La 1 noiembrie 2025, în Egipt, la intrarea celui mai vast muzeu de arheologie din lume, o statuie imensă a unui faraon va întâmpina vizitatorii. Marele Muzeu Egiptean, inaugurat în octombrie 2025, dar cu acces restricționat, va putea primi milioane de turiști în luna următoare. La 5 ianuarie 2002, președintele egiptean cu cel mai lung mandat din istoria țării, Hosni Mubarak, a pus piatra de temelie a Marelui Muzeu Egiptean. Construcția s-a finalizat în februarie 2023 și a avut o valoare de 1 miliard de dolari.
Înainte de a admira colecția de artefacte din aur, mobilier antich, arme și mumii, vizitatorii vor contempla statuia uriașă a faraonului Ramses cel Mare, conducătorul cu cea mai lungă domnie din perioada Noului Regat Egiptean (iar durata de 90 de ani a faraonului Pepi al II-lea este încă sub semnul întrebării, fiind contestată de egiptologi). Ramses al II-lea cel Mare a domnit timp de 67 de ani.
De ce este cunoscut ca „Ramses cel Mare”?
A construit cele mai ample monumente. A semnat primul tratat de pace cunoscut în istorie. A participat la o primă confruntare documentată după cea de la Megiddo, a lui Tutmes al III-lea. A avut peste 200 de soții și concubine, rezultând peste 100 de descendenti (53 de fiice, 50 de fii), precum și un număr necunoscut de nepoți. A trăit atât de mult încât majoritatea copiilor săi au decedat înaintea lui. Historiografia îi conferă în mod just titlul de „cel Mare”, asemănabil altor mari conducători precum Frederic cel Mare, Alexandru cel Mare, Carol cel Mare și Constantin cel Mare.
Familia
Potrivit surselor istoriografice, Ramses al II-lea a fost al treilea monarh al celei de-a 19-a dinastii egiptene. S-a născut în anul 1292 î.Hr., provenind dintr-o familie nobilă, fără legături directe cu dinastia regală. Bunicul său, Ramses I, a urcat pe tron într-o perioadă dificilă a Noului Regat Egiptean, marcată de reformele religioase ale faraonului Akenaton și de declinul influenței egiptene în Asia sub domniile faraonilor Tutankamon, vizirului Ay și generalului Horemheb, precum și de conflictele cu statele vecine. Ramses I a avut o domnie scurtă, fiind succedat de fiul său, Seti I.
Seti I a reprimit rebeliunile din Palestina și sudul Siriei. A dus războaie de succes împotriva hitților, recucerindu-și teritoriile din Levant. În timpul războiului, tânărul moștenitor Ramses a primit titulatura de regent, însoțindu-și tatăl în campanii. A primit pregătire militară și rangul de căpitan încă din copilărie, beneficiind de un harem. Ulterior, conflictul cu hitții s-a încheiat cu stabilizarea lor pe malul râului Orontes, în apropiere de Kadesh.
Startul domniei
În anul 1279 î.Hr., la vârsta de 40 de ani, faraonul Seti I a decedat. Ramses al II-lea a început prin vizitarea Tebei, pentru a organiza festivalul religios de Opet, închinat zeului Osiris, judecătorul morților. A numit un nou preot al lui Amon și și-a continuat construcțiile. A fondat orașul propriu, denumit Per Ramessu sau Pi-Ramses (menționat și în Biblie, în Cartea Exodului), pe care l-a decorat cu grădini, fântâni și statui ale zeiților Amon, Set, Wadjet și Astarte. Cultura în care a crezut include zei egipteni și asiatici. În al patrulea an de domnie, a condus o campanie pentru a recupera teritoriile pierdute, reprimi rebeliunile din sudul Siriei.
Abu Simbel
Bătălia de la Kadesh
În anul următor, a condus o expediție pentru cucerirea cetății hitite de la Kadesh, urmând traseul de coastă între Palestina și Liban. Cu o armată de 16.000 de soldați, compusă din sulițari, arcași și luptători cu sabii khopesh, organizați în patru divizii (Amun, Ra, Set și Ptah), precum și 2.000 de cai cu 4.000 de cavaleri, Ramses al II-lea s-a confruntat cu armata hitită condusă de regele Muwatalli al II-lea, formată din circa 40.000 de combatanți și 2.500 de care trase de cai. În inscripțiile sale, faraonul susține că a câștigat personal bătălia, atacând frontal hitiții. Deși a obținut o victorie tactică, rezultatul strategic a fost o înfrângere, deoarece Kadesh nu a fost cucerit. Consemnările epigrafice și picturile ilustrează triumful și realizările sale.
Ramses pedepsește dușmanii
Alte campanii militare
În al nouălea an, faraonul a cucerit așezări în Galileea și Amor. În al zecelea an, a ocupat orașele Katna și Tunip, unde a ridicat statui. A condus și expediții în Edom, Moab și Negev. În mai multe campanii în Siria, a fost însoțit de șase dintre fiii săi, de la vârsta fragedă. După 16 ani de conflicte, în 1258 î.Hr., și-a încheiat paznicia cu hitții, semnând primul tratat de pace cunoscut, iar apoi a condus personal acțiuni în Libia și Nubia.
Expediția în Nubia
Deși nu a atins expansiunea maximă precum Tutmes al III-lea sau beneficiile diplomatice ale Reginei Hatshepsut, Ramses s-a remarcat ca un constructor de excepție, iar egiptologii din 1800 l-au denumit „Ramses cel Mare”, fiind considerat cel mai glorios faraon din istorie.
Proiecte arhitecturale
Nefertari, soția favorită a faraonului
A finalizat construcția Sfinxului de la Templul de la Karnak, a edificat un templu dedicat lui Seti I la Abidos, a dedicat un monument funerar tatălui său la Luxor și a ridicat Ramesseumul. În Nubia, a fondat șase temple și celebrul templu Abu Simbel, cu cele patru statui colosale, o construcție inițiată de Seti I. Pentru soția sa, Nefertari, considerată favorita regalistă, a construit un templu la Abu Simbel și unul în cinstea zeiței Hathor. Ea a murit în timpul domniei lui și are un mormânt frumos decorat în Valea Reginelor. A doua soție, regina Isinofre, i-a dăruit patru fii, printre care și succesorul de mai târziu, Merneptah. Ramses a sărbătorit 14 jubileuri „Sed”.
Decedat la 91 de ani în 1213 î.Hr., mumia sa se află la Muzeul Național de Civilizație Egipteană, alături de alte mumii regale. Analizele indică faptul că a avut părul roșcat în tinerețe. Mormântul original, KV7, situat în Valea Regilor, se presupune că adăpostea un tezaur mai valoros decât cel al lui Tutankhamon, însă toate comorile au fost jefuite și pierdute.
Ramses ar fi fost faraonul din Biblie
Evreii, musulmanii și creștinii îl consideră pe faraonul din Exod drept un personaj negativ. Mulți specialiști iudaismici și creștini sugerează că Ramses cel Mare ar fi fost faraonul menționat în Biblie. Conform Cărții Exodului, la aproximativ 400 de ani după moartea vizirului evreu Iosif, fiul lui Iacob și interpret al viselor faraonului, un alt faraon a supus evreii, impunând munci aspre și construirea cetăților Pitom și Ramses.
Din cauza înmulțirii rapide a sclavilor, se presupune că, ceea ce istoricii attribuie regimului lui Seti I, s-a ordonat uciderea tuturor băieților sub 2 ani pentru a preveni revoltele. Totuși, un băiat a fost salvat, fiind plasat într-un coș de nuiele și smoală de mama sa. Miriam, sora lui, l-a supravegheat pe coș în timp ce plutea pe Nil. A fost descoperit de fiica faraonului, primind numele „Moise” și fiind adoptat de curtea regală.
La 80 de ani, Moise, educat ca un prinț egiptean, și-a aflat rădăcinile evreiești, ucigând un supraveghetor que bătea un sclav. A fugit în deșert, în Madian, unde a fost primit de preotul Ietro și s-a căsătorit cu fiica lui, Sefora, cu care a avut doi fii. După 40 de ani, a văzut un tufiș infocat și a auzit vocea lui Yahweh, care i-a cerut să libereze poporul evreu. S-a întors în Egipt și a început confruntarea cu faraonul.
Exodul
A avut o întrevedere cu noul faraon, care istoricii bănuesc a fi Ramses al II-lea, pentru a-i cere eliberarea evreilor. Egiptologii laudă această relatare. Yahweh a înghețat inima faraonului, care a refuzat constant să-i lase pe evrei să plece. În replică, au fost aduse cele Zece Urgii, distrugând Nilul, provocând invazii de broaște, lăcuste, uciderea viteiilor, accidente naturale, întunecarea cerurilor, boli și toți primii născuți ai egiptenilor. În cele din urmă, faraonul a fost de acord, dar s-a răzgândit și a mobilizat armata pentru a-i urmări. Yahweh a despărțit Marea Roșie, permițând evreilor să scape, apoi a făcut ca marea să revină și să înghită armata egipteană. Potrivit surselor islamice, faraonul a fost și el înghițit în același timp, însă dovezile arheologice lipsesc din cauza jefuielii monumentelor și descoperirilor subacvatice.
Sursa Foto: Profimedia
Recomandări:
- Viața regelui Frederic cel Mare al Prusiei
- Viața împăratului roman Constantin cel Mare
