În urmă cu peste patru secole, în Transilvania, o perioadă de climă neobișnuit de rece a generat o serie de catastrofe. De la secete și inundații la invazii de insecte dăunătoare și epidemii de ciumă, cercetătorii români analizează evenimentele dramatice și interconexiunile dintre ele.
Un studiu realizat de cercetători români, printre care specialiști din Oradea, identifică dovezi ale unor evenimente meteorologice extreme. Între 1501 și 1599, s-au înregistrat 40 de veri neobișnuit de calde, precum și perioade cu precipitații abundente, dar și secete prelungite, mai ales între 1527 și 1544. Aceste fenomene au avut un impact devastator asupra agriculturii, ducând la foamete.
Mica Epocă Glaciară și condițiile climatice extreme din Transilvania
Secolul al XVI-lea a fost crucial în istoria climatologiei, marcată de tranziția către intensificarea Micii Ere Glaciare. Acest fenomen global de răcire, care s-a extins de-a lungul secolelor XIV-XIX, a avut un impact profund asupra agriculturii, securității alimentare și stabilității socio-economice în Europa.
Tranziția de la condițiile climatice mai calde din Evul Mediu timpuriu către o climă mai rece a avut un impact major asupra comunităților europene.
Datele obținute din studiu evidențiază o cantitate mare de precipitații în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Se atestă numeroase inundații și ploi abundente, mai ales în jurul anului 1590. După 1560, temperatura medie a scăzut cu aproximativ 0.5°C față de prima parte a secolului.
- Viața în Brașov acum sute de ani – de la ciuma, incendii şi execuții până la comerţ şi cultura scrisă.
Această răcire a dus la ierni mai lungi și veri mai răcoroase, cu perioade de precipitații abundente sau secete, afectând negativ recoltele, generând foamete și epidemii. Multe dintre aceste catastrofe erau interconectate, cauză și efect.
În ciuda tendinţei generale de deteriorare climatică, au existat perioade scurte de ameliorare, când condiţiile climatice erau mai favorabile, cu ierni mai blânde și veri normale, care au permis recolte mai bune și au temporar ameliorat situaţia.
Aceste fluctuații climatice au avut consecințe directe, dar și indirecte, asupra comunităților transilvănene, reflectate în documentele istorice.
Pentru secolul al XVI-lea, studiul evidențiază apariția ciumă în 30 de ani, foamete în 23 de ani și invazii de lăcuste în cel puțin 10 ani.
Inamicul incendiu
Cronicile din 1549 descriu incendii multiple în principat, legate de o perioadă prelungită de secetă din aprilie. Aceeaşi stare a fost constatată și 17 ani mai târziu. O altă perioadă dificilă a fost înregistrată între 1573 și 1577, când seceta, foametea şi războaiele au perturbat vieţile oamenilor.
- Foamete, ospăţuri, reguli şi superstiţii în Sighişoara medievală
Perioadele lungi de caniculă şi secetă au reprezentat o ameninţare majoră, incendiile devenind un fenomen devastator, având în vedere că majoritatea locuărilor erau din lemn şi aveau acoperișuri din materiale inflamabile. Apropierea clădirilor din centrele urbane conducea la răspândirea rapidă a incendiilor. În 1570, un incendiu la Sibiu a distrus 1.300 de case, necesitând decenii pentru refacerea comunităţilor afectate.
În 1508, s-au înregistrat ploi aproape zilnice timp de luni întregi. Perioada 1529-1533 a fost extrem de ploioasă în zona Braşovului, cu precipitatii intense în lunile iulie şi august 1529. Şi ciuma a făcut ravagii în aceeași perioadă.
S-au consemnat inundații ample pe Târnava Mare, lângă Mediaș (1565) şi o periodă de ploi aproape neîntrerupte timp de peste o lună în timpul asediului Oradei (1599), provocând inundaţii şi întârzieri pentru armata otomană.
Invaziile de dăunători şi consecinţele asupra comunităţilor
Invaziile de insecte dăunătoare, specifice secolului al XVI-lea, precum lăcustele, au devastat recoltele şi au generat foamete. Perioadele de secetă prelungită au creat condiţii propice acestor invazii. Cele mai importante invazii sunt documentate în 1542 şi 1544, când populaţia a încercat să le alunge prin zgomote puternice cu clopote şi alte obiecte.
Localnicii strângeau mari cantități de lăcuste, folosindu-le uneori pentru hrănirea animalelor.
Consecinţele ciumă şi foametei
Ciuma a făcut ravagii în secolul al XVI-lea în Transilvania. Deși mai puțin severă decât în alte regiuni europene, epidemiile au produs victime. Cele mai grave epidemii au avut loc între 1551 și 1556, iar Brașovul și Oradea au raportat pierderi importante. Perioade extreme au fost și în anii 1585-1586 când 100-120 de oameni mureau zilnic în jurul Oradei.
Seceta, ploile abundente sau invaziile de dăunători au generat foamete datorită pierderii recoltelor şi a creşterii preţurilor alimentelor. În perioadele de război, foametea era o consecinţă directă şi amplificată. Se citesc relatări privind consumul de ierburi de către populaţie pentru supravieţuire între 1534 şi 1536. O altă foamete, cauzată de invazia lăcustelor, este menționată în cronicile transilvănene din 1539.
Grindina a fost documentată în mai mulți ani, cu manifestări notabile în 1526 şi 1557.
Surse istorice pentru reconstruirea evenimentelor
Dezastrele naturale au fost atestate de numeroase surse documentate din secolul al XVI-lea: registre parohiale şi mănăstireşti, scrieri istorice, jurnale de călătorii, calendare, arhive. Se remarcă importanța apariției tiparului, cu peste 40 de cărţi religioase tipărite la Brașov între 1557 și 1582.
Analiza acestor materiale prezintă atât avantaje, cât şi dezavantaje. Unele surse sunt incomplete, concentrându-se pe evenimente excepţionale, nu oferind o imagine de ansamblu asupra unei perioade mai vaste. Subiectivitatea cronicarilor și lacunele documentare din anumite regiuni afectează în mod evident acuratețea reconstrucției.
Vezi și: „Te-ai întâlnit cu un uriaș din Țara Bârsei, întoarce-te la poziția 1” – Vizită la o minunată cetate renăscută lângă Brașov
Societățile rurale transilvănene din secolul al XVI-lea erau agricole și extrem de vulnerabile la fluctuațiile climatice, cele mai mici variații având impact asupra activităţilor agricole şi generând foamete, epidemii etc.
Transilvania a devenit principat autonom sub suzeranitate otomană în 1526, cu legături economice intense cu marile centre comerciale din Europa Centrală.
Metode de studiere a climei din trecut includ analiza ghețarilor, polenului, inelelor copacilor şi a sedimentelor marine.
Studiul, publicat în Frontiers in Climate, se intitulează Reconstrucția evenimentelor climatice din secolul al XVI-lea în Transilvania: o analiză interdisciplinară bazată pe surse istorice.
Autorii sunt: Ovidiu Răzvan Gaceu, Tudor Cacioraș, Ștefan Baias, Cezar Morar, Mihai Dudaș, Marius Stupariu și Maria Maxim.
