Manipularea și iluzia în epocă. O analiză a lui Leni Riefenstahl.
Experiențele traumatizante din tinerețe, nu construiesc neapărat lideri sau artiști, ci pot direcționa spre pericol. Povestea lui Leni Riefenstahl este remarcabilă. Demonstrează că este iluzorie așteptarea recunoașterii vinovăției de la regimurile totalitare. Aceștia nu și-au recunoscut niciodată responsabilitatea pentru acțiunile lor.
Separarea binelui de rău pornește de la contactul cu realitatea, prin cunoașterea faptelor, spunea Hannah Arendt.
„Un popor care nu mai poate distinge adevărul de minciună nu poate separa binele de rău. Și un astfel de popor neputincios să gândească și să judece va fi, fără să-și dea seama, complet subjugat de minciună. Cu asemenea oameni poți face tot ce vrei.”
Citatele lui Hannah Arendt, unul dintre cei mai importanți teoreticieni ai totalitarismului, capătă o actualitate deosebită în era știrilor false. Manipularea folosește toate mijloacele de comunicare, iar accesul la informație înseamnă și accesul la informații false.
O cineastă celebră global.
În timp ce Hannah Arendt a părăsit Germania național-socialistă în 1933, Leni Riefenstahl (1902 – 2003), o cineastă devenită celebră pentru regimul nazist, și-a susținut ulterior că a creat doar artă. A rămas o cineastă remarcată la nivel mondial.
Cunoașterea adevărului despre cine a fost numită „prietena lui Hitler”, conform revistei „Newsweek” în 1934, dar denazificată de americani după război, ne ajută să elucidăm mecanismele nașterii și perpetuării unui mit și funcționarea marilor manipulatori care și-au folosit victimele pentru a-și alimenta nesfârșita sete de putere.
Cum a manipulat Leni Riefenstahl.
Și eu, până recent, am considerat-o o mare cineastă care s-a compromis prin munca documentară pentru Hitler.
Am împărtășit generalizarea că ea și-a dezavuat angajamentul politic. Dar mă impresionau filmele documentariste „Triumph des Willens” / „Triumful voinței” (1935, despre Congresul Partidului Nazist de la Nürnberg din 1934) și „Olympia” (1938, despre Jocurile Olimpice de vară de la Berlin din 1936).
O analiză mai aprofundată a vieții și operei ei dezvăluie că a folosit talente artistice pentru promovarea propriei ascensiuni sociale, fără a renunța la avantajele oferite de figurile influente politice și financiare. Mulți dintre colaboratorii apropiați au fost abandonați ulterior, cu excepția lui Hitler, a cărui moarte i-a afectat radical cariera, dar fără a îi strica prestigiul.
O persoană extrem de ambițioasă, auto-dirijată și plină de vitalitate, care și la vârsta înaintată a pretins o tinerețe de 20 de ani mai mică pentru a obține un brevet de scufundări.
„Dacă o crezi, e o ființă monstruoasă, iar dacă nu, e un monstru de alt fel”, a rezumat criticul de film Terrence Rafferty interpretând imaginea pe care Riefenstahl și-a creat-o din 1945 până la moartea sa, 2003: aceea a unui artist indiferent la politic și dedicat artelor.
Controversa ca aură.
Chiar și marginalizată după război, Riefenstahl nu a fost uitată. Filmul „Triumful voinței” a fost interzis în Germania până nu demult și acum este prezentat doar cu comentarii explicative. A ales să beneficieze de statutul de cineast controversat, obținând o aură de mister și respect.
Analiză critică și filmele dedicate.
Documentarul „The Wonderful Horrible Life of Leni Riefenstahl”, (1993, de Ray Müller, cu Riefenstahl), și „Zeit des Schweigens und der Dunkelheit” (1982, de Nina Gladitz), au examinat mai profund viața ei.
Am analizat, de asemenea, biografie „Leni: The Life and Work of Leni Riefenstahl” (de Steven Bach, 2007)
Profilul lui Riefenstahl dezvăluie o persoană de condiție modestă (fiică de instalator), care și-a alimentat imaginea de persoană specială.
Educația și ambitia.
A avut parte de o copilărie dificilă, marcată de un tată sever, care la 5 ani a aruncat-o în apă pentru a-i învăța să înoate și la 12 ani a pedepsit-o pentru că a luat ciocolată. Mama, blândă dar cu ambiții artistice, a susținut-o.
Tatăl i-a creat o forță de rezistență uimitoare și o personalitate de neîmpăcat. Intervenția unui critic de dans, care a catalogat dansul ei lipsit de suflet, a reprezentat un punct grav, dar nu a înfrânt-o. A continuat să urmărească succesul și ascensiunea socială.
Admirație reciprocă între ea și Hitler.
Admirația pentru alpinism și film au marcat-o. A cunoscut regizorul Arnold Franck și i-a devenit parteneră, obținând roluri importante. A învățat bazele filmului. Franck a apreciat-o pentru abilități excelente și ambiție.
Bach a identificat o serie de bărbați pe care Riefenstahl i-a sedus pentru a-și atinge obiectivele, dar Hitler nu este înregistrat printre ei.
Hitler a remarcat-o pentru talentul ei în filmul „Lumina Albastră” (1932), unde a jucat rolul unei femei din munți. Admirația lor a fost reciprocă.
Metoda jumătății de adevăr.
După un miting din 1932 în care a auzit-o pe Hitler, Riefenstahl a rămas impresionată de „puterea sa magnetică” și a decis să-l cunoască. Mai târziu a spus că Hitler i-a cerut să regizeze „Triumful Voinței”. Managerul de producție a susținut că inițiativa a aparținut ei.
Viitorul a fost la fel de plin de jumătăți de adevăr. Andres Veiel a constatat că manuscrisele memoriilor ei conțin mai multe versiuni ale aceluiași eveniment.
Bach, prin acces la interviuri și declarații, a demistificat-o și a dezvăluit adevăruri camuflate.
Ambiție și lăcomie.
După moartea fratelui, a acuzat cumnata de lașitate, cu dorința de a obține moștenirea nepoților, a umilit un tânăr îndrăgostit de ea până la a-și tăia venele, n-a fost imună la bani și a mințit despre pasiunile sale romantice ale anilor trecuți. Atunci când mari regizori ai momentului, cum ar fi von Sternberg sau G.W. Pabst, au refuzat să-i ofere roluri, s-a angajat în „Lumina Albastră”, o acțiune auto-promovată, chiar și fără creditări și contracte.
„Să recomanzi un text antisemit unui evreu…”
Comportamentul ei este caracterizat de o lipsă de empatie, cum ar fi recomandarea „Mein Kampf” unui iubit evreu sau acțiunile prin care a exclus oameni din filmele sale.
Pentru „Lumina Albastră”, a convins pe criticul maghiar Béla Balász și pe austriacul Carl Meyer să fie co-scenariști. A fost plătită, le-a folosit și apoi i-a eliminat de pe generic. Evreii n-erau favorizati și încerca să se atașeze de regimul nazist, devenind o figură proeminentă a promovării regimului.
Regimul nazist i-a oferit bugete substantiale, echipe largi și autonomie artistică.
Goebbels, o relație complexă.
Leni Riefenstahl, în mediul dominat de bărbați in epocă, a reușit să-și mențină controlul în diferite domenii: alpinism, film și politică. Manevrarea unor crize prin planse bine puse la punct a fost una din calitățile ei care s-a remarcat. A fost una din dovezile ei de adaptabilitate și de putere de a convinge.
Riefenstahl a susținut că Goebbels o ura și umilea, dar jurnalele lui Goebbels nu reflectă acest lucru. A contat pe manipulare și auto-promovare.
Impactul filmului ca propagandă.
Operatorul Willy Zielke a fost diagnosticat cu schizofrenie și sterilizat după „Olympia”, iar Riefenstahl i-a confiscat lucrările. Zielke a aflat că a fost manipulat.
În turneul mondial de promovare al filmului „Olympia”, i-a transmis lui Hitler o telegramă de felicitare pentru ziua ei. Explicațiile ei referitoare la propagandă au avut ecou peste granițe.
Riefenstahl și România.
În 1938, Riefenstahl a promovat filmul în România și America, unde s-a confruntat cu critici și dificultăți.
Între 1940 și 1944, a lucrat la „Tiefland”, un film de ficțiune, finanțat de Hitler, care a folosit figuranți români și sinti de la lagăr.
„Leni Riefenstahl: Cariera unui făptaș”.
Documentarul „Un timp pentru tăcere și întuneric” a analizat implicarea lui Riefenstahl în utilizarea figuranților din lagărul de la Maxglan.
Gladitz a documentat modul în care ei au fost folosiți și cum au supraviețuit după evenimente, confirmând promisiunea falsă de salvare a figuranților.
Filmările au fost blocate în fața tribunalului american, dar Gladitz și-a dedicat viața documentației și a rezultat în carte „Leni Riefenstahl: Cariera unui făptaș” (2020).
Eșecul lui Jodie Foster.
Proiectul lui Jodie Foster despre Riefenstahl a eșuat din cauza cererilor de veto ale lui Riefenstahl și a preferinței acesteia pentru Sharon Stone ca interepetă a propriului rol.
Experiențele lui Ray Müller confirmă o imagine a unei persoane instabile și extrem de emoțională.
„Eu nu fac nimic sub 5.000 de mărci”
Convorbirea ei cu Albert Speer, inclusă în documentarul lui Andres Veiel, dezvăluie cerințe financiare mari pentru o discuție.
Riefenstahl demonstra o lipsă profundă a conștientizării vinovei și necesității de a înțelege acțiunile sale.
În cele din urmă, Bach a demonstrat că Riefenstahl era foarte narcisică, cu o capacitate extraordinară de a supraviețui în detrimentul altor indivizi.
Narcisismul și lipsa de empatie.
Narcisismul explică lipsa de empatie a Riefenstahl, ușurința cu care a trecut peste viețile altora, nevoia de control și abilitatea incredibilă de a manipula realitatea. Explicația negării vinovăției de-a lungul anilor se rezumă la narcisism și stimării de sine scăzute.
Toți ceilalți erau vinovați, nu ea.
Fotografia terifiantă.
O singură fotografie, din 1939, surprinde o Riefenstahl îngrozită în timpul unei invazii, contrastând cu retorica ei de a fi victimă.
Imaginea i-a fost publicată pentru prima dată în 1952, și a stârnit noi aspecte în investigații mai aprofundate. Asta demonstra că americanii ar fi știut foarte bine ce tip de persoană este dar au optat pentru a permite-o să evadeze de responsabilități.
Martora unui asasinat în masă.
În timpul invaziei Poloniei (1 septembrie 1939), Riefenstahl a fost trimisă de Hitler ca reporter de război.
La Końskie, circa 30 de evrei au fost arestați și puși să sape gropi.
Riefenstahl a urmărit asasinatul în masă, însă nu există dovezi că a încercat să oprească incidentul.
După acest incident, Riefenstahl a negat tot, explicând agresivitatea soldaților ca sursa emotiei de pe imagine.
Negivare și justificare.
Andres Veiel susține că afirmațiile despre implicarea ei în asasinatul de la Końskie explică negarea și reinterpretarea istoriei.
„Problema nu este morală”, scrie Veiel. „Dar interesant este de ce și când a abordat o anumită narațiune și din ce motiv”.
Incapacitatea de a-și accepta greșelile, prin negare și rescriere, a perpetuat imaginea mioritică, departe de adevăr.
Reciprocitate și manipulare.
În confruntarea cu autoritățile, Riefenstahl a negat implicarea în acțiunile naziste, prezentându-și-se ca o victimă a persecuției. Naratorul a subliniat și că Hitler a folosit-o la rândul său, demonstrând că erau într-o relație de manipulare reciprocă.
Preluare de către mișcarea feministă.
Riefenstahl a reușit să se adapteze în succesiune cu diferite grupuri politice și culturale pentru promovarea și supraviețuirea ei. De asemenea, a reuşit să beneficieze de prestigiul mişcării feministe. A fost omagiată la un eveniment aniversar al „Time”, a primit distincții pentru talentul său. Au existat protestatari, dar organizatorii evenimentelor au respins criticile, recunoscând meritele sale artistice și ignorând acțiunile reprobabile.
Gladitz dezvăluie că Riefenstahl și-a distrus documentele compromițătoare înaintea apariției aliaților.
Conturi în Elveția.
Gladitz a demonstrat că Riefenstahl a manipulat creditele pentru a-și crea o imagine idealizată. Se pare că a avut și conturi cu suma de peste 3 milioane franci elvețieni în conturile din afara Germaniei.
Informațiile despre documentele lui Gladitz sunt primite din surse independente.
Un semn sinistru.
Cartea lui Gladitz „Leni Riefenstahl: Cariera unui făptaș” nu a generat valuri de interes, probabil din cauza subiectului sensibil, iar nazismul este încă un factor volatil în Germania.
Însă, scrie Melita Zajc, unele dintre descoperirile lui Gladitz sunt uimitoare și relevante pentru problemele prezente.
Zajc consideră că tăcerea în jurul cărții lui Gladitz este un semn sinistru relevând eșecul în a recunoaşte amploarea manipulării și impactul politic al reprezentărilor naziste.
Riefenstahl a susţinut cu succes imaginea de artist perfect; această imagine e dovada că mitul ei este extrem de rezistent și actual.
Neolegionarii nostri.
Riefenstahl nu era mândră de Hitler, ci de propriul succes. Legionarii români își admiră propriile figuri și ideologii, repetând modele similare ale extremei drepte.
