Ziua Eroilor este marcată la Iași cu ceremonii religioase și militare astăzi, 29 mai.
ACTUALIZARE 2: În acest moment, sunt depuse coroane de flori.
ACTUALIZARE: În acest moment are loc o ceremonie religioasă pentru eroii căzuți în lupte, lagăre și închisori.
„Este o zi sacră pentru România și fiecare dintre noi. Istoria nu uită și nu iartă, de aceea această zi nu este doar una de comemorare, ci și de schimbare. Cei care și-au dat viața pentru țară ne-au lăsat datoria de a face și noi ceva pentru ea. Lumea de azi are nevoie de modele, trebuie să le găsim printre noi, fie profesorii, fie medicii care salvează vieți, fie cei care slujesc patria, ei trebuie să fie modelele noastre. Eroii noștri nu mor niciodată, dar ne-au cerut să ne transformăm într-un om cu un caracter înalt, asta este datoria noastră. Dumnezeu să apere România!”, a transmis primarul Mihai Chirica.
Costel Alexe lipsește de la eveniment, însărcinând un membru PNL să transmită un mesaj din partea Consiliului Județean Iași.
Prefectul Luciana Antoci a citit mesajul premierului interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Zilei Eroilor și a Înălțării Domnului.
„Astăzi, în marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului și de profundă recunoștință națională, celebrăm Ziua Eroilor.
Este momentul în care România își amintește, solemn, că libertatea ei a fost construită cu sângele celor care au scris istoria cu arma în mână și credință în inimă.
Eroii căzuți pe câmpurile de luptă, în închisori sau lagăre, cunoscuți sau anonimi, au apărat valorile fundamentale ale neamului: credința, dreptatea și unitatea.
Guvernul României aduce un omagiu profund tuturor militarilor români care, de-a lungul timpului, au slujit cu cinste sub tricolor, precum și celor care participă astăzi la misiuni internaționale, contribuind la securitatea și prestigiul țării în cadrul NATO și al Uniunii Europene.Această zi solemnă este și un prilej de reflecție asupra responsabilităților prezentului. Sacrificiul eroilor ne obligă să construim o Românie demnă de visul lor: un stat puternic, echitabil, modern și solidar. Guvernul este conștient de așteptările cetățenilor: servicii publice de calitate, educație și sănătate accesibile, infrastructură modernă, respect pentru muncă și lege. Este datoria noastră să acționăm concret, eficient și transparent pentru ca aceste obiective să devină realitate.În contextul internațional complex, unitatea internă, dialogul cu societatea și atașamentul față de valorile democratice sunt esențiale pentru consolidarea statului. Combaterea propagandei și a diviziunii cere implicare și cooperare între instituții, cetățeni, societate civilă și mediul economic. Avem nevoie de solidaritate. De responsabilitate, nu de orgolii. Avem datoria de a păstra vie memoria eroilor și de a-i onora prin acțiuni care întăresc națiunea, nu doar prin cuvinte.
Guvernul României își exprimă recunoștința față de toți cei care au apărat și apără cu devotament valorile statului român.Glorie eternă eroilor neamului românesc! Hristos s-a înălțat!”, a transmis prefectul Lucianei Antoci.
Evenimente
Comemorările vor avea loc la Cimitirul Eternitatea din Iași – Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (ora 12.00), Monumentul Eroilor Români din al Doilea Război Mondial (ora 13.00), Lețcani – Cimitirul Eroilor Neamului din al Doilea Război Mondial (ora 14.00), Cimitirul Evreiesc – Păcurari (ora 15.00).
Ceremonii de depunere de coroane de flori vor avea loc la ora 12.00 la Monumentul Eroilor – Biserica Spitalului Socola, Monumentul Eroilor Biserica „Sf.Duh” Bucium, Monumentul Eroilor „Vultur” Bucium, Monumentul Mausoleu Galata și Cimitirul Eroilor din Comuna Rediu.
Coroanele de flori dedicate eroilor români vor purta textul „RECUNOȘTINȚĂ ETERNĂ EROILOR NEAMULUI” – INSTITUȚIA; pentru militari străini se va folosi textul „IN MEMORIAM”.
La Cimitirul Eternitatea din Iași sunt prezenți primarul Mihai Chirica, subprefecții Felix Guzgă și Marian Șerbescu, deputatul Bogdan Cojocaru, președintele AUR Iași, Marius Ostaficiuc, colonelul Ionel Munteanu, șeful de Stat Major al Brigăzii 15 Mecanizată, locotenent-colonelul Cristian Mihoci, prefectul județului Iași, Luciana Antoci, viceprimarul Roxana Necula, consilierul local AUR și deputatul Silviu Gurlui.