Un incident tragic a avut loc în Craiova, unde un nou-născut a decedat la două zile după naștere, într-o clinică privată din oraș. Copilul s-a născut prin cezariană, iar familia susține că nu a primit explicații clare din partea personalului medical privind deteriorarea acută a stării de sănătate și cauza morții.
Rudele afirmă că sarcina a decurs normal, fără complicații, iar bebelușul s-a născut într-o stare aparent bună. În primele ore de viață, acesta a fost alimentat normal și nu a prezentat semne vizibile de suferință. Ulterior, medicii au efectuat mai multe analize, iar unele rezultate au indicat valori crescute ale unor markeri inflamatori, sugerând posibilitatea unei infecții. Familia susține însă că nu a fost informată transparent despre diagnosticul stabilit sau despre tratamentul administrat copilului.
Situația s-a înrăutățit rapid, iar părinții afirmă că au fost anunțați doar în momentul în care nou-născutul se afla în stop cardio-respirator, după ce echipa medicală a încercat resuscitarea timp de aproximativ o oră.
„S-a născut sănătos, a mâncat, am văzut pe video”, a spus bunicul copilului.
„I s-au recoltat analize, iar câteva ore mai târziu am primit rezultatele, unde Proteina C reactivă era ușor crescută. Ni s-a spus că va fi tratat cu medicamente, fie cu antibiotic, fie cu antiinflamator, dar nu știm în prezent ce i s-a administrat. A doua zi, la ora 8:00, am primit informația că copilul se află în manevre de resuscitare timp de o oră, fără a fi anunțați anterior”, a povestit tatăl îndurerat.
La scurt timp, medicii au declarat că bebelușul a decedat. Lipsa unor explicații clare i-a determinat pe părinți să depună plângeri la autoritățile medicale competente și la poliție.
„Nu ni s-a transmis nimic, cauza decesului nu este clară. (…) Am depus plângere la Colegiul Medicilor și la poliție”, a menționat părintele.
Clinica privată a precizat că monitorizarea sarcinii nu s-a realizat în cadrul unității, nașterea fiind asistată de medicul curant al pacientei, aflat în colaborare externă cu spitalul.
„Pacienta nu a fost monitorizată pe durata sarcinii în cadrul Spitalului privat MaDonna Maria. Uterinul a fost urmărit în alte centre medicale, de către medicii aleși de pacientă. (…) Nasterea a fost asistată de medicul curant, care este un medic extern, în colaborare cu spitalul. (…) În prezent, se desfășoară o anchetă oficială, inclusiv o expertiză medico-legală”, conform comunicatului emis de clinică.
Inspectoratul de Poliție Dolj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind coordonate de un procuror. În același timp, va fi efectuată o expertiză medico-legală pentru a determina exact cauzele morții și eventualele responsabilități.


