Promis ca un spital militar de nivel NATO, conceput pentru situații de criză, conflicte armate, cutremure și urgențe majore, proiectul noului Spital Militar din București din 2008 a rămas, în mod surprinzător, doar la stadiul de plan. Ironia este acră: tocmai în contextul conflictului din Ucraina și al tensiunilor cu Rusia, un asemenea spital ar fi fost nu doar benefic, ci esențial. Și nu doar pentru Armata, ci pentru întreaga națiune.
Un proiect major, rezultat dintr-o problemă concretă
Executivul României a aprobat construcția unui nou centru medical militar, la solicitarea Uniunii Europene și NATO, pornind de la o realitate dificil de ignorat: actualul Spital Clinic de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila nu mai respectă standardele moderne de medicină. Clădirile, având peste 120 de ani, sunt construite pe plan orizontal, subdivizate în mai multe pavilioane, iar fluxurile medicale sunt greu de adaptat noilor cerințe.
Mai grav, Pavilionul Z – corpul principal al spitalului – are un risc seismic de grad I, ceea ce implică posibilitatea prăbușirii în cazul unui seism major. Din această cauză, Ministerul Apărării a decis că actuala modernizare nu este suficientă și a sugerat relocarea completă a unității medicale.
Planul pentru un spital militar de tip NATO
Noua unitate medicală urma să fie amplasată pe Calea Plevnei, pe terenul actualei cazărmi 867 din București, pe o suprafață de aproximativ 2,57 hectare. Aici ar fi trebuit să se construiască un spital complet nou, proiectat de la zero, destinat serviciului pentru personalul militar, dar și să funcționeze eficient în situații de criză națională.
Conform proiectului aprobat, noul spital ar fi avut o capacitate de aproximativ 900 de paturi și ar fi inclus secții din toate domeniile medicale și chirurgicale. Armata ar fi beneficiat de peste 20 de săli de operație moderne, organizate în mai multe blocuri operatorii, dotate cu echipamente de ultimă generație.
Unitatea ar fi fost dotată cu servicii complete de imagistică medicală, de la radiologie simplă până la tomografie computerizată, rezonanță magnetică, angiografie și medicină nucleară. Laboratoarele ar fi acoperit multiple specializări, de la microbiologie și toxicologie, până la genetică. Spitalul includea farmacie proprie, servicii de sterilizare, bancă de sânge și de țesuturi, morgă, precum și un centru de monitorizare continuă a funcționării echipamentelor, cu intervenții rapide în caz de defecțiuni.
Un element crucial era componenta de urgență: ambulanțe de tip C, transport medicațional aerian și un heliport, situat pe terasa pavilionului principal, pentru intervenții rapide în situații critice.
Importanța sa în actualul context
În circumstanțele actuale, marcate de conflictul din Ucraina și tensiunile cu Rusia, un asemenea spital ar fi oferit României o capacitate reală de reacție medicală în situații de conflict sau urgențe majore. Acesta ar fi asigurat tratamentul persoanelor rănite, militari și civili, și ar fi garantat interoperabilitate cu forțele NATO, precum și un nivel de siguranță medicală greu de atins cu infrastructura existentă.
Dincolo de contextul militar, un astfel de centru medical ar fi fost extrem de util în caz de cutremur major, pandemie, accidente în masă sau alte situații de urgență națională.
Cu toate acestea, după ani de la aprobarea proiectului, spitalul militar de nivel NATO nu este finalizat și, practic, nu există. Proiectul a rămas în impas între promisiuni, schimbări politice și lipsa unei execuții concrete.
Inițial, poate părea că proiectul era doar o investiție ambițioasă. Astăzi, însă, absența acestui spital nu mai este o simplă întârziere birocratică, ci o vulnerabilitate reală. Un spital militar modern nu reprezintă un lux, ci o prioritate strategică. Lipsa sa evidențiază decalajul între planuri și realizare, mai ales într-o perioadă în care siguranța națională nu mai poate fi considerată un concept abstract.
