Norocul este imprevizibil și, uneori, nedrept. Mulți dintre cei cu resurse sau influență au avut parte de o șansă excesivă, însă preferă să nu admită acest lucru, scrie legendarul Warren Buffett în ultima sa scrisoare ca președinte al Berkshire Hathaway.
Sunt recunoscător și uimitor pentru faptul că trăiesc la 95 de ani. În tinerețe, nu credeam că voi ajunge atât de departe. La un moment dat, eram chiar pe punctul de a muri, scrie Buffett.
Era anul 1938, iar spitalele din Omaha se clasificau fie ca catolice, fie protestante, o împărțire care părea naturală în acea vreme. Medicul nostru de familie, Harley Hotz, era un catolic prietenos care făcea vizite la domiciliu purtând o geantă neagră.
Dr. Hotz îmi spunea „Skipper” și nu îmi cerea niciodată mulți bani pentru vizite. În 1938, când aveam o durere intensă de stomac, Dr. Hotz a venit la mine și, după câteva investigații, mi-a spus că voi fi bine dimineața. Apoi s-a întors acasă, a luat cina și a jucat câteva partide de bridge.
Am aruncat scrisorile de la băieți, însă am citit și recitit pe cele de la fete; spitalizarea mi-a adus totuși recompense.
Totuși, nu putea să-și scoată din minte simptomele mele ciudate, iar mai târziu în acea seară m-a trimis la Spitalul St. Catherine pentru o intervenție de apendicectomie de urgență.
Mai mult, domnișoara Madsen, învățătoarea mea din clasa a treia, le-a spus celor 30 de colegi să-mi scrie fiecare câte o scrisoare. Probabil că am aruncat scrisorile băieților, însă am citit și recitit cele ale fetelor; spitalizarea a avut totuși și avantaje.
În Omaha din anii 1930, o sanie, o bicicletă, o glovă de baseball și un tren electric erau obiecte dorite de mine și de prietenii mei.
Acum mă gândesc la alți câțiva copii din acea perioadă, cu care am crescut și care mi-au influențat profund viața, chiar dacă atunci nu îmi dădeam seama.
În 1959, Don Keough și familia sa locuiau vizavi de casa mea, la circa 100 de metri de locul unde se afla Mung. La acea vreme, Don era vânzător de cafea, dar avea să devină președinte Coca-Cola și un membru dedicat al consiliului Berkshire.
Atunci l-am întâlnit pe Don, care câștiga 12.000 de dolari anual, în timp ce el și soția sa, Mickie, creșteau cinci copii pentru elevare în școli catholice.
Familiile noastre s-au apropiat rapid. Don provenea de la o fermă din nord-vestul Iowei și a absolvit Universitatea Creighton din Omaha. La început, s-a căsătorit cu Mickie, o fată din Omaha. După ce a intrat în corporația Coca-Cola, Don a devenit o figură legendară la nivel global.
În 1985, când era președinte Coca-Cola, compania a lansat o versiune nouă a produsului său, care a eșuat. Don a ținut un discurs renumit în care și-a cerut scuze publicului și a restabilit „vechea” Coca-Cola. Această schimbare de opinie a avut loc după ce a explicat că, în corespondența primită de la Coca-Cola, adresată „Idiotului suprem”, producția sa era rapid livrată la birou. Discursul său de „retragere” este un exemplu clasic și poate fi vizionat online. El a admis cu bucurie că produsul Coca-Cola aparținea consumatorilor și nu companiei, ceea ce a dus la o creștere spectaculoasă a vânzărilor.
În cele din urmă, Ajit Jain, născut în India, și Greg Abel, viitorul conducător executiv canadian, au locuit amândoi în Omaha pentru câțiva ani la sfârșitul secolului XX. În anii 1990, Greg locuia pe strada Farnam, la câteva străzi distanță, deși nu ne-am întâlnit niciodată atunci.
Am petrecut câțiva ani de adolescență în Washington, DC, iar în 1954 am obținut un job în Manhattan, unde am fost tratat excelent de Ben Graham și Jerry Newman și mi-am făcut mulți prieteni pentru viață. New York-ul are calități unice – și încă le are. Cu toate acestea, în 1956, după un an și jumătate, m-am întors în Omaha și nu am mai plecat de atunci.
Acum, privind spre vârsta mea înaintată, trebuie să menționez că genele mele nu au fost extrem de longevive – recordul familial pentru durată de viață era de 92 de ani până la vârsta mea. Totuși, am avut medici înțelepți, prietenoși și dedicați în Omaha, de la Harley Hotz până în prezent. De cel puțin trei ori, viața mi-a fost salvată, fiecare intervenție fiind făcută de medici din apropierea casei mele.
Am îmbătrânit tardiv – momentul debutului bătrâneții variază mult – însă, odată ce apare, nu poate fi negat.
Însă timpul nu iartă. Îți trimite semnale: vederea se atenuează, memoria scade, echilibrul devine instabil. Gândurile devin mai rare, dar nu dispar complet. Chiar dacă mișcarea este mai lentă și cititul tot mai dificil, continui să fiu la birou cinci zile pe săptămână, lucrând alături de oameni excepționali. Din când în când, am câte o idee utilă sau primesc o ofertă pe care altfel nu aș fi întâlnit-o. Din cauza dimensiunii Berkshire și a nivelului piețelor, astfel de idei sunt tot mai rare – dar există.
Longevitatea mea neașteptată are, însă, implicații importante pentru familia mea și pentru realizarea obiectivelor mele filantropice.
Ce urmează
Toți copiii mei au trecut de vârsta standard de pensionare, atingând 72, 70 și 67 de ani. Nu ar fi înțelept să presupun că vor avea, la fel ca mine, o îmbătrânire extrem de lentă, chiar dacă acum se află la apogeul carierei și al vieții.
Pentru a crește șansele ca aceștia să dispună de întreaga mea avere înainte de a fi înlocuiți, intenționez să accelerez donațiile lor anuale către cele trei fundații. Deși acum sunt în plină experiență și înțelepciune, această etapă de „lună de miere” nu va dura pentru totdeauna.
Totuși, cei trei au acum maturitatea, inteligența, energia și instinctele necesare pentru gestionarea unei averi considerabile. Vor beneficia, de asemenea, de avantajul de a fi la suprafață după plecarea mea și pot adapta rapid politicile fiscale și fiscale sau alte măsuri filantropice. Este posibil să fie nevoiți să se adapteze la schimbările continue ale mediului înconjurător.
Norocul genetic de care au beneficiat le-a conferit și lor calități deosebite, iar eu m-am străduit să le fiu un model pentru modul lor de a gândi și comportamentul. Totuși, nu voi putea egala niciodată mama lor.
Ei beneficiază de sprijinul a trei administratori alternați în caz de deces prematur sau incapacitate. Toți trei sunt oameni deosebiți și înțelepți, fără motive de conflict între ei.
Le-am spus copiilor mei că nu trebuie să realizeze miracole și să nu se teamă de greșeli sau dezamăgiri.
Acestea sunt inevitabile, iar eu mi-am adus contribuția. Ei trebuie doar să îmbunătățească, în limita posibilului, ceea ce realizează în general prin activități guvernamentale sau filantropie privată, conștienți de neajunsurile acestor metode de redistribuire a resurselor.
Inițial, am avut planuri filantropice ambițioase, însă, fiind încăpățânat, nu toate s-au dovedit viabile. De-a lungul anilor, am asistat și la transferuri de bogăție prost gestionate de hackeri politici sau filantropi inexperimentați sau excentrici.
Dacă copiii mei gestionează corect banii, pot fi siguri că eu și mama lor vom fi mulțumiți. Ei au capacitatea, instinctul de a cheltui și experiența, acumulată din gestionarea sumei inițiale și creșterea acesteia peste 500 de milioane de dolari anual.
Fiecare dintre ei se dedică cu pasiune activităților de ajutorare a altora, în propriul mod.
O realitate dureroasă: uneori, un CEO excelent și fidel poate ceda în fața demenței, Alzheimerului sau a altor boli
Charlie și cu mine am avut experiențe repetate în această privință și nu am acționat întotdeauna. Această neglijență poate avea consecințe grave. Consiliul de administrație trebuie să fie vigilent în privința acestei posibilități, iar liderii executivi trebuie să fie conștienți de riscurile din cadrul filialelor. Este mai ușor de spus decât de realizat; experiențele trecutului arată că trebuie să fie o preocupare constantă, iar comunicarea deschisă este esențială.
De-a lungul vieții mele, reformatorii au încercat să promoveze transparența salariilor liderilor, ceea ce a dus la creșterea rapoartelor de remunerație. Declarațiile au devenit din ce în ce mai lungi și complexe, generând tensiuni și invidii în loc de echitate.
Cel mai adesea, directorii executivi foarte bogați sunt iritați de creșterea salariilor colegilor lor, invidia și lăcomia fiind fenomene frecvente. Cine a recomandat reducerea salariilor directorilor sau a plăților membrilor consiliului de administrație?
Per ansamblu, perspectivele Berkshire sunt relativ optimiste, fiind conduse de câteva companii solide și independente. În următorul deceniu, însă, vor exista și alte firme cu performanțe mai bune decât Berkshire, iar dimensiunea noastră ne poate limita creșterea.
Prețul acțiunilor noastre va fluctua, uneori scăzând cu până la 50%, așa cum s-a întâmplat în ultimele șase decenii. Nu trebuie să disperăm; economia americană și Berkshire își vor reveni.
Reflecții finale
Un rezultat personal: mă simt mai confortabil cu a doua parte a vieții mele decât cu cea inițială. Sfatul meu: nu vă judecați greșelile trecutului – învățați din ele și mergeți mai departe. Nu e niciodată prea târziu să evoluați. Alegeți modele de urmat și imitați-le.
Amintesc povestea lui Alfred Nobel, care a descoperit, întâmplător, necrologul său, redactat din greșeală, atunci când fratele său a decedat. Aceasta l-a făcut să realizeze că trebuie să-și schimbe comportamentul și să-și definească propriul destin. Nu vă bazați pe greșelile altora; decideți ce vreți să spună necrologul vostru și trăiți în consecință.
Importanța nu vine din acumularea de bani, faimă sau putere politică. Ajutând pe alții, contribuim la bunăstarea lumii. Bunătatea rămâne o valoare inestimabilă.
Este scris din experiența celui care a greșit de multe ori, dar a învățat de la prieteni și a avut norocul să se corecteze. Rețineți că și femeia de serviciu are aceeași valoare umană ca un CEO.
Vă doresc tuturor o Zi a Recunoștinței fericită. Nu e niciodată prea târziu să vă schimbați. Apreciați oportunitățile oferite de această țară și imitați eroii care vă inspiră. Deși nu veți fi perfecți, puteți deveni mai buni.
