Prăbușirea Zidului Berlinului în 1989 a declanșat o undă a democratizării în multe state est-europene, marcand, pentru unii, sfârșitul istoriei. O parte a acesteia consta în credința că democrația liberală occidentală este etapa finală a evoluției guvernării. Cu toate acestea, cercetările recente, realizate de Ralph Hertwig (Institutul Max Planck pentru Dezvoltarea Umană) și Stephan Lewandowsky (Universitatea din Bristol), publicate în The Conversation, demonstrează că realitatea este mai nuantată.
În ultimii douăzeci de ani, dinamica politică nu a urmat o linie rectilinie de progres. Creșterea electorală a partidelor de extremă dreapta sau a formațiunilor politice radicale în mai multe țări democrate – de la Franța, la Finlanda și de la Olanda, la Germania – a demonstrat că „sfârșitul istoriei” s-ar putea traduce în sfârșitul democrației.
Hertwig și Lewandowsky se întreabă: „Ce determină atitudinea tot mai critică a cetățenilor europeni față de sistemul politic care a adus atâta prosperitate și integrare pe continent?”.
Cercetătorii identifică factori multipli, de la crizele economice și agravarea inegalităților, până la influența rețelelor sociale asupra comportamentului civic și încălcarea normelor democratice de către elite. Un element rar discutat, dar esențial, rezidă în puterea experiențelor personale.
Influența experiențelor individuale asupra comportamentului
În ultimile două decenii, studiile în științele comportamentale au arătat clar cum acțiunile noastre sunt modelate de experiențele din trecut. Sentimentele, recompensele, pierderile și informațiile acumulate ne ghidează deciziile viitoare, evaluându-ne deciziile din trecut.
O experiență pozitivă tinde să consolideze alegerile anterioare, în timp ce una negativă le diminuează. Analizarea experiențelor oamenilor, mai ales în raport cu pericolele, poate explica comportamente aparente iraționale, cum ar fi așezarea în zone cu risc seismic crescut sau lângă vulcani activi, de exemplu, la poalele Vezuviului.
Ultima erupție majoră a Vezuviului datează de acum 81 de ani. Totuși, în „zona roșie” de la baza sa locuiesc aproximativ 700.000 de oameni, par să ignore avertismentele constante ale vulcanologilor.
Hertwig și Lewandowsky susțin că înțelegerea acestui fenomen presupune explorarea experienței individuale și colective legată de risc. Lipsa unei experiențe directe a unei erupții vulcanice poate genera sentimentul de securitate și calm în rândul locuitorilor.
Numeroase experimente psihologice au demonstrat această tendință: experiența umană tinde să subestimeze probabilitatea și impactul evenimentelor rare.
Vulnerabilitatea în fața pericolului necunoscut
Evenimentele rare și catastrofale, adesea denumite „lebede negre”, au influențat reglementările financiare și au condus la crize majore, precum cea din 2008. Europenii de Vest au cunoscut democrația și prosperitatea timp de peste șapte decenii, dar nu au experimentat efectele directe ale abaterilor de la valorile democratice.
Paradoxal, succesul democrațiilor poate să semene semințele propriei lor distrugeri. Așa cum succesul vaccinurilor a diminuat conștientizarea necesității lor, minorările abateri sau încălcările normelor democratice pot diminua atenția asupra gravității acestora.
Democrațiile nu dispar brusc. Ele tind să se deterioreze treptat, printr-o serie de incidente supuse toleranței, până la un punct critic. Percepția lipsei unui pericol este adesea rezultatul tolerării încălcărilor repetate ale normelor democratice, a discursului agresiv sau manipulativ și a eșecului sancționării acestora.
Stabilitate aparentă și vulnerabilitate ascunsă
„La fel cum o centrală nucleară poate părea sigură până în momentul în care cedează ultima barieră de siguranță, democrațiile pot părea stabile până când alunecă în autocrație”, subliniază Hertwig și Lewandowsky.
O posibilă cale de a contracara această tendință constă în simularea experiențelor de risc, chiar și prin substituenți. De exemplu, Japonia folosește simularea experiențelor unor dezastre naturale. Experiențele altor persoane pot fi demonstrate vizitând locuri precum fosta închisoare Stasi Hohenschönhausen din Berlin.
Această abordare ar permite celor care nu au trăit autoritarismul să înțeleagă mai bine consecințele sale, oferind o perspectivă a suferinței umane. Există, de asemenea, posibilitatea de a obține o înțelegere mai profundă a opresiunii și autoritarismului.
Lipsa văzută a evenimentelor periculoase poate fi înșelătoare, însă putem folosi puterea pozitivă a experienței pentru a proteja și aprecia sistemele democratice.
