Oana Clara Gheorghiu și Carmen Mihaela Uscatu sunt două dintre cele mai respectate personalități ale societății civile din România, co-fondatoare ale Asociației Dăruiește Viață, care a realizat construcția unui spital pediatric exclusiv din donații și sponsorizări private.
Oana Gheorghiu deține funcția de vicepreședintă a Asociației Dăruiește Viață, în timp ce Carmen Uscatu este președinta acesteia. În ultimul an, această organizație a finalizat construcția și echiparea noului spital din curtea Spitalului de Copii Marie Curie. Spitalul donat statului român face acum parte integrantă din cadrul Spitalului Marie Curie. Investiția totală în acest proiect s-a ridicat la aproximativ 48 de milioane de euro, dintre care 40 de milioane au fost pentru construcție și 8 milioane pentru dotări.
Realizarea de către Asociația Dăruiește Viață, condusă de Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, reprezintă un succes remarcabil, apreciat pe scară largă.
Numirea doamnei Gheorghiu în funcția de vicepremier, vacantă după plecarea lui Dragoș Anastasiu, a fost o decizie înțeleaptă a prim-ministrului Ilie Bolojan, având în vedere abilitățile sale manageriale, experiența în strângerea de fonduri și competențele de PR, specifice vicepreședintei Dăruiește Viață.
Pe lângă aceste competențe, Oana Gheorghiu are un avantaj: nu poate critica salariile mari, în special ale celor angajați din contribuțiile cetățenilor, deoarece are, ea însăși, o poziție managerială bine plătită. Veniturile sale provin integral din fonduri provenite din donații, sponsorizări sau redirecționări ale impozitului pe venit către Dăruiește Viață.
În anul 2024, Oana Gheorghiu, în calitate de vicepreședintă a Asociației Dăruiește Viață, a avut un salariu anual net de 264.863 de lei, echivalentul unui salariu lunar de 22.071 de lei.
Rezumat din declarația de avere a Oanei Gheorghiu
Salariul doamnei Gheorghiu este menționat în declarația de avere depusă conform legislației, în momentul în care a devenit membră a Colegiului Director al Autorității Naționale pentru Managementul Calității în Sănătate, ca reprezentantă a Președinției României. Aceasta a fost numită în această poziție de către președintele interimar Ilie Bolojan, prin cel mai recent decret emis înainte de plecarea sa din funcție. (https://anmcs.gov.ro/web/wp-content/uploads/2025/07/DA-GHEORGHIU-anonimizata.pdf)
Doamna Gheorghiu nu reprezintă o excepție în cadrul Dăruiește Viață. Cheltuielile pentru personal ale organizației în 2024 au totalizat 2.478.441 de lei pentru 10 angajați, o creștere față de anul anterior, când acestea au fost de 2.333.978 de lei pentru 9 angajați. Creșterea semnificativă a fost înregistrată în 2023, când cheltuielile cu personalul au urcat cu 14% față de 2022, când au fost de 2.026.675 de lei pentru 9 angajați.
Rezumat din raportul financiar al Asociației Dăruiește Viață
În 2024, costurile cu personalul au reprezentat 3,3% din totalul veniturilor organizației.
La sfârșitul anului 2024, salariul brut lunar al ministrului Sănătății a fost de 21.840 de lei, însemnând 12.776 de lei net (https://ms.ro/media/documents/drepturi_salariale_MS_30_sept_2024.pdf). Astfel, acesta avea un salariu net lunar cu 9.295 de lei mai mic față de vicepreședinta Asociației Dăruiește Viață.
Sursă: Ministerul Sănătății
Conform unui clasament al salariilor managerilor celor mai mari spitale din România, realizat de Ziarul Financiar în februarie 2024, cel mai mare salariu nu depășea 17.901 de lei net lunar (în cazul lui Dorel Săndesc, manager la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara). Majoritatea managerilor de spitale mari înregistrau salarii cuprinse între 11.000 și 12.000 de lei net lunar.
Sursă: Ziarul Financiar
În data de 29 octombrie, președintele Nicușor Dan a autorizat numirea Oanei Gheorghiu ca vicepremier, la propunerea premierului Ilie Bolojan.
În timpul campaniei din primăvara anului 2024, când Nicușor Dan a refuzat să semneze autorizația pentru construcția unui spital privat de oncologie pediatrică, deși hotărârea instanței era definitivă, Oana Gheorghiu a susținut public poziția președintelui, afirmând „Un spital privat de oncologie pediatrică NU are sens. Nu este sustenabil, nu răspunde nevoilor reale ale copiilor bolnavi de cancer și nu are justificare medicală sau socială.” Spitalul realizat de Asociația Dăruiește Viață este dedicat tratamentului oncologic pediatric.

