Granița României este protejată de dronele lansate de Rusia cu ajutorul unui sistem MEROPS de ultimă generație. Acesta a fost adus în țară la inițiativa NATO și se află în etapa de testare operațională. Un astfel de dispozitiv este în curs de verificare și în Polonia, fiind utilizat de ceva timp în Ucraina.
MEROPS reprezintă un dispozitiv ce utilizează inteligența artificială și o gamă variată de senzori și sisteme avansate de detectare. Funcționează în orice condiții meteorologice, inclusiv ploaie, ninsoare sau ceață. Sistemul inteligent este echipat cu o cameră termică, o cameră pentru zi și una pentru noapte, permițând detectarea dronelelor care pătrund în spațiul aerian al României 24/7.
Sistemul Optic Multi-Spectral cu Rază Extinsă are o capacitate avansată de analiză a imaginilor și poate lua decizii rapide. Poate urmări simultan mai multe ținte. Dispozitivul doar detectează dronele, neutralizarea fiind realizată de alte sisteme. Acesta poate fi montat pe camioane militare, drone sau elicoptere.
Soldați ai armatei americane testează sistemul MEROPS. Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia
„Sistemul Optic Multi-Spectral cu Rază Extinsă (MEROPS) al aliaților americani este dislocat pe teritoriul nostru și se află în faza de testare operațională. Un alt sistem este verificat în Polonia. Acesta include senzori de detectare a obiectivelor, funcționează în orice condiții meteo, zi și noapte. MEROPS este conceput pentru a detecta ținte care evoluează la înălțimi foarte joase, sub nivelul de detectare al radarelor, însă nu este destinat să le neutralizeze”, au declarat reprezentanții MApN.
Armata Română are nevoie de Sistemul Optic Multi-Spectral cu Rază Extinsă, deoarece radarele militare performante identifică eficient țintele de peste 100 de metri altitudine. De asemenea, MEROPS a fost ales datorită eficienței sale demonstrate în Ucraina.
Comandant NATO: „Se pregătește în curând dispunerea capabilităților antidronă în Delta Dunării”
Christopher Donahue, liderul Comandamentului Terestru al Aliaților și al Forțelor Terestre ale SUA în Europa și Africa, a declarat marți că sistemul menit să protejeze România de dronele rusești va fi amplasat în curând în Delta Dunării.
„În calitate de lider al forțelor terestre NATO, (…) România este extrem de importantă pentru noi din toate motivele menționate de ministrul român. Am început deja dezvoltarea capabilităților pentru a realiza ceea ce trebuie să facem ca alianță, fiind inclusiv Statele Unite unul dintre cei 32 de membri: să prevenim pătrunderea dronelor în spațiul nostru aerian.
Am finalizat testele acestei capabilități, care se află în ultimele faze de implementare. Soldați români și ai altor națiuni ale Alianței au fost instruiți în utilizarea acesteia și, curând, o veți observa în Deltă”, a explicat generalul NATO.
Foto: Facebook / Ionuț Moșteanu
Chiar și în contextul redistribuirii forțelor, angajamentul Statelor Unite pentru apărare colectivă rămâne ferm, iar potențialul militar terestru din România continuă să fie robust, a transmis ambasada SUA printr-o postare oficială.
Foto: Facebook / Ionuț Moșteanu
Ministrul român al Apărării: „Parteneriatul cu aliații noștri este mai vital ca oricând”
Ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, a afirmat pe pagina sa de Facebook că „România și SUA colaborează strâns” și că un „nou sistem de apărare antiaeriană va fi operațional în curând”.
„În această perioadă marcată de provocări din partea Rusiei, colaborarea cu partenerii noștri este mai importantă ca niciodată. România și Statele Unite sunt unite. Siguranța noastră devine mai solidă datorită parteneriatului. Un nou sistem de apărare antiaeriană va fi activ în curând, sporind protecția spațiului nostru aerian și capacitatea de răspuns în fața amenințărilor cu drone”, a precizat Ionuț Moșteanu.
SUGESTIA AUTORULUI:
România și Polonia întăresc „bariera anti-drone” la frontiera NATO. Sistemul american MEROPS cu inteligență artificială detectează și neutralizează rapid țintele rusești.
Ionuț Moșteanu confirmă sosirea sistemului anti-dronă american MEROPS în România: „Se testează și urmează să fie integrat”


