Ce reprezintă o „hoapă”?
O „hoapă” este o uliță abruptă, adesea o alee mai puțin elegantă, ideală pentru călărie cu sania.
Probabil că termenul provine din substantivarea interjecției „hop”.
„Hai la hoapă” poate însemna, așadar, „hai acolo unde cădem și sărim peste obstacole”.
Despre „hoapă” menționează profesorul Petru Jurca, fost director al școlii din „Gura Râului”, sat unde adesea venea poetul George Coșbuc în perioada sa ziaristică la „Tribuna”, găzduit de preotul Manta, după relatarea oficială a Consiliului Județean Sibiu.
Coșbuc frecventa vizitele la familia preotului Manta, o familie cu tradiție de trei secole în preoție.
„Gura Râului” este situat în Mărginimea Sibiu. De aici provin personalități precum Blaga, Slavici, Ilarie Chendi și Goga… iar în apropiere se afla și Rebreanu.
„Hoapa Meli”. „Și pe râu e doar fum / Vântul e calm acum”
Profesorul Petru Jurca, cunoscut drept o „enciclopedie vie a satului”, vorbește despre „hoape” într-un mod natural și afirmă că o anumită „hoapă” din satul „Gura Râului” l-a inspirat pe Coșbuc pentru poeziea „Iarna pe uliță”.
„Aceasta este Hoapa Meli”, menționează profesorul despre această pantă ce urcă de la drum spre Hodrea.
„Aici veneau copiii la sanius, iar Coșbuc a ilustrat această scenă în poezia Iarna pe uliță. Când menționează pe râu e doar fum, se referă la Cibinul din capătul străzii, acoperit de fum de la hornuri. Iar roata morii face referire la vechea moară din apropiere, care a dispărut odată cu construirea microhidrocentralei”, explică acesta în pagina oficială a CJ Sibiu.
Reporterul bucuriilor simple
Cu cunoștințele despre „hoapă”, acum putem interpreta diferit aceste versuri:
„Sunt copii. Cu multe sani,
De pe coasta vin țipând
Și se împing și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
În mod natural”.
Această fericire, pe care o intuim astăzi, s-a stins în urmă cu aproape 50 de ani, povestește profesorul.
„Cred că a fost în iarna lui 1975, când un băiat aproape că și-a pierdut viața, trecând cu sania printre roțile unui camion încărcat cu lemne. Nu a mai putut opri înainte de șosea”, amintește profesorul.
La finele anilor ’70, construcția barajului a dus la un trafic intens, iar copiii au fost nevoiți să caute alte locuri de joacă.
A rămas fum alb de-o parte și de alta a hoapei. A rămas gerul aspru și zăpada consistentă.
„Pe vremea lui Coșbuc, aici existau doar două case din lemn. Le-am locuit și eu în copilărie. Astăzi, satul s-a extins până în Hodrea, formând un mic cartier”.
Timpurile au evoluat. Și modul în care copiii trăiesc a evoluat, de asemenea.
Totuși, rămâne o relatare de la locul evenimentelor (sau poate chiar o poezie).
Și tot o uliță (sau o stradă). O hoapă.
„Se povestea în sat despre petrecerile organizate de preotul Manta pentru oaspeți importanți. Se spune că, la una dintre aceste întâlniri, Coșbuc a fost provocat să improvizeze câteva versuri. Și a făcut-o cu umor:
Cine dă vinul cu canta?
Popa Manta!
Cine-i beat ca un butuc?
Coșbuc!”
„Hoapa Meli” rămâne, probabil, cea mai autentică evocare a copilăriei, cea mai cinematografică expresie a bucuriei simple.
Locuitorii din zonă o recunosc.
