În același timp, Curtea a identificat și un defect de imparțialitate în analiza recursului, după ce același judecător a participat în două faze succesive ale aceleiași cauze, ceea ce putea genera îndoieli obiective justificate asupra imparțialității, conform Gândul, citând Stiripesurse.ro.
În esență, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului afirmă că, atunci când un magistrat al autorităților de acuzare vorbește „în afara dosarului” și utilizează un limbaj care indică faptul că vinovăția este deja dovedită, impactul nu se limitează la aspectul reputațional, ci poate afecta direct garanțiile procesuale. Astfel, astfel de declarații publice pot „influența” percepția publicului înainte ca instanțele să se pronunțe în mod definitiv.
Prezumția de nevinovăție nu reprezintă doar o formulă formală
Conform comunicatului oficial al Curții, declarațiile procurorului D.M. au fost considerate ca fiind de natură să inducă publicului concluzia vinovăției reclamantului „în fazele încheiate ale procesului în apel”, ceea ce a condus la constatarea încălcării articolului 6 § 2 din Convenție (presupunerea de nevinovăție).
Prezumția de nevinovăție nu este doar o expresie formală, verificată la începutul procesului. În jurisprudența Curții, aceasta acționează ca un obstacol împotriva etichetării premature a unei persoane drept „vinovată” de către autorități.
Statul poate acuză, poate trimite în judecată, poate aduna probe și poate solicita condamnarea, însă nu are voie să comunice public ca și cum verdictul ar fi fost deja pronunțat.
În România, principiul este explicit menționat în Codul de procedură penală: „Orice persoană se consideră nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive de condamnare.” Această regulă se aplică nu doar instanței, ci și modului în care instituțiile judiciare comunică despre cauze aflate în desfășurare.
Mesajul poate fi perceput ca o confirmare publică a vinovăției
În „cazul Kaya”, problema nu constă doar în știrea mediatică, ci și în faptul că un procuror, ca reprezentant al parchetului, a transmis un mesaj ce putea fi interpretat ca o confirmare publică a vinovăției înainte de finalizarea căilor de atac. Curtea a considerat această situație ca fiind suficient de gravă pentru a încălca drepturile garantate de Convenție.
Din analiza oficială rezultă două aspecte esențiale considerate decisive de CEDO în astfel de cazuri: statutul persoanei care vorbește (procurorul, ca reprezentant al acuzării) și momentul în care comunică (în încă etapa procesuală, în apel). Mesajul oficial afectează nu doar imaginea persoanei, ci și mediul în care judecătorii și opinia publică evaluează cauza.
Este necesar să se evite încălcarea valorilor fundamentale
În România, aceeași abordare este reflectată în ghidurile de comunicare oficială ale sistemului judiciar, care tratează principiul prezumției de nevinovăție ca pe o valoare ce trebuie protejată în mod expres în interacțiunea cu mass-media. Documentul subliniază că în comunicarea publică despre dosare trebuie să se evite orice încălcare a valorilor precum prezumția de nevinovăție și imparțialitatea justiției.
Pe lângă încălcarea principiului prezumției de nevinovăție, Curtea a evidențiat și încălcarea articolului 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil), din perspectiva imparțialității. Cauza a ridicat o problemă clasică în standardele CEDO, conform căreia nu este suficient ca judecătorul să fie imparțial „în conștiință”, ci trebuie să existe o obiectivitate care să excludă îndoieli rezonabile.
În cazul Kaya, aspectul a fost legat de implicarea unui judecător în două etape, atât în judecata pe fond (care a dus la condamnare), cât și în recursul în fața Curții de Casație. CEDO consideră că această succesiune poate genera îndoieli justificate asupra imparțialității.
Curtea Europeană menționează că această participare „ar fi putut crea îndoieli justificate asupra imparțialității” și „ar fi putut compromite percepția obiectivă asupra imparțialității instanței de control judiciar în analiza recursului.”
Pentru justiția română, decizia Kaya nu reprezintă doar un precedent belgian, ci și un avertisment privind cultura comunicării în dosarele penale. În cauzele cu interes public important, presiunea pentru o comunicare rapidă este reală, însă standardele Convenției arată că, atunci când comunicarea devine „confirmare publică” a vinovăției, statul încalcă prevederile articolului 6 § 2 din Convenție.
De asemenea, instrumentele interne românești subliniază aceeași preocupare. Ghidul de comunicare al sistemului judiciar evidențiază necesitatea ca orice comunicare publică să nu perturbe actul de justiție și să protejeze valori precum prezumția de nevinovăție și imparțialitatea. Regulamentul fundamental, inclus în Codul de procedură penală, este acela care stipulează clar că nevinovăția se prezumă până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
