Elon Musk la prezentarea Cybertruck în 2019. Foto: Ringo H.W. Chiu / Associated Press / Profimedia Images
Unul dintre fondatorii Tesla critică camioneta electrică Cybertruck.
Deși numele lui Elon Musk este strâns legat de Tesla, acesta nu este fondatorul companiei. A devenit CEO în 2008, după cinci ani de la înființarea companiei, de către Martin Eberhard și Marc Tarpenning.
Între Musk și fondatorii originali au existat divergențe. Tensiunile dintre Musk și Eberhard au culminat cu un proces, rezolvat ulterior pe cale amiabilă. În urma acestui proces, Musk a obținut dreptul de a se considera cofondator al companiei, alături de Eberhard, Tarpenning, JB Straubel și Ian Wright.
Într-un interviu recent, Eberhard și-a exprimat dezamăgirea față de direcția pe care a luat-o Tesla, criticând camioneta electrică Cybertruck.
„Sunt dezamăgit că Tesla a renunțat la planurile pentru mașini accesibile. Lumea are nevoie de asta, nu de o camionetă care seamănă cu un tomberon”, a declarat acesta, conform surselor citate.
Critica fondatorului Tesla
Eberhard probabil s-a referit la eșecul lansării unei game de vehicule mai accesibile din punct de vedere financiar. Majoritatea automobilelor Tesla sunt vândute în SUA la prețuri de aproximativ 40.000 de dolari, deși anterior s-a anunțat un model electric la un preț de 25.000 de dolari. Această mașină ar fi fost „un model nou, proiectat și construit de la zero pe o platformă nouă”.
Musk a descris acest proiect ca „un teren de testare pentru inovațiile revoluționare în producție, menite să reducă costurile vehiculelor electrice”.
Recent, agenția Reuters a relatat că Musk ar fi abandonat acest proiect. Musk a negat această afirmație, acuzând agenția de știri de dezinformare. Totuși, ulterior Reuters a confirmat faptul că Musk a anulat efectiv acest vehicul, reorientând prioritățile Tesla către robotaxiuri autonome.
Recunoașterea succesului lui Musk
Eberhard l-a recunoscut pe Musk ca fiind cel care a transformat Tesla într-o companie de prestigiu.
„E bine. Mă bucur că a supraviețuit.” a menționat acesta.
Totodată, Eberhard a apreciat SpaceX, cu toate că a opinat că Musk nu recunoaște suficient meritele echipei implicate în succesul companiei. El a remarcat contribuția lui Gwynne Shotwell, președintele SpaceX, pentru efortul depus.