kaki, și semănă cu un vânător pensionar. De fapt, vânează ciuperci, pe care le culege și le usucă în cuptor. Ni le arată cu mândrie: „Astăzi dimineață am fost în pădure. Uitați, sunt proaspete”.
„Dacă rușii vor veni peste noi, sper ca țările vecine să nu stea deoparte. Poate vor interveni”
În singurătatea și liniștea vieții sale, a apărut deja amenințarea războiului. Când este întrebat dacă se teme de escaladarea conflictului, răspunde cu umor: „Poate că mă înrolează în armată”.
Dar, în realitate, se teme. „Sigur că mi-e frică”, mărturisește bărbatul, care în cazul unei invazii rusești, ar fi nevoit să se refugieze în pădure.
El consideră că rușii ar putea ajunge în satul său, mai ales pentru că râul Bug, granița naturală dintre Polonia și Belarus, este din ce în ce mai secat.
De asemenea, gardul construit de Polonia la frontieră cu Belarus, după un scandal cu migranți, nu ar fi o barieră pentru eventualii invadatori. „Ce-i un gard pentru ei? Dacă rușii vor veni peste noi, sper ca celelalte state să intervină. Poate ajută Polonia”, afirmă el.
„Zi de siguranță pentru localnici”
Primarul comunei Wyryki este Bernard Błaszczuk. La primul mandat, ales în mai 2024, cu o lună înainte de un forum de securitate pentru Polonia estică, dedicat îmbunătățirii reacției în situații de urgență.
Pregătirile pentru gestionarea situațiilor de criză au devenit mai importante în această zonă, aproape de Ucraina și Belarus. La sfârșitul lunii septembrie, localnicilor li s-a organizat un „eveniment de informare privind siguranța”.
Primarul Bernard Błaszczuk: „Sentimentul de siguranță a fost afectat”
Deși măsurile de pregătire erau în curs, înainte de atacurile dronelor, astăzi, interesul față de aceste activități a crescut considerabil. „Liniile directoare și instrucțiunile din site-ul comunal și de pe rețelele sociale sunt mai atent urmate acum”, afirmă el.
„Organizăm întâlniri în fiecare sat pentru a explica reacțiile adecvate. Încrederea în securitate a fost zdruncinată. Oamenii au fost martorii distrugerii caselor, doborârii dronelor și luptei aeriene de deasupra lor”, explică primarul.
El menționează că autoritățile locale, Ministerul Apărării și autoritățile regionale s-au angajat să reconstruiască locuința familiei Wesołowski: „Statul va suporta costurile pentru reabilitare, iar cetățenii nu vor plăti nimic”.
Stocuri de material pentru situații de urgență și adăposturi
Autoritățile au investit în echipamente de protecție și în depozite speciale pentru situații de criză. Anul trecut, acestea au fost revizuite și completate cu materiale noi, finanțate din fonduri naționale și europene.
„Dispunem de echipamente pentru refacerea clădirilor avariate, pentru acordarea primului ajutor și pentru protecția chimică, inclusiv măști și purificatoare de apă. Am stabilit și locații de adăpost temporar și ne propunem să construim altele, folosind fonduri din Planul Național de Reconstrucție. Suntem pregătiți”, afirmă Bernard Błaszczuk.
Alt primar, Grażyna Lamczyk: „Locuitorii satelor noastre doresc doar liniște și siguranță”
Și în comuna învecinată, Dębowa Kłoda, se fac pregătiri, afirmă Grażyna Lamczyk, aflată la al doilea mandat de primar.
Autoritățile centrale au achiziționat rezerve de apă, generatoare și echipamente de intervenție pentru pompieri. „Deși aceste fonduri nu sunt suficiente pentru construirea de adăposturi, dacă vor fi disponibili, se vor realiza astfel de facilități în anumite localități. Sperăm să nu fie nevoie”, spune ea. Cel mai apropiat adăpost se află la 40 de kilometri distanță.
„Le transmit locuitorilor că totul va fi în regulă. Oamenii din sat nu doresc prea mult: doar să trăiască în pace și siguranță”, adaugă ea.
Într-o locuință din estul Poloniei, am găsit „Speranța”
În comuna Dębowa Kłoda, o întâlnim pe Nadzieja, lângă casa ei portocalie, înconjurată de o grădină plină de flori de toamnă. Are 85 de ani, dar glumește că nu-i acordă nimeni mai mult de 30. Ne întâmpină cu un zâmbet larg și prune din propria grădină. În interior, un bărbat repară tavanul, iar mai mulți pisoi se joacă nestingheriți.
Dimineața zilei de 10 septembrie, dronele trimise de Rusia în Polonia, au survolat satul său. A auzit un „vuuu” prelung, apoi un zgomot asurzitor. Drona a căzut la câțiva kilometri, dar ea nu s-a trezit din somn.
În primele două zile după incident, a observat o prezență intensă de militari și polițiști, cu mașini care intrau și ieșeau. „Dar n-am fost vizitată de soldați acasă”, afirmă Nadzieja.
Chiar și acum, în timp ce discutăm, soldații stau în fața casei fără a vorbi cu locuitorii: „Sunt armata mea personală”, glumește femeia, privindu-i ca pe niște vecini de încredere.
Are în familie mai mulți militari, inclusiv nepoți. „Eu întreb: Dacă războiul vine, ce veți face? Vă este frică?» Ei răspund: „Oricum, ne înrolează”. Nu se tem nici măcar în fața acestei perspective”, adaugă ea.
„Ruși cinstiți și buni”: o percepție surprinzătoare
Când o întreabă despre propriile temeri, răspunde ironic și cu hotărâre: „Nu mi-e frică. De ce aș avea? Am 85 de ani. Aș fi gata să-i ofer o bere fără alcool lui Putin. Nu vedeți câți soldați se află lângă mine? Ei veghează asupra mea”, glumește. Însă, mai târziu, exprimă indignare față de crimele împotriva poporului ucrainean. „Războiul trebuie să înceteze. De ce atâtea victime?”
Povestește că, în tinerețe, a făcut o călătorie de mii de kilometri către Siberia, pentru a-l întâlni pe cumnatul ei, dispărut după cel de-Al Doilea Război Mondial. „Am mers opt zile cu trenul de la Moscova până în Siberia. Cinci zile am stat acolo. Oamenii erau cinstiți și binevoitori, dar condițiile erau dure. Nu aveam fructe sau legume, doar frig și păduri nesfârșite.”
La 85 de ani, Nadzieja zâmbește și privește cu încredere spre viață, în ciuda amenințărilor de la graniță: „Nu mă gândesc la drone. Eu am pisicile mele, grădina mea. Dacă rușii vor invada, poate mă voi înrola și eu. Dar până atunci, continui să trăiesc și să glumesc.” Numele său în limba poloneză, Nadzieja, înseamnă „Speranță”.
