Concurenții vor lupta pentru o recompensă de până la 100.000 de euro, în timp ce, noaptea, trădătorii vor încerca să elimine inamicii, unul câte unul.
Printre participanții la acest sezon se numără Adina Gânscă, o femeie de 66 de ani din Cluj-Napoca, pentru care provocările au fost întotdeauna parte a vieții. „Îmi plac provocările și, când am avut ocazia, m-am gândit: câte oportunități de a te confrunta cu ceva asemănător ai într-o viață?“. Cu o bogată experiență de viață, Adina declară că rutina nu îi este deloc potrivită:
„În cei 40 de ani de activitate, am schimbat 20 de locuri de muncă, într-o perioadă în care lucrul acesta nu era obișnuit – atunci te angajai și rămâneai până la pensie. Nu accept rutina. Experiența de viață mi-a fost de mare ajutor. Am trecut prin multe și mă adaptez foarte ușor.” Astăzi, Adina este membră a mai multor grupuri de drumeți, a străbătut toată România și a vizitat peste 25 de țări.
Emisiunea îl va pune la încercare și pe comediantul Darius Grigorie, din Hunedoara, care a acceptat provocarea urmărind să își prezinte adevărata personalitate. Pentru Darius, umorul este cel mai important atu și acesta este punctul său forte în acest reality-show:
„Sunt comediant și asta voi demonstra și în cadrul emisiunii. Vreau ca oamenii să vadă cine sunt cu adevărat. Am simțit o mare atracție față de acest proiect. Sunt un om bun, anxios, care, uneori, poate spune lucruri nepotrivite. Mă străduiesc să nu fiu interpretat greșit și să nu supăr pe nimeni.”
Marius Gadină, un polițist din Satu Mare, își va lăsa uniforma acasă pentru a-și aplica abilitățile psihologice într-un joc captivant: „Experiența din emisiune este extraordinară! Cel mai important avantaj a fost că mi-am făcut repede prieteni și am interacționat cu toată lumea. Și noi, polițiștii, suntem oameni – ne putem distra, râde, ne putem face prieteni ușor și chiar putem greși.”
Daniela Matei, o artistă de 25 de ani din București, care cântă de la vârsta de trei ani, va participa și ea la competiție. Deși a evoluat pe scene prestigioase în concursuri de talente, spune că această experiență este diferită de orice altceva pe care l-a trăit până acum:
„Sincer, mi se pare cel mai extraordinar lucru pe care l-am întreprins. Nu pot să cred că se întâmplă toate acestea, pentru că nu m-am așteptat la nimic din tot ce se petrece. Totul este o bătălie secretă.”
Cei 24 de participanți vor intra într-o competiție intensă, urmărită din octombrie în reality-show-ul TRĂDĂTORII. Toți concurenții își doresc să câștige marele premiu, însă printre ei se ascund trădătorii care-i vor ataca pe cei nevinovați pentru a-și însuși suma uriașă, într-un joc psihologic plin de incertitudini la fiecare pas.
Abonează-te la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi evenimente.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește ULTIMUL VIDEO

