În Pitești, într-un apartament la etajul patru, două căni de cafea aburesc pe masă. Irina și Mihai, căsătoriți de 27 de ani, se uită fix, fiecare în gândurile lor. De luni de zile, conversațiile lor s-au redus la tăceri prelungite, iar planurile comune s-au stins odată cu economiile. Mihai a rămas fără loc de muncă în timpul pandemiei, iar Irina, contabilă într-o firmă mică, abia reușește să facă față facturilor.
Certurile s-au multiplicat, dar divorțul rămâne, deocamdată, doar un murmur. Au pus casa în vânzare, dar din suma aşteptată trebuie plătit restul împrumutului bancar. Dacă împart la doi ceea ce va rămâne, le va ajunge pentru cel mult șase luni de chirie. „Nu avem unde să plecăm, nu avem bani să împărțim casa, nu avem curaj să începem de la capăt”, spune Irina.
Statisticile nu dezvăluie destinele ascunse
Datele arată clar: în ultimii șapte ani, numărul divorțurilor din România a scăzut la un nivel minim istoric – puțin peste 20.000 anual. La prima vedere, s-ar putea spune că românii au devenit mai „familiști”.
În realitate, mulți rămân împreună nu din dragoste, ci din imposibilitatea de a se separa. Criza imobiliară a blocat cuplurile în apartamente pe care nu le pot vinde fără pierderi, iar costurile unui divorț – de la avocați, la două chirii – sunt inaccesibile pentru mulți.
Când economia este dificilă, divorțul devine un lux
Logic și studiile arată că lipsa banilor conduce la certuri, iar aceste certuri la divorț. Dar realitatea este mai complexă.
Studiile evidențiază faptul că în perioadele de criză, rata divorțurilor scade. Nu pentru că oamenii sunt mai fericiți, ci pentru că separarea devine, brusc, un lux.
„Am vrut să divorțez de trei ori în ultimii doi ani. Dar când am văzut cât costă o garsonieră, pensia alimentară și împărțire mobilierului, am zis că mai bine stau. Ne-am creat fiecare câte un spațiu în casă și așteptăm să treacă furtuna”, povestește Radu, 42 de ani, din Constanța.
Paradoxul fericirii amânate
Un număr mai mic de divorțuri nu indică mai multe cupluri fericite. Statisticile nu reflectă realitatea ascunsa în spatele ușilor închise: uneori, criza menține familiile unite, dar nu neapărat mai fericite. În Gorj, Prahova sau Maramureș, rata divorțurilor este mai mare decât în alte județe, dar și aici, mulți amână decizia, sperând la timpuri mai bune.
Cine se desparte și când?
Cele mai multe divorțuri au loc în primii 10 ani de căsnicie. La bărbați, cele mai multe rupturi au loc în intervalul de vârstă 45-49 de ani, în timp ce la femei, vârsta „divorțului” apare între 35 și 39 de ani, arată Institutul Național de Statistică. Anul trecut, aproape 500 de căsnicii s-au terminat după mai puțin de un an.
Este interesant faptul că numărul celor care divorțează după 20 de ani de căsnicie îl întrece pe cel al celor care se despart după 15 ani de conviețuire. Este ca și cum, după două decenii de compromisuri, unii decid că nu mai au nimic de pierdut.
România: divorțul între tradiție, rațiune și supraviețuire
Spre deosebire de alte state, unde divorțul crește în perioadele de prosperitate și scade în recesiune, în România rata divorțurilor a rămas relativ stabilă, indiferent de crizele sau momentele de creștere economică.
Explicația este legată de structura socială: presiunea socială și familială pentru menținerea căsniciei este încă puternică, mai ales în zonele rurale. În orașe, unde independența financiară este mai mare, divorțurile sunt mai frecvente, dar la nivel național diferențele se echilibrează.
Analizele pe termen lung arată că rata divorțurilor a rămas relativ constantă sau a evoluat independent de conjuncturile economice, inclusiv crizele sau perioadele de expansiune economică.
Șomajul nu afectează semnificativ divorțurile
Deși șomajul poate afecta stabilitatea financiară a unei familii, nu există dovezi că variațiile ratei șomajului la nivel național sau regional ar determina fluctuații semnificative în ceea ce privește divorțurile.
În România, șomajul afectează mai ales tinerii, dar decizia de divorț este mai frecventă la vârste maturi, când stabilitatea financiară este, de obicei, mai ridicată.
Costurile și barierele administrative joacă, de asemenea, un rol: în perioadele de criză, divorțul devine o decizie amânată, nu anulată. Motivele principale ale divorțurilor rămân personale – infidelitate, violență, incompatibilitate – nu probleme financiare. Doar o mică parte dintre despărțiri sunt motivate direct de dificultăți financiare.
Concluzie: În România, divorțul nu este doar o decizie personală, ci și una economică, socială, iar uneori, una de supraviețuire. Până atunci, Irina și Mihai, Radu și soția lui, alături de mii de români, își savurează cafeaua, fiecare în gândurile lor, așteptând ca viața să le ofere, măcar o dată, posibilitatea unei alegeri reale.
