Infecția cu virusul papiloma uman (Human Papilloma Virus – HPV) reprezintă una dintre cele mai frecvent întâlnite infecții cu transmitere sexuală și este principalul factor cauzal al cancerului de col uterin. Această afecțiune poate fi evitată și eliminată cu succes dacă este detectată precoce. Progresele în diagnostic permit în prezent nu doar identificarea virusului, ci și determinarea precisă a tulpinii HPV, ceea ce oferă o perspectivă mai amplă asupra riscului real de apariție a bolii. Un factor cheie în menținerea sănătății reproductive este consultul ginecologic de rutină.
Ce reprezintă HPV și cum se transmite?
Virusul Papiloma Uman are peste 200 de genotipuri, iar infecția cu HPV este cea mai frecventă maladie cu transmitere sexuală la nivel mondial, afectând adolescenta și femeile adulte. Transmisia se produce prin contact sexual (vaginal, anal sau oral) și, mai rar, prin contact direct al pielii în zona genitală. În majoritatea cazurilor, infecția este asimptomatică și se elimină spontan prin sistemul imunitar în aproximativ 2 ani. În cazul infecțiilor persistente, în special cu tulpini de HPV cu risc oncogen crescut, se pot dezvolta leziuni precancerigene și, în timp, cancer de col uterin. Eliminarea virală are loc la 80% dintre cazuri, în timp ce în 20% infecția persistă și progresează. Eliminarea naturală a virusului HPV indică capacitatea organismului de a-l combate fără intervenție medicală.
Importanța testului de genotipare extinsă pentru HPV
Testul de genotipare avansată identifică nu doar prezența HPV, ci și tulpinile implicate exact. Acest aspect este crucial deoarece:
- Nu toate tulpinile au același potențial oncogen;
- Riscul de progresie spre leziuni de grad înalt sau carcinom diferă în funcție de genotip;
- Oferă posibilitatea stratificării riscului și a personalizării planului de monitorizare sau tratament.
Ce implică testul de genotipare avansată și cum se efectuează?
Procedura este similară cu testul Babeș-Papanicolau: se prelevează o probă de celule de la nivelul colului uterin care este apoi analizată molecular pentru identificarea ADN-ului viral specific fiecărui tip de HPV.
În România, cele mai frecvent utilizate metode de genotipare sunt cele bazate pe PCR (reacția de polimerizare în lanț) și hibridizare moleculară, metode ce permit detectarea și identificarea precisă a ADN-ului viral specific fiecărei tulpini HPV, unele dintre ele putând identifica până la 14 sau chiar 30+ tulpini HPV.
Screeningurile (Paptest și genotipare HPV) contribuie semnificativ la reducerea mortalității asociate cancerului de col uterin.
Screeningul pentru femeile între 25 și 30 de ani este bazat pe citologie. În cazul rezultatelor pozitive, pentru leziunile ASC-US se recomandă testarea HPV, iar pentru ASC-H, LSIL, HSIL, se indică colposcopie cu biopsie.Testarea HPV de rutină nu este recomandată din cauza frecvenței ridicate a infecțiilor tranzitorii.
Screeningul pentru femeile între 30 și 64 de ani se face prin testul HPV. În cazul unui rezultat negativ, se recomanda retestare peste 5 ani. În cazul unui rezultat pozitiv, se face examinarea citologică, iar dacă aceasta indică leziuni, se face colposcopie. Dacă rezultatele sunt negative, se retestarează peste un an; în cazul leziunilor ASC-US+, se recomandă colposcopie.
Care sunt cele mai frecvent întâlnite tulpini de HPV și riscurile acestora?
Tipurile HPV sunt împărțite în două categorii:
- HPV-LR (risc scăzut): 6, 11 (responsabile de verucile genitale sau condilomul acuminat), 40, 42, 43, 44, 54, 55, 61, 62, 67, 69, 70, 71, 72, 81, 84;
- HPV-HR (risc crescut): 16 (principala cauză a aproximativ 50% din cazurile de cancer de col uterin), 18 (implicată în 10-15% din cazuri), 26, 31, 33, 35, 39, 45, 51, 52, 53, 56, 58, 59, 66, 68, 73 și 82.
Factora principală în dezvoltarea cancerului cervical este infecția persistentă cu anumite tulpini oncogene de HPV, în special HPV 16 și HPV 18, responsabilice pentru circa 70% din cazuri. Alte tulpini cu risc ridicat contribuie la celelalte cazuri, motiv pentru care testarea extinsă este esențială.
De ce este importantă stratificarea riscului?
Testarea HPV pozitiv nu echivalează automat cu un risc egal pentru toate paciențele. De aceea, medicina modernă utilizează un sistem de stratificare a riscului, analizând:
- Tipul/genotipul HPV identificat (ex. HPV 16, 18 versus HPV 51, 66);
- Persistența infecției (pozitiv la testări multiple, la 6-12 luni distanță);
- Prezența modificărilor celulare (delimitate prin test Babeș-Papanicolau);
- Rezultatele testelor adiționale, precum CINtec® PLUS sau biomarkeri moleculari.
Ce reprezintă testul CINtec® PLUS și când se recomandă?
CINtec® PLUS este un test imunocitochimic care identifică simultan două proteine: p16 și Ki-67, markeri ai transformării celulare induse de HPV.
- p16 – marker al activării oncogenelor.
- Ki-67 – marker al proliferării celulare.
Testul este recomandat în cazurile cu HPV pozitiv, dar citologie incertă sau ușor modificată, pentru a decide dacă este necesară colposcopia imediată sau doar monitorizarea. Un rezultat pozitiv la CINtec indică un risc crescut de leziuni CIN2+ și necesită investigații suplimentare.
Ce indică rezultatele testului HPV ADN și următorii pași?
- HPV negativ:
- Riscul de cancer cervical este redus;
- Se revine la screeningul obișnuit (la 3 sau 5 ani, în funcție de vârstă).
- HPV pozitiv (fără leziuni citologice):
- Dacă este HPV 16 sau 18 → colposcopie imediată;
- Dacă sunt alte tulpini → monitorizare la 12 luni.
- HPV pozitiv + modificări citologice (ASC-US, LSIL etc.)
- Se recomandă colposcopie pentru evaluarea leziunilor.
Interpretarea rezultatelor HPV pozitive și pașii următori
Un test HPV pozitiv indică doar prezența virusului în organism. Nu implică automat apariția cancerului sau a leziunilor.
Pașii următori sunt determinați de:
- Tipul tulpinii detectate (ex. 16/18 necesită intervenție imediată);
- Rezultatele citologice;
- Vârsta pacientei;
- Istoricul testelor anterioare.
Ce alte analize pot fi recomandate în cazul unei rezultate pozitive?
- Colposcopie – examinarea vizuală a colului uterin, cu aplicarea de acid acetic și soluție Lugol;
- Biopsie cervicală – dacă se observă zone suspecte la colposcopie;
- CINtec® PLUS – pentru evaluarea riscului la pacientele cu rezultate intermediare;
- Repetarea testului HPV ADN – la 12 luni pentru verificarea persistenței infecției.
Importanța testului extins de genotipare HPV în medicina preventivă modernă constă în identificarea precisă a riscului și evitarea tratamentelor inutile. În combinație cu citologia, biomarkeri și colposcopia, acesta contribuie la o supraveghere personalizată și eficientă. Informația corectă și urmărirea riguroasă pot preveni complicațiile grave.
Nu toate femeile cu infecție HPV vor dezvolta carcinom de col uterin.
Pentru programarea evaluării, contactați numărul de telefon
0232 920, Call Center Arcadia.
Dr. Minciună Dorina-Adelina, medic specialist Obstetrică-Ginecologie,


