Vouchere de vacanță pentru anul 2026 – modificări importante de la 1 ianuarie

Ionescu Stefan
4 Citit minim
Vouchere de vacanță pe anul 2026. Ce modificări importante au apărut de la 1 ianuarie

În 2026, angajații din sectorul public vor beneficia de vouchere de vacanță, însă accesul la aceste facilități va fi restricționat doar pentru salariații cu salarii nete lunare de până la 6.000 de lei.

Valoarea unui tichet de vacanță pentru anul 2026 este de 800 de lei.

Ce prevede Legea 141/2025

Conform prevederilor Legii 141/2025, „instituțiile publice, indiferent de modul de finanțare și subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă anual vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2026, personalului cu salarii nete lunare de până la 6.000 de lei”.

Noutatea pentru anul în curs este eliminarea obligativității ca angajații să suporte o parte din costul vacanței din propriul buzunar. Până acum, tichetele de concediu puteau fi folosite pentru maximum 50% din costul pachetelor turistice, a căror preț minim era de 1.600 de lei. Astfel, angajații suportau diferența de costuri.

Din 1 ianuarie 2026, această restricție a fost eliminată, iar voucherele de vacanță pot acoperi integral plata pachetelor turistice.

Potrivit lui Adrian Voican, vicepreședinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), numărul turiștilor străini în România a crescut cu 9% în noiembrie 2025 și cu 7% pe tot parcursul anului. Cu toate acestea, aceste creșteri modeste nu compensează însă scăderile dramatice din turismul intern.

Datele ANAT indică un deficit de aproape jumătate de milion de turiști români, în timp ce creșterea în rândul turiștilor străini este de aproximativ 150.000 de persoane.

Turismul intern, criză în noiembrie 2025

Luna noiembrie a fost cea mai dificilă, înregistrând o scădere de 8,9% a turismului intern, cea mai mare din cursul anului, indicând o epuizare a bugetelor pentru vacanțe și călătorii.

„Noiembrie reprezintă cea mai slabă perioadă, cu rezervări mai reduse cu aproape 9% față de noiembrie 2024, într-un context în care, din cele 11 luni ale anului, doar luna ianuarie a fost profitabilă, datorită zăpezii, iar în lunile de Paște am înregistrat și ele scăderi semnificative, care s-au accentuat spre finalul anului.

Am tras numeroase semnale de alarmă în repetate rânduri, din partea ANAT și a altor organizații din domeniu, însă autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru remediere.

Din cauza reducerii numărului de vouchere de vacanță, a TVA mărit, precum și a instabilității interne și externe, românii devin tot mai sceptici, cumpărând vacanțele în ultima clipă.

De exemplu, odată cu apariția zăpezii pe munte, mulți români aleg să plece în vacanță, însă predictibilitatea sezonului turistic s-a redus considerabil. Inclusiv mulți turiști români preferă destinații externe, deoarece aderarea la spațiul Schengen din 2025 facilitează călătoriile internaționale. Mulți au ales să plece afară, evitând vacanțele în țară.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Se vor acorda vouchere de vacanță în valoare de 800 de lei angajaților români, cu o singură condiție

Bugetarii au devenit mai interesați de vacanțele în străinătate, iar numărul voucherelor emise în 2025 a fost mai mic comparativ cu anii anteriori.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns