Povestea de succes a Lianei, românca din Italia care a reușit în afaceri după 45 de ani: talentul nu are dată de expirare

O femeie română pe nume Liana Gabriela Rotariu, originară din România,a trăit, la 45 de ani, momentul în care a conștientizat că a pierdut totul: locul de muncă, siguranța. Însă această criză internă motivant și adus o nouă viață profesională, și că munca, după vârsta de 50 de ani, nu să fie doar o formă de supraviețuire, ci și o provocare.

Liana vorbește despre modul în care munca -a fost întotdeauna un element fundamental al existenței sale. Și-a început cariera în România, dar a continuat-o și în Italia, unde a întâmpinat multiple dificultăți.

„Pentru munca a fost mereu o prioritate. Și pentru a avansa, a întâmpinat și numeroase obstacole.

Am început -ul profesional în România, iar ulterior în Italia, provocările au fost constante.

Fiind o femeie străină, a trebuit să înfrunte adică numeroase prejudecăți, deoarece mediul meu de lucru era predominant masculin, -mă marturisește ea. Însă, cariera sa a început să să împlinească mai plin și să -se dezvolte, iar s-a simțit „împlinită și mulțumită”.

Totul s-a schimbat după apariția pandemiei, când echilibrul construit de-a lungul anilor s-a prăbușit.

„În următoarele luni, cariera mea a început să să decoleze, iar eu mă simțeam plină de împlinire – și mulțumită, până când a venit pandemia. De atunci, într-o clipă, mi-am pierdut locul de muncă și m-am trezit, la 45 de ani, fără un plan clar pentru viitor”, deține ea.

Numai că, din această cădere, s-a născut un nou proiect: Liana a fondat o companie inovatoare, Sempi, creată pentru a valorifica experiența și competențele persoanelor aflate într-o etapă matură a vieții.

„Am vrut să demonstrez – că talentul nu are dată de expirare. După 50 de ani, nu trebuie doar să supraviețuiești muncii, ci să o transformi în mod de viață.

În echipa Sempi, lucrează persoane care au părăsit companii după trei decenii, au schimbat destinul, -i și contină să gestioneze proiecte de inovație cu și mai multă curiozitate decât un tânăr de 20 de ani.

Am ales aceste persoane, deoarece cunosc viața, nu doar programele informatice. Și pentru că, la această vârstă, nu mai concurența contează: se colaborează, se ascultă, se crește împreună, explică ea.

Viața sa se poate rezuma, potrivit ei, în acea frază:

„Povestea mea poate fi rezumată în acel «Puteam». Voiam. Trebuia». Este micul meu memento zilnic. Îmi amintesc că renașterea – nu înseamnă să te întorci la ceea ce erai înainte, ci să alegi din nou cine vrem să fim.

Am scris această fraza pe peretele biroului meu, lângă tablă și plante. De fiecare dată când o citesc, mă gândesc la femeia de 45 de ani așezată pe canapea, și-i zâmbesc. Și pentru că i-a fost teamă, dar nu a renunțat.