Antreprenorul Emil Savin, martor în dosarul „Mită în portbagaj”, a negat în instanță că fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, i-ar fi cerut bani, dar a susținut că a dedus acest lucru din comportamentul acestuia. El a confirmat o relație apropiată de peste 25 de ani cu Dumitru Buzatu, și că 80% din proiectele europene de infrastructură rutieră din județul Vaslui, s-au realizat prin firme ale sale.
Considerat martor-cheie în cazul de corupție împotriva lui Dumitru Buzatu, Emil Savin a demarat seria audierilor la Tribunalul Vaslui.
În prima zi de audieri, de luni, între orele 12:00 și aproape de 20:00, martorul Savin a răspuns la numeroase întrebări ale avocaților, judecătorului și procurorului DNA. Ministerul Public a fost reprezentat de șefa DNA Iași, procurorul Cristina Chiriac, care a coordonat dosarul Buzatu.
Asistat de doi avocați, Savin a stârnit nemulțumiri în rândul apărătorilor lui Dumitru Buzatu, care au susținut că avocații martorilor nu au aceleași drepturi ca cei ai inculpaților. Ca urmare a acestor observații, președintele completului nu i-a mai permis lui Savin să consulte cu avocații în timpul răspunsurilor. Totuși, avocații săi au semnalat situațiile în care răspunsurile ar fi putut afecta negativ martorul, iar instanța a refuzat aceste întrebări.
Nu a dorit să răspundă la întrebarea dacă a mai oferit mită lui Buzatu
Savin a fost întrebat dacă a mai oferit mită lui Buzatu pentru a-i facilita contractele. Instanța a respins această întrebare, pe motiv că un răspuns afirmativ l-ar fi putut implica penal în cazul de dare de mită.
Referitor la ultimul proiect, despre un drum important, Savin a negat solicitarea directă de bani din partea lui Buzatu, dar a subliniat zvonuri despre necesitatea unei plăți procentuale din valoarea proiectului pentru a evita problemele.
„Erau zvonuri, nu pot indica o persoană anume. Detotdeauna s-a afirmat că, fără procentul pentru Buzatu, nu se obțin banii”, a declarat Savin în instanță. El a susținut că a presupus solicitarea de bani încă din 2022.
„Mi s-a sugerat că trebuie să dau bani pentru a activa pe piață”
Întrebat cum a dedus acest lucru, Savin a răspuns: „În compania mea, eu decid. La Consiliul Județean, conducătorul hotărăște, nu Toma (directorul Direcției Tehnice) sau altcineva. Poate am înțeles greșit. Dar eu am presupus că mi s-a sugerat că trebuie să dau bani pentru a putea activa pe piață.”
Declarațiile lui Savin au generat nemulțumirea avocaților lui Buzatu, care au criticat argumentarea procesului, bazată pe percepții și deducții.
Savin a subliniat întârzierile semnificative în finanțarea lucrărilor și a menționat că observațiile sale au fost întărite de faptul că alt constructor, care lucra la un alt lot de drum, nu întâmpina probleme financiare.
Martorul a declarat că cunoaște pe Dumitru Buzatu de 25 de ani, că au avut o relație de prietenie până când acesta a devenit președinte al Consiliului Județean, dar și că s-au întâlnit la vânătoare și pescuit, el împrumutându-i echipamente agricole pentru ferma lui Buzatu.
Savin a mai afirmat că Dumitru Buzatu frecventa adesea ferma piscicolă pe care o deținea pe Valea Prutului.
În timpul audierilor, avocații au avut discuții aprinse cu procurorul, reciproc acuzându-se că direcționează răspunsurile lui Savin prin formularea întrebărilor. „Vă rugăm să cenzurați întrebările! Sunt la fel ca la un detector de minciuni!”, au afirmat avocații.
Misterul genții cu bani
Despre suma de bani, Savin a specificat că a stabilit cuantumul conform obiceiurilor din mediul antreprenorial.
„După ce am primit banii plăți pentru lucrările de la CJ Vaslui, la o săptămână sau mai puțin, domnul Buruiană și domnul Buzatu au solicitat întâlnire la pescuit… Am pregătit niște mâncare, am mers și eu. Am scos gentuța și am spus despre bani lui Buzatu. El mi-a cerut să pun banii în mașină. El m-a însoțit până la mașină, unde i-am pus banii în portbagaj. A spus mulțumesc, că-i era de folos. Dupa aceea, a mai rămas câteva minute și a plecat.”
Întrebat de procuror dacă Buzatu a cerut banii cu împrumut, Savin a negat.
Reacția avocatului lui Buzatu
Avocații lui Dumitru Buzatu consideră declarațiile lui Savin drept un pas important în clarificarea cazului.
Avocatul a menționat că declarațiile martorului slăbesc construcția acuzării și a subliniat că suspecții au fost acuzați nedrept, aducând argumente în legatura cu arestarea.
Avocatul a mai spus că este convins că adevărul va iesi la iveală.
Dosarul va continua pe 28 aprilie, cu noi audieri. Instanța va decide o expertiză a calității lucrărilor în următoarea săptămână.
Avocatul expertului a solicitat o expertiză pentru a demonstra lucrările necalitative și întârziate.
Dumitru Buzatu a fost arestat preventiv timp de șapte luni, după ce DNA a descoperit o sumă de 1,25 milioane lei în portbagaj, suma reclamată de Savin ca fiind 10% din valoarea unui proiect.