Christ Afalna (27 de ani), atacantul echipei Hermannstadt, a oferit un interviu pentru GSP.ro. A relatat despre copilăria dificilă din Camerun, începuturile carierei în fotbal, impactul venirii în România și cele mai grele momente din viața și activitatea sa sportivă.
Afalna a ajuns în România în 2019, la Şomuz Fălticeni, fără a cunoște detalii despre această țară. Povestește despre primii bani obținuți din fotbal, plecarea de acasă la 16 ani, șocul cultural, dar și despre cel mai dureros episod al vieții sale, pierderea mamei.
VIDEO | Christ Afalna, povestea unui fotbalist provenit din Camerun: „Nu știam că există România”
Afalna afirmă că, deși viața în Camerun nu a fost lipsită de dificultăți, copilăria rămâne una dintre cele mai frumoase perioade.
Părinții nu l-au susținut la început să practice fotbal, tatăl considerând că sportul nu asigură un viitor stabil. Mama l-a sprijinit în mod discret.
– Bună, Christ! Cum era viața ta în Camerun, cum ai trațestat copilăria?
– A fost frumoasă, dar și destul de dificilă. Viața nu era tot timpul ușoară, însă perioadele frumoase erau numeroase, fără griji, fără supărări, doar copilăria. În acele momente nu te gândești la probleme, trăiești simplu, te bucuri de lucrurile simple din viață. Pentru mine, copilăria a fost extrem de frumoasă.
– Când ai început să practici fotbal? Părinții te-au susținut sau cum ai ajuns să joci?
– Nu, părinții mei nu voiau să joc fotbal, pentru că spuneau că sportul e pentru infractori. Adică oameni care fură. Tata-mi spunea mereu: „Mai bine te duci la școală și acolo poți să te descurci bine”. Eu nu am vrut să joc fotbal, dar mama mea, în secret, îmi dădea bani să-mi cumpăr echipament și adidași, pentru a putea merge la antrenamente.
– Și ce s-a întâmplat ulterior?
– La liceu, pe la 15–16 ani, am evoluat în Liga a 3-a din Camerun și atunci am început să câștig bani din fotbal. De acolo s-a declanșat tot parcursul meu în lumea fotbalului.
– Cum te-ai descurcat la școală?
– Ca orice elev. Timp de două ore erau școală, apoi plecam să joc fotbal cu colegii sau la antrenamentele academiei. Onest, nu-mi plăcea deloc școala!
– Ai practicat doar fotbal sau ai încercat și alte discipline sportive?
– Nu, doar fotbal. M-am gândit la tenis, doar ca hobby, însă fotbalul a rămas obiectivul principal.
– Îți amintești ce ai făcut cu primii bani din fotbal?
– Primii bani au fost 300 de euro. I-am primit, am mers direct acasă și i-am arătat mamei mele. I-am spus: „Vezi, acesta este primul meu ban câștigat din fotbal!”. L-am lăsat pe jumătate, 200 de euro, și am păstrat 100 în buzunar. Era perioada sărbătorilor. Ulterior, săptămânal, reveneam acasă, lăsam bani și plecam din nou. La 16 ani, am plecat definitiv de acasă, fără părinți.
– Când ai făcut primul pas către fotbalul internațional?
– Am părăsit Camerunul în 2019. Am debutat în România în iulie 2019, stabilindu-mă la Fălticeni, în regiunea Moldova.
„Nici nu aveam idee că există România!”
– Cum a fost începutul?
– Acolo am început să descoper adevărata față a fotbalului. Mi-a dat încredere, pentru că am observat diferențe semnificative față de Camerun. Atunci mi-am spus: dacă nu reușesc aici, înseamnă că am greșit ceva în viață. Am muncit asiduu timp de șase luni, apoi a venit pandemia și am pierdut sezonul. Cu toate acestea, am reușit să înscriu șase goluri. Am fost testat la Metaloglobus, dar nu am fost selectat. Am stat acasă două săptămâni, apoi impresarul m-a contactat să mă transfere la Slobozia. Așa a început și parcursul meu.
– Ce știai despre România când ai ajuns?
– Nimic! Absolut nimic. Nu știam nici măcar că există o țară cu numele România!
– Care a fost primul impact?
– Apartamentele. Erau complet diferite de cele din Camerun. La noi, majoritatea sunt case. Apoi, drumurile, orașele, totul era diferit. Mâncarea era diferită, dar noroc cu orezul și pastele. În timp, m-am obișnuit cu obiceiurile și cu mediul. Sunt aici de aproape șapte ani și mă simt foarte bine. Cunoaștem mulți oameni, vorbesc frecvent cu prieteni și colegi.
– Cum îți petreci iarna?
– La început, a fost extrem de dificil, frigul era insuportabil. Însă, odată obișnuit, la fel ca și voi, am reușit să mă adaptez.
Tragedia pierderii mamei aproape să-l determine să renunțe la sport
– Ce îți lipsește cel mai mult din Camerun?
– Mama mea. Dacă ar fi fost lângă mine, aș fi fost cea mai fericită persoană.
– A fost cel mai dificil moment din viața ta să-ți pierzi mama?
– Da, a fost extrem de dureros. Nu am putut să fac față, dar cred că Dumnezeu mi-a dat putere să continui. Era aproape să renunț total la fotbal, deoarece ea era sufletul și forța mea.
– Era cel mai mare sprijin?
– Da. Mă înțelegea foarte bine. Orice îi spuneam, nu comenta. Mi-a spus doar: „Dacă asta vrei, mergi înainte și fă-ți drumul”. Mulțumesc sincer pentru ea! Știu că acolo sus se simte bine, iar asta mă consolează.
– Alte momente dificile?
– Salvarea echipei Slobozia de la retrogradare. În 2020, am jucat barajul cu Reșița. Erau vremuri grele, echipa era în ultima poziție, și toți credeau că vom retrograda. Însă, împreună, am luptat și ne-am salvat la baraj, marcând golul decisiv. A fost un episod foarte complicat.
Christ Afalna
– Ce îți place să faci în timpul liber, în afara sportului?
– Am mai multe pasiuni. Îmi place foarte mult să privesc filme, să citesc ocazional și să joc PlayStation, pentru a-mi relaxa mintea. Recent, am vizionat Prison Break și Titanic. Citesc mai ales despre vicii și, foarte mult, din Biblie. Nu merg la biserică aici, dar acasă citesc din când în când.
– Ai un verset din Biblie care te motivează?
– Nu unul anume, dar înainte de fiecare meci, am propriul ritual, citesc și mă concentrez.
– Ai superstiții înainte de partide?
– Nu. Pentru mine, superstițiile nu există. Trebuie să faci ceea ce este corect, iar Dumnezeu te va ghida.
– Cine au fost idolii tăi în copilărie?
– Pirlo și Zidane, pentru că jucam pe poziția de mijlocaș. În România, însă, am fost reprofilat ca atacant.
– Messi sau Ronaldo?
– Cristiano Ronaldo. Sunt mai muncitor. Nu am fost născut cu acel talent special, precum Messi.
– Ce ai vrea să spună oamenii despre tine peste cinci ani?
– Să păstreze adevărul despre mine. Să constate că am făcut lucruri bune și să mă evalueze ca persoană.
– Este important să fii recunoscut nu doar ca fotbalist, ci și ca om?
– Da. Persoana contează enorm. Ca jucător, dacă nu lași o amprentă în istorie, cei din jur te vor uita. Eu am reușit să devin parte din istorie la Slobozia și sunt mândru de realizarea mea.
Afalna: „Știu ce înseamnă să rămâi fără resurse. Am stat o zi întreagă în lipsa mâncării în timpul pandemiei”
– Ce vrei ca oamenii să știe despre tine?
– Că sunt o persoană generoasă. Împart ce pot, indiferent de situație. Prefer să ajut și să rămân fără nimic, dacă este nevoie, pentru că asta contează cu adevărat în viață.
– Ai sprijinit persoane în timp ce tu nu aveai resurse?
– Da, adesea. Dacă Dumnezeu mi-a dat nouă zece, iar altuia zero, prefer să împart. Știu ce înseamnă să fii fără resurse.
– Ai avut perioade în care nu ai avut ce să mănânci?
– Da. În timpul pandemiei, în Fălticeni, am stat o zi întreagă fără hrană. Era zăpadă multă și nu puteam ajunge la un restaurant sau hotel. M-am descurcat, dar experiența m-a făcut mai puternic. Dacă nu treceam prin astfel de momente, poate nu ajungeam unde sunt acum. Viața este despre provocări, iar cele mai grele se termină adesea cu bine.
Christ Afalna a semnat, la începutul acestui an, cu formația Hermannstadt, după ce s-a despărțit de Unirea Slobozia, echipă pentru care a evoluat din sezonul 2021.
În sezonul curent, Afalna a disputat 21 de meciuri pentru Slobozia, marcând 4 goluri și oferind 2 pase decisive. Conform site-ului specializat Transfermarkt, valoarea sa de piață este estimată la 550.000 de euro.
