În episoadele anterioare, am abordat disfuncții normalizate, dezechilibre în procesul penal și o structură instituțională concentrată, autoreferențială și opacă. Aceste probleme au un punct comun: sunt discutate în principal din perspectiva sistemului, nu din cea a celor dependenți de funcționarea sa.
Pentru cetățean, justiția nu reprezintă o noțiune teoretică. Este o experiență tangibilă: durata unui proces, accesul efectiv la apărare, previzibilitatea rezultatului și sentimentul că regulile sunt aplicate la fel pentru toți. O justiție cu funcționare dificilă, inegală sau impredictibilă nu este doar ineficientă, ci și descurajantă.
Justiția nu există pentru sine. Ea are ca scop protejarea intereselor cetățeanului.
Legitimitatea autorității judiciare nu este una abstractă sau autoasigurată, ci provine, în cele din urmă, dintr-un mecanism democratic. Cetățeanul, prin vot, alege reprezentanții politici care stabilesc cadrul normativ pentru funcționarea justiției: legislația specifică, arhitectura instituțională, mecanismele de echilibru și control.
De aceea, o reformă autentică nu poate porni exclusiv din interiorul sistemului judiciar și nu se poate limita la ajustări tehnice. Ea trebuie să se bazeze pe întrebarea fundamentală: ce obține cetățeanul în schimbul acestei structuri institutionale complexe?
Răspunsul la această întrebare ar fi trebuit să reprezinte obiectivul demersurilor Consiliului Superior al Magistraturii pentru clarificarea normării activității instanțelor, precum și explicațiile publice ale unora dintre membrii acestuia. Introducerea unor concepte precum capacitatea zilnică a instanței, lista de așteptare, normarea conform standardelor europene și evidența cauzelor urgente reprezintă, fără îndoială, un pas esențial pentru un sistem suprasolicitat. Reprezentanții instituției proclamă o preocupare legitimă pentru creșterea calității actului de justiție în beneficiul cetățeanului.
În absența unei alocări reale de resurse umane (magistrați și grefieri), astfel de măsuri riscă să fie percepute nu ca soluții structurale, ci ca mecanisme de protecție instituțională și protest tacit, în contextul tensiunilor existente cu Executivul. Implementarea lor în alte condiții ar spori credibilitatea acțiunii și ar evita crearea unei imagini de vendetă instituțională.
Problema gravă este că aceste dificultăți sunt existente, s-au intensificat, iar nici o măsură nu a fost luată până acum. Situația ajunge să transforme dreptul de acces la justiție într-o chestiune administrativă, gestionată în funcție de capacitatea instituției, nu discutată deschis ca drept fundamental care impune statului obligații concrete.
Încrederea în justiție nu este un concept teoretic. Ea se reflectă direct în decizii economice, apetitul pentru investiții și stabilitatea raporturilor juridice. Investitorii caută un cadru predictibil, nu un sistem penal hiperactiv, în care regulile sunt clare, aplicate consecvent și verificabile. O structură judiciară percepută ca fiind dezechilibrată, autoreferențială sau impredictibilă descurajează capitalul și restricționează dezvoltarea economică. În final, aceste consecințe se întorc împotriva cetățeanului.
Independența justiției nu contravine responsabilității democratice. Dimpotrivă, ea este rezultatul acesteia. O justiție independentă nu înseamnă izolată de societate, ci protejată prin reguli clare, legitime și acceptate public. Atunci când aceste reguli sunt stabilite fără a ține cont de impactul asupra cetățeanului, independența poate fi percepută ca un privilegiu, nu ca o garanție reală.
Așadar, reformarea sistemului judiciar nu este doar o problemă profesională sau instituțională, ci o problemă majoră de politic public. Cetățeanul este cel care validează, susține și, în final, beneficiază – sau nu – de funcționarea justiției. De la el începe și se încheie tot ciclul acestei activități.
Victor Stănilă este avocat, Of Counsel în cadrul filialei românești a rețelei internaționale bnt attorneys in CEE, societatea bnt Gilescu Văleanu & Partners, doctorand în domeniul Managementului și cadru didactic asociat la Facultatea de Administrație și Management Public din cadrul Academiei de Studii Economice din București.
