Străzi Deschise, București
12 aprilie 2025, 08:57
Bucureștiul se transformă într-o promenadă urbană, în weekend
Calea Victoriei și bd. Banu Manta, din Sectorul 1, devin pietonale sâmbătă și duminică, în cadrul programului „Străzi deschise”. ARCUB anunță un program variat, cu spectacole, concerte, ateliere și tururi ghidate.
„Weekendul inaugural ‘Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană’ debutează la ora 11:00 cu un spectacol muzical de percuție inovator susținut de Cantus Mundi, pe întreg traseul pietonal de pe Calea Victoriei. Sâmbătă seara, publicul este invitat la concertul trupei Vama, programate în apropierea Muzeului Național de Istorie, între orele 19:00 și 20:00. Duminică seara, în aceeași zonă, ‘Noaptea Dansului’ – ediția de primăvară, va transforma orașul într-o scenă colectivă pentru dansuri.”, anunță organizatorii.
Personaje mitice ale Operei Comice pentru Copii vor deschide ziua de sâmbătă cu o paradă colorată, urmată de o altă paradă susținută de artiștii Circului Metropolitan București. Sâmbătă, Magitot va prezenta expoziția „Abracadabra – secretele magiei”, iar Vlad Benescu va demonstra jonglerii și echilibristica pe monociclu.
Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu va gazdui expoziții temporare și permanente, printre care „Cu creionul pe Calea Victoriei” (în colaborare cu UNArte) și „Muzeul Vârstelor – de la copilărie la senectute”. Asociația artiștilor plastici din București va organiza demonstrații de pictură, iar caricaturistul Vasile Catrina va realiza portrete pentru trecători.
„Piața Revoluției va deveni un spațiu dedicat sportului și recreerii în aer liber, în parteneriat cu Clubul Sportiv Municipal București. Mini-terenuri de baschet, mese de ping-pong și şah vor fi disponibile pentru publicul de toate vârstele.”
Micii exploratori pot descoperi povești despre oraș în cadrul atelierelor interactive ale Muzeului Național al Literaturii Române și Biblioteca Metropolitană București. Programul include și sesiuni de lectură și spectacole de păpuși.
Duminică, pe Calea Victoriei, vor fi disponibile tururi ghidate ale patrimoniului, conduse de Ana Rubeli. Participanții vor descoperi istoria emblematicelor clădiri, într-o vânătoare de comori arhitecturale.
Evenimentul „Dâmboviţa Apă Dulce”, organizat de Nod Markerspace, invita publicul la a admira Bucureştiul dintr-o perspectivă nouă, prin plimbări cu caiacuri și SUP-uri. Malul Dâmboviţei va găzdui ateliere de dans, demonstrații de reciclare creativă, muzică live și activități de plantare urbană; seara se încheie cu un spectacol pirotehnic pe apă.
Pe bd. Banu Manta, între 10:00 și 21:00, vor fi amenajate mini-terenuri de baschet, mese de fotbal, ping-pong, jocuri Kanjam, dame-gigant, spikeball, crossnet, aruncarea inelelor-gigant și domino gigant.
Diverse activități de prospectare și promovare profesională vor fi organizate, cu participarea Jandarmeriei București și ISU „Dealu Spirii”. De asemenea, între orele 10:00 și 14:00, va fi disponibil un traseu special de vizitare a Primăriei Sectorului 1.
Copiii și familiile se vor putea bucura de spectacole de teatru și muzică pe tot parcursul zilei.
Expoziția de artă decorativă a Școlii de Artă București, coordonată de Elena Borundel, va fi deschisă între orele 12:00 şi 21:00. Un concert de muzică ușoară și un recital al Ozană Barabancea vor încheia programul artistic.
Restricții de trafic:
Calea Victoriei va fi pietonală între 10:00 și 22:00, pe segmentul dintre bd. Dacia și Splaiul Independenței. Traficul Societăţii de Transport Bucureşti va fi deviat. Traficul se reia între 23:00 şi 09:00. Pe arterele fără circulaţie auto sunt închise şi pistele pentru biciclete.
Pe Splaiul Independenței, sensul de mers Unirii – Izvor, pe tronsonul Națiunilor Unite – Izvor, va fi restricționat sâmbătă între orele 17:00 și 22:00.
Pe bd. Banu Manta, restricțiile de trafic vor intra în vigoare vineri seara, la ora 22:00, și vor rămâne până luni dimineață, la ora 06:00.

