România se află într-un moment crucial al tranziției energetice, fiind una dintre puținele țări din Europa – și posibil din lume – care a reușit să decupleze în mod semnificativ creșterea economică de impactul asupra mediului, conform unei analize extinse.
Între 1990 și 2023, intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră a scăzut cu 88%, iar totalul emisiilor a redus cu 75%, în timp ce produsul intern brut real s-a dublat.
Cu alte cuvinte, economia românească generează în prezent de aproape zece ori mai puțină poluare pentru fiecare dolar produs decât la începutul anilor ’90.
Această realizare nu a fost rezultatul unei strategii climatice coerente din start, ci rezultatul prăbușirii industriei grele moștenite din perioada comunistă, extrem de poluante și energeticamente ineficiente. Închiderea fabricilor și minelor după 1989 a provocat o scădere bruscă a emisiilor, fiind un „eveniment istoric”, mai degrabă decât o decarbonizare planificată.
Reducerea intensității emisiilor din producția de electricitate de peste cinci ori
A doua etapă importantă a avut loc odată cu aderarea la Uniunea Europeană în 2007.
Reglementările de mediu mai stricte, sistemul de certificate de emisii, fondurile europene destinate modernizării și investițiile în energie nucleară și resurse regenerabile au restructurat fundamental sectorul energetic.
După aderare, reducerea intensității emisiilor din producția de electricitate a fost de peste cinci ori mai rapidă față de perioada anterioară.
Totodată, economia s-a orientat treptat către servicii, agricultura s-a modernizat și restrâns, iar pădurile s-au extins pe terenuri abandonate, crescând semnificativ capacitatea naturală de absorbție a dioxidului de carbon, arată sursa menționată.
Implicații sociale și provocări ale tranziției „brutale”
Succesul în reducerea impactului asupra mediului a avut însă un cost semnificativ.
Regiunile dependente de minerit și industrie grea s-au depopulat, comunități întregi au rămas fără alternative economice, iar migrația forței de muncă a devenit un mecanism social de gestionare a problemelor. Tranziția rapidă a fost inegală, iar beneficiile creșterii economice nu au fost distribuite uniform.
Această experiență colectivă a pierderilor explică de ce sprijinul public pentru politici climatice ambițioase este mai scăzut astăzi, comparativ cu media europeană.
Mulți români temerile lor se îndreaptă spre o repetare a unor traume din trecut, temându-se să nu devină din nou „victime ale unei tranziții”.
Un parcurs contradictoriu: energie regenerabilă vs. gaze naturale
În prezent, România investește intens în energie verde – inclusiv unele dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice din Europa – însă, simultan, își menține rolul de producător major de gaze naturale. Proiecte majore în Marea Neagră și conversia centralelor pe cărbune în centrale pe gaz ridică semne de intrebare privind coerența strategiei energetice.
Specialiștii și activiștii avertizează că aceste investiții pot deveni apoi nerentabile pe termen mediu, forțând o a doua tranziție costisitoare după 2035, în contextul înăspririi legislației climatice europene.
România a atins emisii nete de doar 3 tone de CO₂ pe locuitor
În ciuda contradicțiilor, România a înregistrat emisii nete de doar 3 tone de dioxid de carbon pe cap de locuitor, fiind depășită în UE doar de Suedia.
Experiența țării demonstrează că o economie industrială poate reduce rapid emisiile și îmbunătăți nivelul de trai, însă și că decuplarea înainte de timp s-a realizat în circumstanțe istorice dificil de replicat.
Prin urmare, tranziția energetică este posibilă, dar nu trebuie idealizată: fără politici sociale solide, fără o direcție clară pe termen lung și fără sprijin din partea populației, progresul în domeniul schimbărilor climatice rămâne fragil și susceptibil la revertire.
