Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie 1787 în București, în apropiere de biserica Sfântul Visarion. La botez a primit numele de Constantin.
Părinții săi, Antonie și Floarea, erau foarte devotați. Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit o educație religioasă solidă din fragedă pruncie, învățând carte în București, la școlile existente în acea perioadă lângă biserici.
În anul 1807, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Cernica, sub îndrumarea părintelui stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns în schima monahală, luând numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.
După plecarea duhovnicului său, ieroschimonahul Pimen, la Sfântul Munte, Cuviosul Calinic și-a impus o regulă aspră, postind în fiecare săptămână fără mâncare gătită, doar pâine și apă, după apusul soarelui. Sâmbăta și Duminica, mânca alături de ceilalți părinți.
Părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic descriu o față mereu palidă din pricina postului și ochii adânciți din cauza privegherilor și lacrimilor. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor în rugăciune.
În anul 1813, mulți preoți și călugări din Mănăstirea Cernica au murit de ciumă. Starețul Timotei dorea ca smeritul ierodiacon Calinic să devină preot. Cu toate acestea, Calinic s-a considerat nevrednic și a cerut voința lui Dumnezeu, primind apoi taina preoției.
În 1815, Cuviosul Calinic a fost numit duhovnic al Mănăstirii Cernica de către mitropolitul Nectarie, devenind eclesiarh mare. Mulți monahi și oameni din afară căutau sfatul său duhovnicesc, datorită sfințeniei sale.
În primăvara anului 1817, Cuviosul Calinic, împreună cu alți doi duhovnici, au decis să postească în întregime Postul Mare și a început această nevoință. Datorită unor ispite, alți doi duhovnici nu au putut să poarte postul timp de câteva săptămâni, dar Calinic a fost neclintit până în Joia din a cincea săptămână a Postului Mare, când a mâncat o jumătate de pâine. Cu toate acestea, dorința lui de a ține postul timp de 40 de zile, asemenea Mântuitorului, l-a făcut să se îmbolnăvească grav, fiind foarte îngrijorător pentru stareț.
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic și-a revenit, bucurând comunitatea. Starețul Dorotei i-a permis să mănânce în continuare la masa obștească, păstrând un mod modest de viață.
În vara aceluiași an, Sfântul Calinic a postuit fără pâine și legume gătite timp de 40 de zile, mâncând fructe crude seara.
Discipolul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, a relatat că Sfântul Calinic nu dormea întins, ci ațipea pe un scaun, dând dovadă de o veghere constantă asupra vrăjmașilor nevăzuți.
Ucenicul său spunea că nimeni nu putea să mintă sau să ascundă ceva de Sfântul Calinic, având darul de a prevedea viitorul.
La 14 decembrie 1818, la doar 30 de ani, Cuviosul Calinic a fost ales stareț al Mănăstirii Cernica cu ajutorul lui Dumnezeu. Pentru sfințenia vieții sale si administrarea competentă a mănăstirii , în 1820 a fost hirotesit arhimandrit și a păstorit obștea timp de 32 de ani.
Printr-o administrare măreaţă, Calinic și-a îmbunătățit comunitatea nu doar din punct de vedere spiritual, ci și material, construind biserici, și extinzând economia mănăstirii.
Îi apărură în vis Sfântul Ierarh Nicolae, Marele Mucenic Gheorghe și fericitul stareț Gheorghe, care l-au îndrumat în construirea unei noi biserici. Proiectul a fost început în 1832, dar s-a întâmplat un cutremur care l-a distrus, fiind reconstruit după patru ani. El a mai construit biserici și în alte mănăstiri.
Sfântul Calinic a fost un bun administrator al Mănăstirii Cernica și al altor mănăstiri. La preluarea postului de stareț, Cernica avea puține resurse, dar Calinic a transformat-o într-o comunitate prospereă, printr-o administare înțeleaptă.
Deși a fost propus de mai multe ori la funcția de mitropolit, Calinic a refuzat. O persoană invidioasă i-a dat otravă, însă miraculos s-a vindecat. Dumnezeu i-a promis mai târziu o altă vocație, devenind episcop la Râmnicu Vâlcea.
Sfântul Calinic, episcop de Râmnicu-Vâlcea
Pentru sfințenia vieții sale, mulți călugări s-au adunat în jurul Sfântului Calinic, care, în 1850, a părăsit Mănăstirea Cernica cu mai bine de 350 de călugări. Ucenicii lui spuneau că faptele îl reflectau pe cel ce era conform cu învățătura expusă.
În 1850, a fost ales episcop la Râmnicu-Vâlcea, despărțindu-se de fiii săi cu multă durere.
A înființat o tipografie în 1861 la Râmnicu-Vâlcea unde a tipărit lucrări importante, contribuind semnificativ la cultura din zonă.
Cu mult timp înainte de moarte, a donat tipografia oraşului Râmnic, cu condiţia ca o parte din venituri să fie folosite pentru întreţinerea schitului Frăsinei şi a şcolilor.
În 1867, pentru sănătatea sa bolnavă, Calinic s-a retras la Mănăstirea Cernica. A decedat la 11 aprilie 1868 și a fost înmormântat în biserica Sfântul Gheorghe.
Sfântul Calinic a fost canonizat la 20 octombrie 1955 și este pomenit la 11 aprilie.
Troparul Sfântului Calinic de la Cernica
Părintele nostru Calinic, povățuitor al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutător al celor în necaz, făcător de minuni, cu sfințenia vieții tale te-ai înălțat la ceruri. Roagă-te pentru noi lui Dumnezeu ca să ne dăruiască pace și milă.
Rugăciune către Sfântul Calinic de la Cernica
Sfântă Părinte Calinic, ai presimțit vremurile grele și ne-ai implorat cu lacrimi. Ajută-ne prin sfintele tale moaște. Așază-ne în vremuri de ispită. Dă-ne lacrimi de pocăință și milă divină. Roagă-te pentru Țara noastră, România.
Blestemul Sfântului Calinic asupra Mănăstirii Frăsinei
Legenda spune că Sfântul Ierarh Calinic a interzis intrarea femeilor în Mănăstirea Frăsinei din cauza unor evenimente petrecute în trecut. Conform legendei, din cauza acestei interdicții, mănăstirea ar fi afectată de nenorociri.
În Mănăstirea Frăsinei, regulamentul riguros, care interzice mâncarea de carne şi intrarea femeilor în curtea mănăstirii, este păstrat.
