În perioada comunismului românesc, când schimbarea părea imposibilă, o politologă germană a descoperit un indiciu ascuns într-un articol al lui Ion Iliescu, oferind o privire asupra strategiilor sale.
Nu intenționez să ofer o evaluare a personalității și activității politice a lui Ion Iliescu, aceasta fiind o temă dezbătută pe larg. În schimb, doresc să amintesc câteva interacțiuni pe care le-am avut cu el.
Cercetarea mea asupra politicii culturale românești a inclus și figura lui Ion Iliescu, începând din 1971. În februarie, cu ocazia unei reuniuni de partid, Iliescu, secretar CC pentru tineret și șef al UTC, a fost promovat secretar CC pentru ideologie, înlocuind pe Ilie Rădulescu. După doar șase luni, și Iliescu a fost demis, ocupând o funcție inferioară la Consiliul de partid județean Timiș. Detalii despre acea perioadă din viața sa mi-au fost relatate de Ion Iliescu însuși, într-un alt context.
Am continuat să îl urmăresc și la Iași, ca prim-secretar județean de partid. În 1979, după ce a fost îndepărtat din toate funcțiile de partid și transferat la Consiliul Național al Apelor, Iliescu a dispărut din atenția directă a cercetărilor mele. Cu toate acestea, imaginea sa de activist liberal, apropiat de artă, a continuat să circule în mediile intelectuale din țară și din diaspora.
Deși interesul meu profesional s-a deplasat de la politica literară spre politica românească, după publicarea cărții mele din 1975, am continuat să citesc revista „România Literară”. În numărul din 3 septembrie 1987, am descoperit un articol semnat de Ion Iliescu, „Creație și informație”, conținând cuvântul „restructurare”. Aceasta a fost o descoperire importantă, dat fiind că termenul rus „perestroika” dispăruse din vocabularul românesc, ca urmare a opoziției regimului ceaușist la reforma gorbaciovistă.
Am considerat necesar să documentez acest fapt, demonstrând astfel acceptarea publică discretă a lui Iliescu ca viitor conducător, susținut de Kremlin. Deși directorul postului nostru de radio românesc nu a fost încântat de proiectul meu, în cele din urmă, susținut de colaborarea cu oficiali americani, materialul a fost publicat în „Romanian Situation Report”, ajungând la nivel global. Astfel, Iliescu a transmis publicului influent simpatia sa pentru Gorbaciov, utilizând un termen echivalent cu „perestroika”. În 2013, m-am bucurat să pot republică acest material cu ocazia invitației primite de la Victor Opaschi de a contribui la cartea „Ion Iliescu, Om și lider”.
La sfârșitul anului 1987, am părăsit Europa Liberă și m-am alăturat Institutului de studii sud-est europene din Munchen, continuând activitatea. Am fost singura persoană specializată pe România și Republica Moldova în cadrul institutului. În 1989 am fost oprită de Securitate la granița româno-maghiară din cauza listei negre, obligându-mă să mă întorc. Problemele mi-au fost explicate și rezolvate, într-un final, de către ambasadorul României.
La 22 decembrie 1989, am fost contactată de televiziunea germană ARD. În emisiunea respectivă, am anticipat, pe baza informațiilor disponibile, că noul conducător va fi Ion Iliescu. Acest lucru s-a dovedit ulterior a fi corect. Interviul a avut loc concomitent cu apariția lui Iliescu la televiziunea română.
La scurt timp după 22 decembrie 1989, ambasadorul României mi-a confirmat triumful revoluției, invitându-mă înapoi în țară. La scurt timp, m-am întors în România după 25 de ani de absență. Sosirea mea a fost remarcată de colegii de la ghișee, marcând revenirea mea în țară. Odată ajunsa în România, m-am bucurat de o serie de întâlniri cu personalități culturale.
Într-o discuție cu Augustin Buzura, propunerea a fost lansată de a mă întâlni cu Ion Iliescu. În prezență și a lui Victor Meier, un cunoscut jurnalist german, am avut aceasta întâlnire. Discuția a fost în limba Franceză și s-a încheiat cu o discuție a lui Iliescu privind prietenul său bun din Germania, Nikolaus Berwanger.
Nikolaus Berwanger (1935-1989) scriitor, jurnalist, membru în Comitetul de partid Timiș, a fost un protector al unor tineri scriitori bănățeni de limbă germană. În perioada restricțiilor impuse de regimul comunist în restul României, o duzină de tineri scriitori bănățeni de limbă germană au putut publica. Protectorul lor a fost Nikolaus Berwanger. După emigrare, el a explicat că se folosea de poziția sa pentru a sprijini artiștii, promovând o nouă viziune asupra sistemului socialist. Membrii grupului au fost ulterior arestați sau au părăsit România.
Într-o experiență relevantă pentru atitudinea de „dublă strategie” a lui Iliescu, am observat, în 1991, la o vizită a Secretarului General NATO Manfred Wörner, un discurs al lui Iliescu, diferit de cel al ministrului apărării, care plasa România mai degrabă într-o mișcare de apropire față de NATO.
În concluzie, Iliescu mi-a exprimat aprecierea pentru abordarea mea: „Ați fost severă cu mine, dar corectă”.
