Mihail Mateescu, în vârstă de 51 de ani, este unul dintre puținii români care locuiesc în Sarajevo. Ajuns aici în 1996, imediat după conflictul armat, a devenit prim-balerin la Teatrul Național din capitala Bosniei, iar într-o conversație deschisă cu jurnaliștii GSP a împărtășit povestea vieții sale, desprinsă parcă dintr-un film artistic
Într-un oraș în care istoria și prezentul se contopesc, un român a reușit să-și scrie propriul destin pe scena Teatrului Național din Bosnia și Herțegovina.
Născut în 1974 în Drobeta-Turnu Severin, Mihail Mateescu este în prezent prim-balerin în Sarajevo, unde a sosit în 1996, la câteva luni după încheierea conflictului.
Absolvent al Liceului de Coregrafie și Balet din Cluj-Napoca și format pe scenele din Constanța, Timișoara și Split, Mateescu a ajuns în capitala Bosniei scutit de sărăcie în România și impulsionat de entuziasmul tinereții.
A interpretat zeci de roluri, de la Lacul Lebedelor, Carmen sau Dama cu Camelii, la Alice în Țara Minunilor, Spărgătorul de nuci sau Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici. A fost premiat cu distincția anuală a Teatrului Național din Sarajevo pentru cel mai bun rol principal masculin în balet, pentru interpretarea personajului Omul cu mască în „Panta Rhei”.
Într-o conversație desfășurată pe străzile din apropierea Teatrului Național din Sarajevo, Mateescu a povestit cum a ales baletul, cum dormea pe patul de recuzită la Teatrul din Cluj, cum a ajuns în Bosnia și explică motivele pentru care nu și-ar mai dori să revină în România.
Mihail Mateescu: „Am început baletul la 10 ani”
– Domnule Mateescu, ne puteți povesti puțin despre dumneavoastră, cum ați descoperit pasiunea pentru balet? Pentru un adolescent, nu e o preocupare foarte frecventă.
– Am început la vârsta de 10 ani. Aveam o prietenă care începuse și am hotărât să încerc și eu. Sunt din Turnu Severin. Am participat la audiție în Cluj în 1984 și am trecut.
– Ce s-a întâmplat apoi?
– Am urmat cursurile Școlii de Coregrafie, unde am studiat timp de 9 ani. În 1992 am absolvit școala. Apoi m-am angajat la Teatrul de Balet din Constanța, condus de Oleg Danovski, unde am activat aproximativ 5 luni. Ulterior, m-am întors la Cluj.
– Cum erau condițiile în acea perioadă în Cluj?
– Salariile erau modeste, cazarea insuficientă, dormeam în vestiarul de la teatru. În ianuarie 1993 m-am transferat la Timișoara, unde am primit un apartament și am fost promovat solist. Am avut această poziție pentru aproximativ un an și jumătate.
– A mai existat o tentativă de a pleca și în alte direcții?
– Da, am trecut la aventura și am hotărât să văd și ce se poate în străinătate. M-am angajat în Split.
– Cum ați ajuns în Split?
– În timp ce eram la Timișoara, am colaborat cu Opera Maghiară din Cluj, participând la turnee în Franța. La Split, aveau nevoie de doi balerini pentru un spectacol. Eu, fiind în turneu în Franța, am lăsat colegul meu să plece în locul meu și am zis că, după terminarea turneului, voi merge și eu. Am mers fără să știu sigur dacă trec audiția. În cele din urmă, am fost admis și am lucrat acolo un an și jumătate, apoi am făcut serviciul militar în România, iar în 1996 m-am stabilit definitiv la Sarajevo.
Bosnia – România
„Mi-a fost furat PlayStation-ul și l-a amanetat pentru păcănele! Eram colegi de echipă!” » Bosniacul care a jucat 6 ani în România povestește despre două incidente
Mihail Mateescu: „Am rămas la politia din Sarajevo în prima noapte”
– După război, da?
– După conflict. În acea perioadă, era interzis să ieși din casă după ora 22:00. Străzile erau goale. La un moment dat, am ajuns pe la 1 noaptea. M-au oprit polițiștii. M-au întrebat de unde vin și ce fac. „Român?” „Vin la Sarajevo, am audiție la balet”. Mi-au spus că nu se poate, că doar dimineața se poate trece. În cele din urmă, am așteptat vreo jumătate de oră. Era întuneric total. A venit o patrulă de italieni, ne-au verificat starea de sănătate. Le-am spus că suntem români și dorim să ajungem la audiție la Teatrul Național din Sarajevo. Ei ne-au permis accesul. Nu știam unde e centrul orașului, dacă e dreapta sau stânga. Liniile de tramvai nu funcționau. A venit o mașină a poliției și am fost duși la secție. Am stat întreaga noapte acolo.
– Ați fost în arest?
– Nu, nu am fost arestat, nu ne-au percheziționat. Am stat acolo până dimineața. Dimineața, un coleg de-ai noștri a venit după noi și ne-a luat. Era duminică. Eu am dat audiția, colegul meu a refuzat. S-a întors în țară. În acest mod, am rămas singur în Sarajevo.
– De ce Sarajevo?
– Auzeam că există români în Bosnia, așa că am decis să vin. Credeam că războiul s-a încheiat și că nu mai există pericol. Aveam 23 de ani atunci.
Mihail Mateescu: „Mi-am luat soție balerină bosniacă”
– Câți ani aveți când ați sosit aici?
– 23 de ani. În timp, m-am căsătorit. Am doi copii, Alex și Lara. El a absolvit Academia de Muzică, la vioară solo.
– V-ați căsătorit cu o localnică?– Nu, cu o balerină bosniacă.
– Ce reprezentativitate are baletul românesc în Europa și în lume? Ați avut ocazia să călătoriți în diverse locuri.
– Suntem bine vedeți și respectați în domeniul culturii și al baletului. Deținem o școală solidă. Nu știu ce se întâmplă acum, pentru că de 30 de ani nu mai sunt în țară, dar generațiile tânere sunt de calitate.
Mihail Mateescu: „Fără rigurozitate nu se poate realiza arta”
– La balet sunt numeroase sacrificii? Ați avut experiențe cu agresiuni fizice din partea profesorilor?
– Nu. Nu pot să spun că au fost momente extrem de dificile, dar nu au fost acte de violență. Totul a decurs în mod normal. Exigența profesorilor a fost mai mare, iar în domeniul nostru, disciplina e esențială. Fără disciplină, nu poți crea artă.
– Care este, în întreaga dumneavoastră carieră, spectacolul de care sunteți cel mai mândru, cel mai aproape de suflet și de ce?
– Dacă trebuie să aleg un singur spectacol, acesta este „Dama cu camelii”, în care am interpretat rolul principal.
– De ce?– Pentru că e o poveste dramatică, și mi s-a potrivit foarte bine ca personaj. Am dansat în multiple spectacole precum „Margareta”, „Giselle”, „Spărgătorul de nuci” și altele. Dar „Dama cu camelii” în Sarajevo are o valoare specială pentru mine. Am și o fotografie din acea reprezentație.
Mihail Mateescu: „Joc în spectacole precum Alba ca Zăpada”
– Ați participat la turnee internaționale?
– Da, mai mult în fosta Iugoslavie. Am avut turnee lungi în Franța, de 3-4 luni, pe tot teritoriul țării. După ce am venit la Sarajevo, am mai avut ocazia să călătoresc și în Turcia.
– Cum arată o zi obișnuită din viața dumneavoastră, dincolo de pregătirile pentru spectacole?– Dimineața merg la studioul de repetitii. La ora 10 începem, iar programul se încheie în jurul orei 14:00-14:30. Dacă avem spectacol, acesta are loc seara, în jurul orei 19:30. Ieri am avut piesa „Albă ca Zăpada”.
– Ce rol interpretați?– Profesorul Pitic. Spectacolul este montat de o colegă din România, Amalia Mândruțu, care a venit special pentru acest proiect. Acum se află la pensie. Spectacolul a fost un succes, cu două reprezentanții în zile consecutive. Sala a fost plină.
– Cât costă un bilet în Sarajevo?– Între 5 și 15 euro, în funcție de loc. Premierele sunt mai scumpe.
– Ați făcut vreodată o estimare a numărului de spectacole la care ați participat?– Sunt multe. Nu aș fi ajuns în postul de prim-solist dacă nu ar fi fost atât de multe modele. Îmi propun să le număr, dar habar n-am exact.
– Aveți peste 100 de spectacole?– Nu, în jur de 40-45.
Mihail Mateescu: „Nu știam limba locală deloc”
– Cum v-ați familiarizat cu limba aici? Cât de repede ați învățat-o?– Nu știam deloc sârbă-croată. În jumătate de an, însă, am început să vorbesc și să înțeleg limbajul. Ajutorul l-am avut și din experiența petrecută timp de un an și jumătate în Split, unde, deși lumea pleca rapid după program, am reușit să învăț limba în sala de balet și în cafenea.
– Cum v-ați întâlnit cu soția?– În sala de balet. Ea este de asemenea balerină. E cu trei ani și jumătate mai în vârstă. La domiciliu, am învățat limba mai repede și ne-am căsătorit în 1999.
– Ați avut o nuntă formală sau mai restrânsă?– La primărie, în regim restrâns.
– Fără petrecere ca în tradiție?– Atunci nu existau bani pentru petrecere, așa că am făcut o ceremonie simplă, în familie. Sunt o persoană rapidă, nu prea complic.
Mihail Mateescu: „Facem farse la repetiții”
– Povestiți o întâmplare comică dintr-un spectacol. V-ați pierdut uneori firul sau s-a întrerupt muzica brusc?– Nu îmi amintesc astfel de situații personale, dar colegii mei au avut. De exemplu, în spectacolul „Simha”, începe cu o variație, cu muzică de pe disc, nu live. Din cauză de pană de curent sau disc defect, muzica s-a oprit. Spre final, a durat să repornească, iar colegul a fost nevoit să o ia de la capăt.
– V-ați confruntat cu situații amuzante?– Da, colegii mei au făcut farse. De exemplu, trebuie să porți un geamantanel greu, plin cu greutăți, în timpul spectacolului și, uneori, îl puneau pe scenă, ca să te descurci cu el.
– Ați avut momente de surpriză în timpul reprezentațiilor?– Da, de exemplu, în scena în care personajul Giselle moare, m-au speriat cu un cărucior pe roți, pe care l-am tras de colegi, pentru a crea efectul de șoc. Aceasta s-a întâmplat în timpul repetițiilor, ca un mod de a sparge monotonia.
Mihail Mateescu: „Nu am avut conflicte cu regizorii”
– Ați avut vreodată probleme cu regizorii? V-ați certat?– Nu, mereu am respectat indicațiile și am executat totul cu imparțialitate și integritate.
– Cum vedeți viața de balerin într-un mediu dominat de femei? V-ați confruntat cu provocări?– La sala de balet, nu mă gândesc „cum arată colega”, ci mă concentrez pe ce trebuie făcut. Doar după spectacole, la pregătire, mi se face conștientă diferența. În timpul repetițiilor, rămân concentrat pe muncă.
– Ați avut spectacole nereușite sau cu reacții negative din partea publicului?– Nu, cu excepția rolurilor negative, unde poate au fost aplauze mai puțin entuziaste. În general, nu s-au întâmplat astfel de evenimente.
– Mai sunt români stabiliți în Bosnia?– Nu am întâlnit personal, dar probabil mai există cetățeni moldoveni cu pașaport românesc. La alegeri, nu am întâlnit nimeni.
Mihail Mateescu: „Fotbalul și baletul, domenii asemănătoare”
– Care echipă o susțineți, România sau Bosnia?– În mod normal, pe România.
– Cum percepeți meciurile?– În general, nu urmăresc sportul, dar pentru calificări, dau atenție. Mi se pare că jucătorii nu sunt suficient de agresivi. Fotbalul e imprevizibil, ca baletul: poți avea un spectacol excepțional și, totuși, dacă greșești, se remarcă. În sală, spectatorii plătesc biletele, iar noi trebuie să ne facem treaba cu seriozitate.
Mihail Mateescu: „Practic 6 ore de antrenamente zilnic”
– Care credeți că e mai dificil, să fi fotbalist sau balerin?– Nu pot să spun cu certitudine, dar consider că nivelele de efort sunt comparabile.
– Câte ore de pregătire aveți zilnic?– Aproximativ 6 ore de muncă efectivă.
– Trebuie să aveți grijă la alimentație?– Eu nu am restricții speciale. Mănânc ce doresc.
– Serios?– Da. Nu am probleme cu îngrășatul.
Mihail Mateescu: „Sunt mulțumit de realizările mele”
– Ați fost întotdeauna mulțumit de parcursul dumneavoastră?– Până la 14 ani am fost mai rotund, dar cu timpul și cu baletul, am slăbit și m-am definit.
– Financiar, nu vă puteți compara cu fotbaliștii, nu?– Corect, aceștia câștigă mult mai mult.
– Regretați alegerea de a nu fi fotbalist din această perspectivă?– Nu, sunt satisfăcut cu ceea ce am realizat.
Mihail Mateescu: „Am fost la Split când a câștigat Steaua cu 4-1”
– Care este interesul pentru balet aici, comparativ cu România?– Depinde de spectacol. În ultimele zile, am avut două reprezentații pline.
– Și spectacole cu audiență redusă?– Da, uneori mai avem piese cu doar 30 de spectatori, în total vreo 5-6 situații, iar unele spectacole s-au anulat și banii au fost returnați.
– Ați fost vreodată la meciuri pe stadion?– În 1994, eram la Split, la meciul Steaua – Hajduk Split, când am câștigat cu 4-1. Poliția a intervenit cu 15-20 de minute înainte, deoarece galeria a aruncat pietre, dar nu au fost incidente grave. După câteva zile, fratele meu m-a contactat: „Te-am văzut pe Eurosport!”.
– Ați fost în galerie, ca un ultra?– Da, a fost o experiență frumoasă, dar n-am mai avut ocazii să revin pe astfel de terenuri.
Mihail Mateescu: „Între fotbal și balet, e similar”
– Cu ce echipă țineți?– Nu am o preferință clară, însă, cel mai mult, pentru stilul tradițional, susțin Craiova.
– V-a plăcut vreun fotbalist din perioada de urmărit?– Balaci, Cămătaru… jucători emblematici ai Craiovei Maxima. Eram aproape de echipa lor.
– Părinții v-au încurajat spre fotbal sau balet?– Nu, eu am fost îndrumat spre balet. Ei m-au dus la cursuri de dans, nu la fotbal. Probabil asta a influențat destinul meu.
Mihail Mateescu: „Copilul meu cântă și face sport”
– Fiul are vioară, dar fiica?– Ea urmează cursuri de canto, la Academia de Muzică, la solistă.
– Continuă studiile?– Da. Peste câțiva ani, așteptați să o auziți: Lara Mateescu, soprană. În aproximativ 4-5 ani, va fi o nume în domeniu.
– V-ați imaginat vreodată că fiica dumneavoastră va fi pe afiș, iar fiul în orchestră, iar dumneavoastră dansând pe scenă?– Este deja realitate. La premiera „Zorba Grecul”, eu am jucat rolul lui Zorba.
– Chiar? El a fost și în orchestre?– Da, ei interpretă tot repertoriul de balet și operă pentru teatru. Participăm și la concertele Filarmonicii, în aceași sală de spectacole.
Mihail Mateescu: „Aștept pensia în Sarajevo”
– Unde vă simțiți cel mai bine, în România sau în Bosnia?– Nu pot alege. Îmi place și acolo, și aici. România are locuri speciale, precum Târgu Jiu, Craiova, Bran, Peleș… încărcate de istorie.
– Intenționați să reveniți în țară sau vreți să rămâneți aici?– La aproape 52 de ani, cine mă mai ia? Aici aștept pensia. Poate voi face naveta, o lună în România, o lună în Bosnia.
Mihail Mateescu: „Chiria o plătesc cu doar 30 de euro”
– Locuiți cu chirie?– Da. Locuința este oferită de primărie, prin concurs, cu doar 50 de cenți pe metru pătrat, adică aproximativ 30–35 de euro lunar.
– E foarte ieftin.– Da. În piața liberă, tarifele sunt de circa 300 de euro lunar.
– Și utilitățile?– Cel mai mult am plătit pe energie electrică, între 150 și 170 de euro în sezonul rece. În timpul verii, costurile scad la aproximativ 35 de euro, media fiind de 70–80 de euro.
– Ce faceți în timpul liber?– Soția gătește, eu merg la cumpărături. În zilele de weekend, relaxăm la cabana de vacanță, aflată la 15–20 de minute de Sarajevo, în munți. E o evadare din agitație.
Mihail Mateescu: „Viața m-a îndrumat pe calea corectă”
– V-ați obișnuit cu clima locală?– Da. De la 10 ani, trăiesc în Cluj, unde clima este similară, așa că m-am adaptat ușor.
– Regretați decizia de a părăsi România pentru Bosnia?– Nu, consider că a fost decizia bună. Viața m-a condus pe drumul potrivit. În România, salariile pentru balerini nu erau prea avantajoase, astfel că toți plecau din țară.
– Ce salariu aveați în România înainte să plecați?– Camin în jur de 900–1000 de lei. Salariile s-au schimbat între timp. Nu-mi permiteam nici măcar o garsonieră. Dormeam în vestiar, pe patul pentru spectacolele din „Carmen”.
– Pe patul de spectacol?– Da, în vestiar. Colegi se pregăteau pentru repetiții, iar eu mă schimbam direct în costumul de balet. A fost o perioadă dificilă, dar am rezistat o lună și jumătate și apoi m-au convins să merg în Timișoara.
Mihail Mateescu: „Fiul meu face polo și cântă la vioară”
– Dacă un copil de 10 ani v-ar cere sfatul, i-ați recomanda baletul?– Depinde dacă îi place. Eu aș recomanda sport și cultură. Nu l-am împins spre balet, el însuși a ales. Face polo și cântă la vioară.
– Polo?– Da, l-am dus la bazin, a văzut polo și a spus: „vreau și eu”. La 13 ani s-a implicat serios în acest sport.
– Încă mai practică polo?– Da. A fost și la calificări pentru Champions League. Nu mai este la fel de activ, dar vrea să revină la antrenamente intense.
Mihail Mateescu: „Lucescu, o legendă, trebuie respectat”
– Care este sportul cel mai popular în Bosnia?– Fotbalul, urmat de baschet.
– Ați fost la baschet?– Nu, consider că e prea aglomerat și zgomotos.
– Ce jucători români apropiați vă plac?– Îi apreciez pe Ianis, Man, Stanciu… și pe Lucescu, ca legendă a fotbalului românesc. Numele lui trebuie respectat.
Mihail Mateescu: „Sunt considerat o legendă a baletului bosniac”
– Sunteți admirat ca o legendă?– Da, am fost evocat ca atare. Recent, un domn m-a oprit pe stradă și a zis: „Sunteți cel care a dansat Zorba?” A vrut să aducă și soția la următorul spectacol. E o recunoaștere importantă pentru mine.
– Dacă nu ați fost balerin, ce v-ați fi imaginat?– Probabil un delincvent. Aș fi fost probabil implicat în lumea interlopă, dacă nu aș fi ales baletul.
– V-a plăcut viața interlopă?– Nu, dar am avut momente în care fumam și îmi plăcea adrenalina. Mă luptam pentru ceilalți.
Mihail Mateescu: „Îmi place ceafa de porc”
– În cazul în care nu ați fi balerin, ați fi capul mafiei?– Asta e o glumă. Nu pot să spun exact ce aș fi fost, dar probabil în domeniul construcțiilor sau altceva similar.
– Respectați tradițiile românești? Crăciun, Paște, ouă roșii, cozonaci?– Da. Soția, fiind catolică, și eu, ortodox, păstrăm cele importante. Paștele îl sărbătorim diferit uneori, dar în general toate tradițiile sunt respectate. Soția se ocupă de ouă, cozonaci, dar cozonacul bought-in din magazine e preferat acum. Sarmalele, însă, le facem acasă.
– Care este mâncarea preferată?– Nu am pretenții speciale. Dar dacă aș alege ceva, e ceafa de porc.
