Gala Premiilor UNITER 2025 a oferit aseară numeroase distincții. Au fost acordate 16 premii pentru realizări individuale, 5 pentru întreaga activitate, un premiu de excelență și 5 premii speciale, precum și Premiul Președintelui și Premiul British Council.
Juriul, alcătuit din Oltiţa Cîntec (critic de teatru), Andrei Măjeri (regizor), Ana Bianca Popescu (actriță), Iuliana Vîlsan (scenografă) și Irina Wolf (critic de teatru), a decis că actorul Vlad Udrescu a fost distins cu premiul pentru „Cel mai bun actor în rol principal” pentru interpretarea sa în rolul lui Hamlet din spectacolul regizat de Declan Donnelan.
Vlad Udrescu, primele declarații după decernare
„Sunt profund onorat de premiul pentru cel mai bun actor în rol principal, primit aseară. A fost o experiență unică să interpretez Hamlet în spectacolul regizat de Declan Donnelan, produs de Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Mă bucur să fiu printre laureați și vă invit să vizionați spectacolul. Teatrul este parte integrantă din viața mea, mă formează și mă face să mă simt împlinit.
Pe scenă mă simt liber și împlinit. William Shakespeare spunea că teatrul reflectă existența. Lumea ar fi mult mai săracă fără el. Vă încurajez să experimentați magia teatrului și vă doresc să găsiți în el același farmec pe care l-am descoperit eu.
Vlad Udrescu, interpretul lui Tudor în serialul „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, a exprimat mulțumirea pentru susținerea fanilor, manifestată prin voturile acordate pe site-ul UNITER.ro: „Sunt încântat de sprijinul acordat de fani. Vă mulțumesc! Vă aștept în sală, dar și în fiecare joi, la 20:30, pe Antena 1!”
GALERIE FOTO IMAGINE 1 DIN 5
Ruxandra Ion, mândră de succesul lui Vlad Udrescu
Creatoarea serialului „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, Ruxandra Ion, a declarat: „Sunt extrem de mândră că Vlad este personajul principal. Acest premiu confirmă ceea ce ştiam cu toții: el este un actor remarcabil, cu o carieră strălucitoare în faţă!”.
Vlad Udrescu poate fi urmărit în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1, în serialul original „Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN”, unde interpretează rolul lui Tudor.
Scenariștii Radu Grigore, Bianca Mina și Raluca Mănescu au abordat o temă inspirată din realitate, reflectând emoțiile unei tinere care își caută drumul într-o lume guvernată de bani, putere și decizii din trecut.