Moartea nu oferă, de regulă, o a doua șansă la viață, însă în cazul lui Patrick Charnley, această experiență neobișnuită a devenit realitate. Era un avocat de succes în mediul corporativ, pentru care timpul liber era perceput ca „timp irosit”. Trăia într-un ritm alert, întotdeauna împins spre realizări. În 2021, în plină pandemie, după multe ore de muncă și fiind într-o stare fizică deosebită, Patrick a suferit un stop cardiac la doar 39 de ani, conform BBC.
O seară aparent obișnuită, petrecută în fața televizorului, consumând cârnați cu cartofi prăjiți, s-a transformat într-un coșmar, relatează BBC. Patrick s-a prăbușit inconștient. Cauza a fost o condiție ereditară. Inima i s-a oprit. A fost declarat clinic mort pentru 40 de minute. Soția sa a început imediat manevrele de resuscitare, în timp ce cei doi copii, de nouă și șapte ani, au fugit să ceară ajutor.
Ultima șansă
Echipajele de ambulanță au încercat de mai multe ori să-i administreze șocuri electrice cu defibrilatorul, dar fără rezultat. În momentul în care viața i se scurgea, au decis să-i administreze adrenaline, considerând-o „o ultima șansă”, explică Patrick. Soția lui începuse deja să-și piardă speranța. Apoi, aproape miraculos, inima i-a reluat bătăile.
Patrick s-a trezit dintr-o comă care a durat o săptămână, însă nu mai era același. Suferise o leziune cerebrală ce îi afectează vederea, memoria și capacitatea fizică. Nu a mai putut să muncească sau să trăiască așa cum obișnuia anterior. Însă afirmă că această experiență l-a făcut mai prezent și mai conștient în relațiile cu cei din jur.
Este o schimbare de perspectivă despre care vorbește în podcastul „Ready to Talk” și pe care afirmă că nu ar schimba-o, chiar dacă ar avea posibilitatea de a reveni la viața de înainte.
„M-am trezit orb”
Drumul către acceptare a fost însă profund traumatizant.
„M-am trezit orb”, povestește Patrick despre primele momente după comă. „Simțeam factorii din jur, dar nu eram cu adevărat conectat la ei”.
Pierderea vederii a declanșat halucinații intense, cunoscute ca sindromul Charles Bonnet. Creierul încearcă astfel să „completeze” informațiile lipsă vizual.
Unele dintre aceste halucinații au fost înfricoșătoare, altele surprinzător de frumoase, povestește el. La un moment dat, după operație pe cord deschis, era convins că o asistentă americană intenționează să-l omoare.
În alte episoade, însă, se simțea în liniște. Una dintre halucinații l-a purtat într-un sanatoriu din Alpi, unde admira munții acoperiți de zăpadă, în timp ce asistentele vorbeau în cameră alăturată. El afirmă că acea imagine i-a oferit un sentiment profund de siguranță și pace.
Pe măsură ce vederea i-a revenit treptat, medicii au constatat că problemele sunt cauzate de leziunea cerebrală. În prezent, vede doar parțial, comparabil cu „vizualizarea printr-un telescop”.
Viața privită prin telescop
Pe măsură ce vederea i-a revenit lent, medicii au identificat că dificultățile sunt cauzate de leziunea cerebrală. Astăzi, condensează lumea vizuală la o vedere parțială, asemănătoare cu „privitul printr-un telescop”.
Teste cognitive inițiale au plasat performanța în ultimele două procente la memorie și rapiditatea procesării informațiilor. Deși a făcut progrese considerabile, întâmpină în continuare dificultăți în reținerea informațiilor imediate.
Impactul real al traumatismului a devenit clar după întoarcerea acasă. Oboseala extremă îl oblige să-și gestioneze cu rigurozitate energia. „Niciodată nu mă trezesc odihnit. Mă trezesc obosit zilnic, iar în timpul zilei starea se agravează”, explică el.
Au apărut și schimbări mentale dificil de acceptat. După perioada inițială de recuperare, Patrick afirmă că „nu-i mai păsa de nimic”. Nu era o depresie reală, ci o condiție numită apatie patologică, pe care o descrie ca fiind o stare de plutire în timp, fără un punct de sprijin.
Terapia și tratamentul l-au ajutat să-și recapete motivația. Psihologul i-a sugerat să-și plângă viața pierdută. Însă mărturisește că îi lipsește spontaneitatea și capacitatea de a se integra normal în societate, precum și energia pentru a se juca activ cu copiii săi.
„O viață mai plină”
Chiar și în ciuda tuturor transformărilor, Patrick declară că preferă, în multe aspecte, viața pe care o conduce acum. A schimbat cariera și a devenit autor, iar timpul câștigat îi permite să se bucure mai profund de experiență.
„Vivez mai lent acum, nu din plăcere, ci din necesitate. Totuși, apreciez această stare. Văd frumusețea lucrurilor mult mai clar decât înainte. Simt că trăiesc o existență mai plină fiind mai încet”, menționează el. „Perspectiva mea s-a schimbat radical. Sunt recunoscător că sunt în viață”.
Experiența sa specială i-a oferit libertatea de a se detașa de rutina zilnică a muncii.
„Mulți oameni simt că sunt prea ocupați pentru a-și aprecia viața. Eu nu aș schimba ce mi s-a întâmplat. Chiar și cu toate limitările, îmi place viața mea actuală. Îmi place să fiu acasă când copiii vin de la școală. Îmi place să nu mai alerg de colo-colo”, adaugă el.
Recomandarea autorului: Povestea bărbatului care a fost 45 de minute în moarte clinică și a vorbit despre experiențe revelatoare: „Am văzut frumusețea divină”
