Președintele ales al României, Nicușor Dan, a depus jurământul luni, 26 mai, într-o sesiune solemnă a Parlamentului. Această ceremonie marchează începutul oficial al mandatului său de cinci ani. În prealabil, el a fost întâmpinat la Palatul Cotroceni cu onoruri militare. În ciuda ploii torențiale, numeroși oficiali și personalități publice, care l-au susținut în campanie, l-au așteptat.
Mesajul Andreei Raicu
Printre celebritățile prezente s-a numărat și Andreea Raicu. Îmbrăcată într-o rochie albă, creată de ea însăși, a stat alături de jurnalistul Mihai Gâdea și gazda Andreea Berecleanu la Palatul Cotroceni. După eveniment, ea a publicat pe pagina sa online câteva imagini, însoțite de un mesaj.
„Astăzi am fost martoră la un moment istoric pentru România și profund emoționant pentru mine. Nicușor Dan a fost investit oficial în funcția de Președinte – un moment care aduce nu doar schimbări, ci și speranță.
Este începutul unei noi etape, în care ne dorim cu toții mai multă omenie, echilibru și respect. Îți doresc înțelepciune și curaj, domnule Președinte! Țara are nevoie de lideri care ascultă, care construiesc și care inspiră. Cred într-un viitor mai bun pentru România. Să ne străduim cu toții pentru a-l transforma în realitate!”, a transmis ea.
Prezenți la eveniment au fost și Adi Sînă și Anca Serea. Au exprimat sprijinul lor constant pentru Nicușor Dan în perioada campaniei.
„Astăzi am participat cu emoție și mândrie la ceremonia de învestire a noului președinte al României, Nicușor Dan. A fost un moment cu adevărat simbolic, plin de speranță și responsabilitate, pe care l-am trăit cu inima plină.
O zi pe care o voi aminti mult timp, nu doar pentru importanța ei, ci și pentru sentimentul de optimism și încredere pe care l-am simțit. Deși a plouat mult, nimic nu a putut umbri bucuria evenimentului. Ploaia a avut un sens simbolic, o purificare, un nou început. Avem acum un președinte în care mulți dintre noi ne-am pus speranțele.”
Am votat. A contat. Azi am simțit cât de important este să nu stai pasiv. Să-ți pese. Să crezi. Și da, credem. Avem așteptări mari. Avem speranțe. Însă cel mai important este încrederea că președintele nostru va lua decizii pentru oameni, echilibrat, cu curaj și cu multă sensibilitate.”
Și Delia a fost prezentă la Palatul Cotroceni, acompaniată de soțul ei, Răzvan Munteanu. Artista a avut o experiență nu tocmai confortabilă la transmisiunea televizată, datorită unei probleme de sănătate. „Spondiloză cervicală în direct la tv… Mulțumesc pentru urările de sănătate!”, a fost mesajul Deliei pe rețelele de socializare.
Laura Cosoi a fost de asemenea prezentă la Palatul Cotroceni și a fotografiat momentul cu noul președinte. „Astăzi îi urez succes președintelui Nicușor Dan al cărui discurs la învestire a menționat femeile. Un gest rar în politica în care, ani de zile, s-a vorbit despre femei doar pentru a le elimina de pe listele electorale. Fără femei nu vor exista politici reale pentru copii și familii. Cred că împreună, bărbați și femei, putem face lucrurile altfel, mai bine, mai echilibrat.”, a declarat ea online.
Lora și-a exprimat și ea sentimentele față de noul președinte. „Fericită. Onoare. Este un privilegiu să fii parte dintr-un moment în care simți că se poate. Că vocea ta a contat. Că România alege cu inima și mintea. Felicitări, domnule Președinte, Nicușor Dan! Aveți alături oameni care doresc binele cu tot sufletul. 🤝♥️”.
La eveniment au mai fost prezenți Mihai Morar, Corina Băcanu Călărașu (Kiss FM), și influencerița Sânziana Negru.
Marian Godină, absent de la învestirea lui Nicușor Dan
Deși a susținut public candidatura lui Nicușor Dan, polițistul Marian Godină a declarat că nu a fost invitat la ceremonia de învestire.
„Azi, mulți cunoscuți m-au întrebat dacă sunt la Cotroceni. Le-am răspuns că nu sunt. Și la sală m-au întrebat cum de nu sunt la București. Răspunsul este simplu. Nu am fost invitat nici de către cineva. Nici nu mă așteptam să fiu invitat, deoarece nu am făcut niciodată nimic cu gândul de a primi ceva în schimb.
Toată susținerea pentru Nicușor Dan mi-am exprimat-o din respect pentru copiii mei și pentru viitorul nostru. Însă am fost dezamagit de excesul de prezențe la eveniment pe rețelele de socializare. Poate că nu aș fi fost supărat cu nimic dacă echipa lui Nicușor Dan nu ar fi folosit mesajele mele pentru amplificarea campaniei electorale.”
„Acum îmi pare un oportunism greu de acceptat și nu aș fi publicat aceste sentimente dacă nu ar fi folosit acele mesaje. M-am ales cu o serie de reclamații, în timp ce alții au ciocnit azi șampanie și s-au postat pe Facebook. Un fel de, la plăcinte înainte, la război înapoi. Dacă, citind aceste rânduri, vi se pare că sunt supărat, vă asigur că da. Cred că oricine ar fi în locul meu ar reacționa la fel. P.S. Nu regret nicio clipă nimic din ceea ce am făcut”.