România are o istorie a extremismului politic, o serie de lideri politici care au capitalizat pe ura și spectacol. Diana Șoșoacă nu este o apariție izolată, ci o moștenitoare a unei linii de politicieni care au folosit aceste metode.
„O combinație letală de grotesc și periculos”
Corneliu Vadim Tudor, un lider extremist celebru, a deschis calea. El și-a construit cariera criticând grupuri etnice și religioase. În anul 2000, el a ajuns în turul doi al alegerilor prezidențiale; deși a pierdut, a demonstrat că extremismul poate atrage un număr semnificativ de voturi.
Dan Diaconescu, folosind mijloace de comunicare, a dus mai departe acest tipar. Emisiunile sale TV au creat un mediu de dezbatere dominat de spectacol si promisiuni nefondate, atragand sustinatori, si demonstraand succesul mesajelor extremiste prin capitalizarea pe audienta.
Gheorghe Funar, un naționalist convins, a promovat idei naționaliste exagerate, folosind retorica pentru a atrage simpatizanți. A fost cunoscut pentru discursul său extrem orientat spre un anumit grup etnic.
Sebastian Ghiță și Bogdan Diaconu, altă variantă de abordare a acestor idei, au încercat să construiască un partid ultranaționalist, anti-UE, fără succes, motivat de lipsa de implicare și convingere a mesajului lor.
Un alt exemplu, Georgescu, a adoptat un stil propagandistic, repetand idei extremiste; doar că a avut un moment de succes cu „ajutorul” extern și sustinere din partea unor entități ostile democrației. Suportul public scăzut, a fost în cele din urmă contracarat de acțiunile instituțiilor publice care au în mandat protecția democrației.
George Simion, o altă figură extremistă, și-a construit o imagine ca lider extremist, fiind caracterizat de un comportament vocal si provocator. Unul din exemplele reciente este cazul unui deputat care a folosit un limbaj agresiv, incitand la ura împotriva unui grup etnic. Simion a rămas pasiv la acest comportament.
Diana Șoșoacă, în 2025, reprezintă un exemplu de combinare a acestor trăsături extremiste, folosind mesaje proruse, conținut viral și declarații controversate pentru a atinge un anumit scop. Rezultatul este o combinație periculoasă, exploatand retorica și emoțiile cetățenilor.
„Nimeni nu deranjează spectacolul”
Autoritățile, în mod evident, nu intervin. Legile antifasciste par ineficiente, iar politicienii implicati nu sunt sanctionati. Oamenii care condamna fascismul și acțiunile extremiste apar indiferenti.
Șoșoacă, în public, și-a exprimat admirația pentru lideri controversați, declarand expresia acestor idei. Această exprimare publica a opiniei extreme reprezinta o încălcare a normelor societate. Dacă fascismul devine un spectacol public, iar legea rămâne pasivă, atunci problema nu este persoana in sine, ci incapacitatea sistemului de a interveni.
În lipsa intervenției statului, societatea trebuie să reacționeze. Un cetățean a inițiat o petiție pentru retragerea imunității Dianei Șoșoacă, o acțiune care demonstrează că există oameni care nu acceptă normalizarea fascismului.
