Beit Lahia, în nordul Fâșiei Gaza, pe 13 martie 2025. Credit: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Statele Unite și Israelul au examinat perspectiva preluării temporare de către Washington a Fâșiei Gaza, după încheierea conflictului, potrivit a cinci surse apropiate subiectului, citate de Reuters.
Consultările, definite ca fiind „la nivel înalt”, s-au concentrat pe crearea unei administrații de tranziție, condusă de un oficial american, care ar gestiona Gaza până la demilitarizarea și stabilizarea regiunii și apariția unei administrații palestiniene viabile.
Conform surselor, discuțiile sunt preliminare și nu există un termen stabilit pentru această administrație, durata ei urmând să fie adaptată evoluțiilor situației. Nu s-a luat nicio decizie referitoare la structura administrației, iar părțile nu au ajuns la etapa de discuții privind persoanele cheie.
Propunerea a fost comparată cu Autoritatea Provizorie a Coaliției din Irak, intabilită de SUA după răsturnarea regimului lui Saddam Hussein în 2003. Această autoritate a fost considerată de mulți irakieni o forță de ocupație, transferând ulterior puterea unui guvern provizoriu în contextul unei insurgențe în creștere.
Sursele susțin că administrația ar exclude atât mișcarea Hamas, cât și Autoritatea Palestiniană, dar ar include experți palestinieni. Potențiali parteneri ai SUA ar putea fi luați în calcul, fără a se menționa nume specifice.
Într-un interviu pentru Sky News Arabia din aprilie, ministrul israelian de externe Gideon Saar a declarat că, după conflict, va urma o „perioadă de tranziție” în care Gaza va fi administrată de un consiliu internațional de tutelă, cu participarea unor „state arabe moderate”, iar palestinienii vor gestiona teritoriul sub supravegherea acestora. „Nu dorim să controlăm viața civilă a locuitorilor din Gaza. Singurul nostru interes este securitatea”, a afirmat Saar.
Oficialii israelieni nu au oferit comentarii suplimentare. Departamentul de Stat american nu a confirmat direct existența discuțiilor. „Dorim pace și eliberarea ostaticilor”, a declarat un purtător de cuvânt, subliniind că „sprijinul pentru Israel și pentru pace” rămâne o prioritate pentru SUA.
Biroul premierului Benjamin Netanyahu a refuzat să comenteze. Autoritatea Palestiniană nu a prezentat o poziție oficială.
Ismail Al-Thawabta, directorul biroului de presă al guvernului Hamas din Gaza, a respins categoric ideea unei administrații conduse de o putere străină. „Poporul palestinian din Gaza ar trebui să-și aleagă singuri conducerea”, a declarat acesta.
Reuters menționează că o astfel de inițiativă ar implica riscuri majore pentru SUA, prin implicarea mai profundă în conflictul israeliano-palestinian și potențiale reacții ostile din partea statelor din regiune, în cazul în care SUA ar fi percepută drept o forță de ocupație.
Emiratele Arabe Unite – care au normalizat relațiile cu Israelul în 2020 – au propus o alternativă: o coaliție internațională care să implice Autoritatea Palestiniană și să ofere o viziune clară pentru crearea unui stat palestinian. Abu Dhabi nu a comentat dacă ar sprijini o administrație condusă strict de SUA.
Între timp, Israelul își continuă acțiunile militare în Gaza. Premierul Netanyahu a anunțat luni intensificarea atacurilor și noi relocări ale populației „pentru siguranța acesteia”. Israelul încearcă să elibereze 59 de ostatici, iar bilanțul atacurilor a depășit 52.000 de decese palestiniene, potrivit autorităților sanitare din Gaza.
În spațiul public, membri ai coaliției de guvernare israeliene au discutat despre „migrarea voluntară” a palestinienilor din Gaza și despre reconstrucția zonelor evreiești din enclavă. Surse apropiate discuțiilor susțin că oficialii israelieni analizează și scenarii alternative care presupune divizarea teritoriului, înființarea bazelor militare și reconstrucția limitată la anumite zone de securitate, în cazul în care rezidenții nu vor părăsi Gaza.

